Revenind. Am absolvit medicina, fără licenţă, la comasate. A pompat Alex al meu la medicină în mine, încât acum mă cert cu el pe diagnostice. Îl contrazic. Na, cine l-a pus să încerce să mă înveţe ? În grupurile de prieteni, toţi îi cer diverse consultaţii. Care că are o durere la nivelul flancului stâng, care că-l doare colecistul, care că are o durere precordială. Alex răbdător ascultă, iar când deschide gura să răspundă nu mai are loc de mine, care deja fac un diagnostic diferenţial.

La birou, sunt un fel de vraci. Am căpătat ceva limbaj medical şi prescriu tratamente. Evident, uşoare. Nu mă bag la fineţuri. Însă o răceală, o durere musculară mai rezolv. Nu e panică ! Felcerul lucrează şi „ştie”. Iar dacă nu ştie, îl sună pe Alex. Care de obicei învaţă, munceşte, are antrenament, e la facultate sau e la bancă plătindu-mi mie facturile.

Este foarte mişto când noi doi suntem cu prietenele mele, ca între fete, şi ne apucăm să discutăm despre întârzierea menstruaţiei, sâni subdimensionaţi, tulpini de HPV, rezultate la Papanicolau sau panariţii rezultate în urma manichiurii. Regeşte şi foarte serios răspunde la toate întrebările, iar prietenele mele uită instantaneu de pudoare şi-l asaltează cu întrebări.

Acum m-am apucat de Facultatea de Filosofie. Adică Alex s-a apucat. Eu îl mai ajut la eseuri. Normal, am licenţă şi în Comunicare şi Relaţii Publice (de astă dată am frecventat cursurile după admiterea în facultate). Însă peste doi ani el termină filosofia. Adică o să o terminăm amândoi. De tot. Cred că o să mă omoare. Are şi motivul, abilitatea şi circumstanţele. Oricum, acest post este ca o plasă de siguranţă pentru mine, în caz că dispar subit. Dacă scap, ne mai auzim pe acest subiect peste doi ani.