Miercurea viitoare, pe 20 iulie, e Ziua Aviaţiei Militare Româneşti, patronată de Sfântul Ilie Tesviteanul. Şi în buna tradiţie, ne vom stânge la Monumentul Aviatorilor Aerului (Statuia Aviatorilor). Ei – pentru a sărbători, eu – pentru a-i revedea. Ca în fiecare an, de când nu le mai sunt colegă, Adi Sultănoiu îmi va da poze, ca să le pun pe blog, sărbătorindu-i şi eu astfel, în legea mea.

Pe 16 iulie va fi şi un miting aerian, Otopeni Air Show. La care nu voi merge. Dar vă încurajez pe voi toţi să vă duceţi. Odată ce ai prins gustul, nu te mai poţi lipsi de frumuseţea dansului pe cer al aeronavelor venite să bucure spectatorii. Nu uitaţi să vă luaţi apă, şepci, haine din bumbac şi să vă acoperiţi de cremă cu protecţie solară.

De ce nu merg, în ciuda faptului că toţi prietenii mă îndeamnă? E simplu. Am copilărit printre avioane. Apoi, în viaţa mea adultă am lucrat pe aerodrom. Am trăit, în puţinii ani în care am slujit aeronavele cu steag tricolor pe coadă, momente senzaţionale şi irepetabile, momente pe care majoritatea oamenilor nici nu le pot cuprinde şi nici nu le pot înţelege. M-a prins noaptea de zeci de ori pe lângă MiG-urile 29 adormite pe MK şi am alergat zile întregi pe lângă Pume Socat pe Otopeni Militar. Am aşteptat de sute de ori întoarcerea acasă a MiG-urilor 21 Lancer, bucurându-mă odată cu fiecare roată ce săruta asfaltul înfierbântat al pistei. Mi-am întâmpinat colegi veniţi, care de prin Irak sau Afganistan sau de mai aproape, din Bosnia-Herţegovina. Mi-am plâns colegi prăbuşiţi la datorie şi am râs şi am dansat la Hangar Party-uri. Am zburat mai mult decât vor zbura vreodată cunoscuţii mei, am mâncat pe podeaua elicopterului pe ziar şi am survolat Marea Neagră în amurg. Am făcut parte din echipe de organizare la RoIAS 2006 sau la Magie pe cer cu Thunderbirds. Am povestit ore în şir cu piloţii de la Frecce Tricolori şi Turkish Stars şi câţi alţii…

De ce m-aş mai duce acum? Doar ca să mă întristez? O, nu! Cred că mi-am luat porţia de fericire pentru această viaţă. Şi sunt bucuroasă pentru asta şi cu amintirile mele dragi.

Scriu acestea, doar pentru a vă face să înţelegeţi de ce, odată cu toamna lui 2007, nu mai merg la niciun show aerian. Şi poate, cine ştie, viaţa mă va duce, cândva, la o reîntâlnire cu particularitatea meseriei de ofiţer de relaţii publice pentru… aviaţie. Oricare ar fi ea şi oriunde s-ar afla ea.

Adi, nu uita, pe 20, la Statuie…!

*Foto de Adrian Sultănoiu

Mai am câteva zile şi iau concediu. În altă ordine de idei astăzi e luni. Şi lunea parcă e un făcut, nu am chef de nimic. Mi-am verificat mailul de la muncă. Aveam vreo 25 de spamuri, cu titluri care mai de care mai incintante: „Enlarge your penis”, „Buy Viagra” şi „Play casino”. V-am spus că vineri intru în concediu? Astăzi este Ziua Aviaţiei. Toţi foştii mei colegi sunt la Statuia Aviatorilor. Sper ca Adrian sa îmi trimită şi mie câteva poze cu aeronave. Mie îmi stă gândul numai la concediu. Mi-a spus o colega un banc drăguţ - Un oltean şi un ardelean erau într-un tren. Olteanul: M-a facut muica oltean, măăăăăă. Ardeleanul: No, acum, iart-o! Trenul mi-a adus aminte de vacanţă. M-au sunat colegii de la Statuia Aviatorilor. M-au întrebat de ce nu m-am dus. Rămăsese cu Adrian de anul trecut că ne vedem pe 20 la statuie. Poveste lungă şi cu monumentul ăsta. Nu mai vine concediul? Sunt ca înecatul care vede ţărmul şi are impresia ca nu mai ajunge. Mă apuc să scriu un mail. Nu mai merge internetul. O fi IT-istul în concediu? Nu ştiu cum fac şi tot la concediu ajung.

La mulţi ani aviatorii mei dragi! Cer senin!

Later edit: Adi, ne vedem la anu’ pe 20 la statuie?

Doi ani şi jumătate am muncit printre aviatori, mediatizându-le meritele, am stat seri nenumărate pe pista din Kogălniceanu ascultându-le poveştile, unora chiar le-am plâns căderea după vreo decolare nefinalizată cu aterizarea acasă.

Astăzi, 20 iulie, la aproape un an după despărţirea mea oficială de aviaţie, cu dor de cer în suflet, m-am dus la Statuia Aviatorilor să-mi întâlnesc prietenii, să fiu alături de ei de ziua lor, Ziua Aviaţiei. Dimineaţa devreme, au trecut 6 elicoptere Puma SOCAT în două formaţii, închegate pe cerul fără nor. Ele aparţin Bazei 90 Transport Aerian. În urma lor, la câteva minute, au plutit 3 avioane de antrenament IAR 99 ŞOIM, spărgând graţioasa formaţie deasupra statuii şi plecând apoi cuminţi acasă, către Şcoala de Aplicaţie pentru Forţele Aeriene, la Boboc. Mă uitam în jur cu mare drag, cum oamenii zâmbeau şi le făceau cu mâna, fiecare dintre ei visându-se la manşă.

Eu am zburat de multe ori, e adevărat. Însă setea de văzduhuri, odată gustată, îţi este în simţuri toată viaţa. Şi de câte ori priveşti spre cer, nu te poţi regăsi decât acolo…

Astăzi, 20 iulie, de ziua aviatorilor, nu pot decât să trimit gândurile mele dragi, tuturor celor pe care i-am cunoscut şi îi admir, tuturor celor pe care nu i-am cunoscut, dar ştiu că zborul este viaţa lor.

La mulţi ani dragii mei şi Cer Senin!

Puma SOCAT survolând Statuia Aviatorilor

Regimentul de Gardă şi Protocol

Statuia Aviatorilor

Fotografiile au fost făcute de Adrian Sultănoiu, fotoreporter la Cer Senin