mi se spunea…Alias

Unu-i hoţ, altu-i nesimţit. Dacă te-ai întâlnit cu unul dintre aceste două specimene, e clar că este român. Doamne fereşte, nu vreau să spun că nemţii sau cehii sau britanicii ar fi îngeri ai moralei şi ai civilizaţiei pe pământ. Însă noi românii am fost cei aleşi. Suntem mulţi, puternici şi organizaţi, avem idei şi tupeu cât să le punem în practică. Sau să facem pe cineva să le pună în practică.

Am adunat în cele ce urmează câteva exemple care evidenţiază într-un mod ilar „calităţile” mai sus amintite.

1. Mi-am dus maşina la spălătorie. În timp ce micuţul se desfăta pe sub clăbuci, am mers să beau o cafeluţă la benzinăria de lângă. La întoarcere, don Pedrito era curăţel şi drăgălaş, spălat aproape impecabil. L-am cadorisit pe băiatul/domnul care a spălat-o cu un ciubuc şi am plecat. În timp ce conduceam am aranjat lucrurile pe care el mi le pusese într-un singur buzunar, fiecare la locul său de drept. Când, stupoare. Aveam 50 de bani într-un loc, pe care îi păstram pentru coşurile de la Carrefour. Ei bine, bănuţii mei dispăruseră. În acest caz m-am întrebat dacă tipul care mi-a spălat maşina s-a servit din Tic Tac-ul meu sau din guma din maşină. Şi de ce mi-o fi luat ăia 50 de bani?
2. Am fost într-un week end la un restaurant de mari figuri din Herăstrău. Restaurant cu mari pretenţii. Şi preţuri pe măsură. Ospătarul care ne-a servit, afabil de altfel, suspectez că avea un prurit inghinal, motiv pentru care în timp ce îmi recomanda ce garnitură să aleg, se scărpina la … cocoşel. Întâi am crezut că mi se pare, însă a repetat figura şi pe la alte mese. Iar la final cred că ori mi-a greşit comanda, ori nu a ştiut să îmi explice cam cum este preparat puiul despre care îl întrebasem. Mie mi-a adus altceva decât îmi povestise. Cred că i se trăgea de la deficitul de atenţie indus de mâncărimea din zonele intime.
3. Acum ceva vreme primăriile, cel puţin cea din sectorul 1, au montat nişte stative speciale în care se găsesc pungi din plastic destinate adunării fecalelor animalelor de companie. Am un astfel de stativ chiar lângă blocul în care locuiesc. Tot trecând pe lângă el, îl vedeam de cele mai multe ori gol, fără pungi, lucru care mă bucura nespus. Ciudat era faptul că în ciuda pungilor dispărute, „căcăleţele” de căţei mai mari sau mai mici impânzeau trotuarul. Pe moment am văzut o singură variantă: pungile erau insuficiente şi nimeni nu sesiza acest fapt. Misterul a fost rezolvat când, într-o sâmbătă, văd o doamnă singură, neînsoţită de vreun patruped, o doamnă bine îmbrăcată de altfel, cu unghii roşii impecabile şi cu rădăcinile părului proaspăt vopsite, devalizând dispozitivul pentru pungi. Le-a luat pe toate pe care le-a găsit.  Acesta este un caz clasic de român hoţ care fură bunurile altuia şi român nesimţit care nu strânge „căcălică” lăsat de mult iubitul căţelandru.
4. Cei mai dragi mi-s totuşi şoferii care se scobesc în nas la semafor. Parcă sunt programaţi. Ambreiaj, frână, scos din viteză, băgat degetul în nas. Şi scormonit, căutat, forat. Doamne! Ce te aştepţi să găseşti acolo? Tezaurul României pierdut prin visteria rusă? Ce minune te aştepţi să descoperi? Şi cu câtă candoare se uită la muculeţul scos din nară, ca mai apoi să o arunce fie pe geam, fie pe preşuleţul din dreapta. Verde. Ambreiaj, a Ia. O mână se sprijină pe schimbător, cealaltă pe volan. Iar fosa nazală, un pic înroşită de atâtea traumatisme, se chinuie poate să producă altă materie primă pentru curiosul ei posesor.
5. Pentru a rămâne în acelaşi registru, a meseriaşului din trafic, nu încetez să fiu uimită de personajele care merg cu luminile de ceaţă. Indiferent că sunt pe faţă, pe spate sau în ambele locuri.  Şi este clar că fac acest lucru când pe cer ai putea număra munţii de pe Lună de senin ce este.

Aceasta este o primă parte a unei antologii care vizează mitocănia conaţionalilor mei. Cum să nu fiu fericită atunci când întâlnesc asemenea caractere? Şi ele cum să nu fie fericite ajungând celebre?

– Va urma –

Tags: hoţ, meltean, neam prost, nesimţit, român