Bine că avem subiect! Ninge! E viscol, e polei, vine înspăimântătoarea replică a iernii ’54! Fraţilor, e iarnă! Din precarele mele amintiri de la ora de geografie, ştiu că România are climă temperat continentală, cu patru anotimpuri bine delimitate. Ultima oară când am verificat, România nu era o insulă în Caraibe, nu era nici măcar în sudul Greciei…

E normal să ningă şi să fie frig! Ce nu este normal, este să ne prindă nepregătiţi. Nu pe noi, ca indivizi, ci pe autorităţi. Eu, ca orice român cu scaun la cap, am în dulap haine de profil, cauciucuri de iarnă la maşină etc. De lucru îmi dau cei de la primărie, pentru că nu curăţă trotuarele şi străzile, pentru că nu încarcă zăpada ca să o ducă la groapa de gunoi şi să elibereze oraşul. Ştiu, v-aţi săturat să dau exemplul Munchen-ului. Şi acolo ninge! Dar locuitorii nu au astfel de probleme. Pot ajunge la muncă şi la magazin, cu transportul în comun sau cu maşina. Şi o fac civilizat.

Trecând peste toate astea, iarna astronomică începe odată cu solstiţiul de iarnă, pe 21 decembrie. Deci, mai avem vreo 2 luni parte de acest anotimp. Ce-ar fi să ne pregătim?

P.S. În curând, aştept lupii!

Foto de Marius Miron

Semnez condica la Carmen!

Happy WW!

Se împlinesc 160 de ani de la naşterea jupânului. Poate că acest moment ar fi trecut pe lângă mine, dacă prietenul google nu m-ar fi atenţionat. Mi-am amintit cu drag de operele citite, piesele de teatru la care am fost, replicile sale consacrate şi atât de actuale, chiar dupa mai bine de un secol jumătate! Încă numărăm steagurile din doi în trei, pe la şcoala de fete sau pe la primările şi ne lovim de lipsa de “rezon” la tot pasul, iar solidaritatea civică este atât de bine exprimată prin deviza “Ori toţi să muriţi, ori toţi să scăpăm!“. Ca să nu mai spun că, turmentată au ba, tot nu ştiu cu cine să votez…

Caragiale rămâne, fără dubiu, unul dintre preferaţii mei! Maestre, jos pălăria!

Apoi am zis să încerc să-l scot pe Pedrito. M-am echipat corespunzător, geacă serioasă, bocanci specializaţi, căciula “russian style”, blugi groşi cu talie înaltă (ca să nu mă tragă) şi am purces la dezgroparea sus numitului bolid albastru, la 8.30 “trecute fix”. Ca să vă introduc în peisaj, trebuie să vă spun Pedrito stă în parcarea blocului. Este ultima maşină, iar până la poartă sunt cam 100 de metri, dacă nu mai mult. Bineînţeles că jumătatea vecinilor dinspre mine ori nu au plecat la muncă ori au plecat cu transportul în comun. Buuuun! În spatele maşinii am un copac. De fapt este un copăcel, care astăzi nu va mai fi, cel puţin în forma în care se află acum, întrucât, înarmată cu un fierăstrău, mă voi duce să-l tund, atunci când ajung acasă! Pedro era sub zăpadă, nu i se vedea nici măcar un centimetru de jantă. Peste Pedro era copacul! Mă rog, crengile lui încărcate de zăpadă. M-am apucat să dezăpezesc copacul, în speranţa că se va ridica de pe maşină şi pot ajunge la ea ca să o dezgrop. Mă rog, am dat la mături vreo 20 de minute, am curăţat şi încălzit maşina, m-am măturat pe mine ca să nu bag tot omătul înăuntru şi am trecut la volan pentru operaţiunea “Răzbirea prin zăpada de 25 de centimetri”. Până aici îmi fuse! Nu puteam agăţa pe nimeni să îmi dea un brânci, niciun vecin nu scosese cojocul la interval. M-am enervat şi am zis că nu mai plec nicăieri! Dar era păcat de toată munca mea de jumătate de oră. Aşa că, având experienţa iernilor româneşti, care nu sunt ca verile, cu Pedrito încălţată regulamentar şi greutate sub o tonă, m-am hotărât să nu mă las.

Am ieşi din parcare după alte 10 minute. Pe străzi omor! Drum de 20 de minute l-am făcut într-o oră jumate. Timp în care mi-am sunat toţi colegii, ca să iau pulsul, să văd ei cum au ajuns, dacă au ajuns, dacă mai ajung etc. Ah, unde lucrez eu, parţial în spaţiu deschis, se coboară o pantă… Staţi că mă duc să fac o poză cu telefonul! Gata! Îmi pare rău că nu pot reproduce sunetul vâjgălăului care bate…

Oricum, toată operaţiunea a durat două ore. Când am ajuns la birou, Mariusică, băiat salon, mă aştepta cu locul de parcare deszăpezit. Mariuse, să-ţi dea Dumnezeu sănătate! Acum, să vedem la plecare ce s-o mai întâmpla, trebuie urcat un deal, pe care, deja este ninsoarea grămadă!

Mâine, dacă e la fel, sorry, dar voi lucra din pat! Am zis! Şi voi sta relaxată la căldură şi uscat, întrebându-mă “unde sunt zăpezile de altă dată?”, vorba jupânului Villon…

Voi cum aţi petrecut?

Foto de Marius Miron

Semnez condica – la Carmen!

Happy WW!

Cele ce urmează nu îşi propun a găsi răspunsul final şi complet al unor întrebări, ci doar să îndrepte cititorul, cu o sprânceană ridicată, spre anumite subiecte şi să-l facă să delibereze cu sine însuşi ideile expuse.
Putem considera acest articol o tentativă, un cap de pod al unui demers maieutic, în direcţia eticii feministe. Socrate pornea de la premisa că adevărul şi răspunsurile se află în fiecare dintre noi şi ies la iveală atunci când sunt puse întrebările corecte… Restul articolului aici!

Mulţumesc!

Pentru cei pretenţioşi se deplasează la domiciliu, pot fi contractate peste week end şi oferă şi factură celor care au posibilitatea să deconteze “servicii de relaxare”.

Interesant, zic…

Pe scurt, în scopuri educative, am purces la scrierea celor de mai jos:

Scara rulantă este folosită pentru a te deplasa de la un etaj inferior la unul superior şi invers. În unele locuri, există numai astfel de scări. În orice condiţie, scara rulantă se foloseşte astfel: păşeşti pe ea. Dacă vrei să stai şi să te deplaseze scara, te poziţionezi pe partea dreaptă, indiferent că urci sau cobori. De ce faci acest lucru? Pentru a permite persoanelor care se grăbesc să folosească partea stângă. Practic, laşi un culoar de trecere.

Eu îmi folosesc picioarele pe scările rulante, din mai multe motive: nu am stare, sunt mereu în mişcare, mă deranjează să stau în spatele cuiva, intimă fiind cu fundul, mătreaţa sau paporniţa pe care le are în dotare.  De asemenea, nu vreau nici să am pe cineva în spate şi nici ca părul meu să-i intre în nas. Aşa că aleg soluţia cea mai bună şi toată lumea este fericită. Mai puţin în momentele în care toată populaţia este împrăştiată pe toată scara.

A se observa, mai jos, cum într-un oraş ca New York, care are o populaţie de cel puţin 4 ori mai mare decât a Bucureştiului, folosirea scării rulante se desfăşoară în cele mai civilizate condiţii. Cei care vor să stea, să se pupe, să povestească sau mai ştiu eu ce fac, stau pe dreapta. Cei care se grăbesc, coboară/urcă pe stânga! S-a-nţeles???

Cum folosim scara rulanta – Tutorial!

Vă mulţumesc!

După cum bine ştiţi, Pedro al meu este un drăgălaş C1, albastru precum nopţile de vară. Acum, dacă vedeţi o astfel de maşină parcată, cam cine credeţi că este posesorul? De cele mai multe ori – o femeie. Sau un puştan. Sau este maşină de firmă şi şoferul nu este obligatoriu şi proprietarul… Atunci, de ce toba mea, găsesc de fiecare dată cînd parchez pliante care mă trimit la saloane de masaj erotic? Cu sau fără finalizare. Anunţurile, înghesuite între cheder şi geam, mă momesc să mă duc să fiu încântată la maximum şi să trăiesc relaxări de neuitat, în prezenţa celor mai noi şi exotice fete de la acoperământul X sau Y sau XXX. Aşa am aflat că unele fete vin şi acasă – servicii complete! Promotorii ăia, care oricum împart pliantele ca să dea la număr, de ce nu îşi fac şi ei treaba cum trebuie, vizând merţane, bemveuri, audiuri sau gipane? Sunt de acord că, de cele mai multe ori, aceste maşini sunt conduse de siliconate şi fufe (da! urlă invidia în mine), dar sunt şanse mult mai mari să aibă drept conducători auto şi cefe late cu ghiuluri, care ar fi mult mai pe geagichi decât categoria C1 să primească tratamente erotice. Cu sau fără finalizare. În plus, dacă ăştia ar merge la saloane, ar creşte vânzările şi patronii de astfel de stabilimente ar băga mai mulţi bani în marketing, ceea ce ar duce la angajarea pe termen lung a promotorilor. Şi uite aşa, toată lumea e fericită! Iar eu nu mai fac colecţie de anunţuri în maşună! Că doar nu o să le arunc pe stradă…

Oricum, dacă tot am primit aceste materiale de informare, m-am documentat şi am aflat că există o piaţă pentru această afacere, mai mult sau mai puţin subterană. Preţurile pe oră, practicate de aceste domnişoare, depăşesc salariul pe oră al unui intelectual. Tot ceea ce trebuie să facă, este să execute un masaj intim, sau să vorbească murdar, după caz şi să mai facă ceea ce deontologia permite. Interesant! Denumirile saloanelor sunt care mai de care mai incitante, oferă şi reduceri. Poţi petrece cu prietenii o seară de neuitat la Hot Angels sau Wild Pussy. Dacă o faceţi, să mă anunţaţi, mă duc peste ei şi le cer comision pentru promovare! Şi iarăşi, toată lumea e fericită. Cu sau fără finalizare!