Batdog e liberă pe străzi

de pe la muncă ; Author: allias 4 Comments »

Întâi am ademenit-o cu gorgoaze.  Fiind pe timp de zi, nu era în toată puterea ei, aşa că putea fi permanent în pericol. Temătoare,  dar în acelaşi timp agilă, m-a apucat de pungă şi a spart-o, împrăştiind toate gorgoazele pe jos. Şi eu care voiam să-i organizez şedinţă foto în toată regula…

batman si gorgoaza

Mirată, neştiind de ce râdeam ca disperaţii şi îi făceam fotografii. Ca să o dăm pe net. D-aia! Nu ştiu cine a făcut mişto de ea şi cum de a stat să o picteze atât de artistic…

batman

Desconspirată.

in toata splendoarea

Fotograf: George J.

Cu ideea: Eu

Batman. The Dark Knight

filme, muzică şi cărţi ; Author: allias 16 Comments »

Nu am mai avut răbdare până săptămâna următoare să mă duc la filmul care a detronat Naşul (The Godfather) pe imdb.com. Eram tare curioasă să văd Batman – The Dark Knight, filmul cotat cu 9,5, cea mai mare notă primită vreodată pe acest site.

Filmul a fost puţin cam lung pentru ceea ce a încercat să exprime. Per ansamblu, nu a existat o poveste legată, au existat numai mici „episoade” de acţiune. Intrigile au fost artificial create, acţiunea a fost diluată. Acelaşi film putea foarte bine făcut în doar o oră şi jumătate. Cred că au fost prea multe personaje bune, rele, bune care s-au transformat în rele. În concluzie, scenariul a fost confuz, fără a urmări o linie clară.

Nu este genul de film care să fi avut linii de dialog remarcabile, care să rămână în memoria oamenilor. Şi aici mă gândesc la replici de genul „Are you talking to me?”, replică celebră a lui de Niro din Taxi Driver.

Filmul are încercări de a pune în discuţie diverse aspecte ale naturii umane, lucru care este palid dus la capăt, mediocru.

Cât despre interpretarea lui Heath Ledger (The Joker), mie mi-a plăcut cel mai mult din tot filmul. A interpretat rolul corect, fără a exagera sau a minimaliza comportamentul unui anormal psihic.

Ceea ce m-a frapat, este că acest film a fost unul foarte serios. Iar Joker a fost foarte trist. Nu a râs, nu a glumit, nu s-a prostit, cum şade bine unui joker.

În rest, ce să mai zic, regia a fost ok, efectele speciale de bun simţ. M-am convins la finalul filmului, că oamenii care au votat pe imdb.com, au făcut-o afectiv, poate pentru Bale, sau poate pentru că Ledger nu mai este printre noi. Eu una, sunt de părere că o notă realistă pentru acest film ar fi undeva între 6,5 şi 7. Rămân cu impresia că este un film fără suflet.

Solutie web oferita de BlackCode