Acum vreo 6 ani, lucram la o firmă, ale cărei birouri îmi păreau foarte triste, în ciuda abundenţei de lumină naturală şi a spaţiului generos. Simţind eu acestea, cer administratorului aprobare să iau bani şi să mă duc la un magazin de bricolaj să cumpăr nişte plante.

Zis şi făcut. Mă duc cu un coleg, eu cumpăr plante, el le cara la maşină, apoi în birou, eu le aranjez. Totul era minunat. Printre plantele cumpărate, se afla şi o dracena imesă, pe care am dat la vremea aceea o căruţă de bani, mai exact un milion jumătate. Când am adus plantele şi am făcut decontul, am văzut eu ca a noastră economistă a făcut nişte hârtii, m-a pus să semnez chestii în care dracena intra în gestiunea mea. Nu am prea înţeles eu, însă nu mi-am făcut probleme pentru că oricum eu, iubind plantele, urma să am grijă de ele.

Trece un an de atunci, plec într-o delegaţie mai lungă, de o lună, motiv pentru care o rog pe aceeaşi economistă să aibă grijă de plante, să le ude. I-am lăsat inclusiv schemă de udare a lor, pe zile. Mă întorc. Toate plantele erau bine, mai puţin dracena mea care dădea semne de înec. Economista mea o udase fără a ţine cont de indicaţiile mele, reuşind să îi creeze condiţii optime de putrezire a rădăcinii.

Pe lângă drama pierderii plantei, mai vine şi economista care îmi spune că trebuie să îmi impute planta, întrucât este trecuta (evident, de ea) ca mijloc fix în contabilitate şi că trebuie să o plătesc. Atunci i-am condamnat pe toţi la moarte! O întreb cum de i-a trecut prin cap sa o treacă „mijloc fix” în loc de „obiect de inventar”? Ea îmi dă explicaţii contabile, mă bagă în Kafka, nu înţeleg nimic. Cert este că până la urmă, şefa ei (care s-a crucit de „scăparea” economistei noastre, una bună de altfel), a făcut comisie de casare pentru a scădea dracena din curtea mea. Mă gândesc eu acum, dacă ne cumpăram la firmă un dulău de pază, cu pedigree şi cu factură şi păţea bietul animal ceva, în „gestiunea” cuiva…ce făceam?

Doar mi-am adus aminte şi m-am distrat.