Zilele de vineri…

mărunţişuri ; Author: allias Add comments

Astăzi este joi. Ne mai desparte o zi de week end. Ce cuvinte frumoase…week end. În jurul meu toată lumea spune „ce bine că mâine e vineri”. În spatele acestei bucurii însă, se ascunde timpul care trece. Şi astfel, ajungem să ne trăim viaţa în aşteptarea zilei de vineri. Şi a zilei de salariu, dar aceasta este o altă discuţie.

Şi eu aştept ziua de vineri. Nu aş putea că există ceva raţional în această aşteptare, poate faptul că dorm mai mult în zilele care urmează, poate pentru că am două zile în care programul nu mi-e fixat. Oare dacă m-aş apuca să strâng semnături pentru transformarea zilei de vineri în zi liberă aş avea succes? Atunci cu siguranţă că aş aştepta să vină joia.

Până atunci însă, mă gândesc la ziua de mâine şi zic: Thank God it’s Friday!

Tags: ,



10 Responses to “Zilele de vineri…”

  1. adi Says:

    In principiu, un individ, chiar daca nu e obsedat de cariera, ar cam trebui sa aiba un loc de munca unde sa nu astepte cu ardoare sa vina vinerea (sau ziua de salariu, dar asta e alta discutie), altfel – ar fi cazul sa se reorienteze spre alt loc de munca. Sau sa se resemneze, si sa se apuce de alcool, dar asta e alta discutie…

  2. allias Says:

    nu e obligatoriu sa aştepţi vinerea doar din perspectiva serviciului. mie una îmi place munca mea, însa asta nu mă poate împiedica sa aştept week end-ul, nu? să mă trezesc la 11, să mă culc la 2 noaptea…să mă uit o zi întreagă la filme sau să bat berbunca prin magazine sau pe la prieteni, toate aceste lucruri neputând fi bifate într-o zi de marţi. decât dacă sunt în concediu.
    legat de munca (în acelaşi timp), aceasta trebuie să fie un mijloc în viaţă, nu un scop, dar desigur, asta este alta discuţie Grin
    tu adi, nu aştepţi week-end-urile?

  3. adi Says:

    am vrut sa subliniez “CU ARDOARE” Smile

    normal ca le astept Wink) dar ma duc cu drag la serviciu.

  4. allias Says:

    bine că eşti tu deştept. normal că te duci cu drag la serviciu.
    pe blog când mai scrii?

  5. adi Says:

    Big Smile n`am vrut sa fac pe desteptul, sorry

    pe blog mai scriu cand am ce… momentan sunt intr`o lipsa acuta de material Smile

  6. allias Says:

    mda, ştiu cum e…dar poţi scrie despre altceva, orice îţi trece prin cap (să sperăm că nu este un glonţ) Razz

  7. adi Says:

    am încercat… dar nu prea-mi trec multe prin cap Razz

  8. Escu Says:

    Bai..tu mereu te vaiti de munca. Nu te mai vaita atata. Intotdeauna e loc si de mai rau.
    Am zis!

  9. allias Says:

    escule, n-ai înţeles nimic. Smile
    dar te iert. pentru că eşti drăguţ Grin

  10. Monica Berceanu Says:

    da .. asteptam … si cu siguranta intr-o zi , cand zielele acestea ne vor fi numarate, ne vom ruga tacut ca acel VINERI sa numai vina niciodata .. sa ni se mai permita sa mai traim macar o vesnicie viitorul apropiat al acelui mult asteptat VINERI …
    si atunci?! ….

Leave a Reply

SmileBig SmileGrinLaughFrownBig FrownCryNeutralWinkKissRazzChicCoolAngryReally AngryConfusedQuestionThinkingPainShockYesNoLOLSillyBeautyLashesCuteShyBlushKissedIn LoveDroolGiggleSnickerHeh!SmirkWiltWeepIDKStruggleSide FrownDazedHypnotizedSweatEek!Roll EyesSarcasmDisdainSmugMoney MouthFoot in MouthShut MouthQuietShameBeat UpMeanEvil GrinGrit TeethShoutPissed OffReally PissedMad RazzDrunken RazzSickYawnSleepyDanceClapJumpHandshakeHigh FiveHug LeftHug RightKiss BlowKissingByeGo AwayCall MeOn the PhoneSecretMeetingWavingStopTime OutTalk to the HandLoserLyingDOH!Fingers CrossedWaitingSuspenseTremblePrayWorshipStarvingEatVictoryCurseAlienAngelClownCowboyCyclopsDevilDoctorFemale FighterMale FighterMohawkMusicNerdPartyPirateSkywalkerSnowmanSoldierVampireZombie KillerGhostSkeletonBunnyCatCat 2ChickChickenChicken 2CowCow 2DogDog 2DuckGoatHippoKoalaLionMonkeyMonkey 2MousePandaPigPig 2SheepSheep 2ReindeerSnailTigerTurtleBeerDrinkLiquorCoffeeCakePizzaWatermelonBowlPlateCanFemaleMaleHeartBroken HeartRoseDead RosePeaceYin YangUS FlagMoonStarSunCloudyRainThunderUmbrellaRainbowMusic NoteAirplaneCarIslandAnnouncebrbMailCellPhoneCameraFilmTVClockLampSearchCoinsComputerConsolePresentSoccerCloverPumpkinBombHammerKnifeHandcuffsPillPoopCigarette
Solutie web oferita de BlackCode