Vorbeam cu cineva despre zilele rele. Este adevărat, există astfel de zile. Dar atât de rele încât nimic nu se mişcă, toate merg aiurea. Şi ştii cum e, când nu e să-ţi meargă ceva, apăi nu merge frate…Eu am o zi rea. Şi o tot am de vreo două săptămâni. M-a tot pândit de ceva vreme, s-a iţit ticăloasă, şi nu mai vrea să plece de la mine. Astăzi, eu sper că s-a terminat. Mâine trebuie să fie bine. Căci am o zi şi mâine…
Bunăoară, laptopul meu de la muncă se încăpăţânează să îşi dezvolte o personalitate proprie. Eu i-am mirosit intenţiile şi scriu, scriu, scriu, salvez ca disperata pentru că mangafaua, moare când sunt în cele mai înalte procese de creaţie. Procese care vin greu, nu vă închipuiţi că îmi vin ideile geniale aşa, cu una, cu două. Sau mă lasă baltă în toiul naşterii unui raport lunar stufos pe care ma chinui cu greu să-l fac. Laptopul meu, când moare, îşi alege o culoare de ecran din spectrul curcubeului. Evident şi derivaţii. Astăzi a hotărât să mă lase baltă o dată pe roşu, o dată pe…bleu deschis.
L-am ameninţat, am făcut back up, am chemat specialistul, după ce l-am restart-at ca pe veioză. Cert este că tenologia nu mă iubeşte. E adevărat, laptopul meu m-a văzut de nenumărate ori că gândesc cu un creion în mână. Precis că e gelos. El nu ştie că mail-urile nu le pot trimite prin porumbelul călător ? Am nevoie de laptop. Şi am grijă de el. I-am instalat progrămele haioase, i-am pus poză de background frumoasă, îl iau în delegaţii la plimbare. Nu îl înţeleg. I-am oferit mai mult decât poate primi un laptop. I-am lipit inclusiv o gărgăriţă drgăgălaşă lângă ecran. El nu. Îmi arata ecran albastru, sau verde, chiar si mov atunci când se plictiseşte. Şi credeţi-mă, munca mea e oricum, mai puţin plictisitoare.
L-aş pedepsi dar nu ştiu cum. Revenind la zilele proaste, în care laptopul meu este doar ultimul lucru care se mai poate strica, sunt sigură ca fac parte intr-un ciclu. Pentru că o balanţă trebuie să fie în toate. Şi atunci, îi zâmbesc laptopului meu, îmi propun ca întoteauna „mâine” să îl duc la specialist (cred că placa video e de vină) şi să-l facă bine. Iar seara dau din umeri, pentru că ştiu că nu mă pot lipsi de el, pentru că şi mâine voi avea treabă, iar tot ce pot spera este să nu mă lase definitiv, cu ecran negru, până la mult aşteptatul meu concediu. Când sigur o să-l predau colegilor mei de la IT. Promit.
Recent Comments