Obiectiv: Cercetare tematică în vederea publicării unei cărţi Sci-Fi, care va trata subiecte legate de istoria lumii, cu accente sociale, politice, ştiinţifice, religioase, filosofice şi nu numai.

Activitate: Focus grup format din 3 persoane care, prin dezbatere şi brainstorming, vor contribui la dezvoltarea unor idei şi concepte, ce vor aparea în acest volum.

Tip de colaborare: Voluntariat, part-time. Întâlnirile se vor desfăşura după-amiaza sau în weekend-uri, în diverse locuri din ţară, costurile fiind suportate de iniţiatorul acestui proiect.

Profilul ideal: Studenţi care, prin natura specializării din facultate, posedă cunoştinţe generale de istorie, filosofie, fizică, sociologie, antropologie, pasiune pentru literatură (SF în mod special). Se caută oameni cu minte frumoasă, curajosi, comunicativi, inteligenţi, curioşi, cu verticalitate şi principii, interesaţi să asimileze informaţii în varii teme, dar nu la nivel superficial, ci în profunzime.

Beneficii: Membrii focus-grupului vor aparea pe lista celor care au participat la acest proiect, iar cartea va fi promovată în afara ţării. Plusul de valoare: multitudinea de informaţii vehiculate, dezbaterea conceptelor cărtii şi interacţiunea cu o persoană – autorul cărţii, de un calibru superior, cu prestanţă, experienţă, cunoştinte vaste şi o cultură deosebite.

Contact: Cei interesaţi sunt rugaţi să trimita un CV pe adresa ramona.elefterescu@gmail.com, iar candidaţii potriviţi vor fi contactaţi în cel mai scurt timp.

Termen-limită: 2 saptamani, incepând de ieri (26 iulie 2010)

Multa bafta copii!

Proiect promovat şi de Laura

Cartea, prieten drag şi credincios, care măsoară serile în cuvinte şi anii în poveşti.

Aş vrea să înţeleg din imaginea de mai sus că cineva, din dragoste de lectură, a adunat un mic univers închis între pagini, pentru a se bucura de el, undeva în liniştea unei pajişti. Încerc să nu mă gândesc că, pe aceeaşi pajişte, acelaşi cineva ar folosi cărţile din roabă pentru a încinge un grătar.

Şi dacă tot vorbim despre carte, Tritonic oferă 35% discount la toate cărţile sale, în perioda 01 iulie şi 01 august. Detalii aici. Nu pierdeţi ocazia şi cumpăraţi-vă o roabă de cărţi. Fiecare pentru ce are nevoie…

Şi eu fac sport şi eu alerg şi eu mă plimb. Tot pe Kiseleff. Seara, pe trotuar. Iar dacă mă plictisesc de acelaşi traseu la fiecare câteva zile, o iau uşurel, tot pe zona destinată pietonilor, spre Bulevardul Aviatorilor sau chiar prin Herăstrău, Delavrancea sau parcul care poartă numele generalului după care a fost botezat bulevardul. Şi traficul nu mă deranjează. Niciodată. Faptul că închidem Kisefeff-ul nu cred că ajută la diminuarea poluării. Însă contribuie la deranjul meu şi al altor şoferi care folosesc în mod curent această şosea.

Staţi! Nu săriţi să daţi cu piatra! Ştiu ce o să gândească unii oameni care vor citi acest post: „Ia uite-o şi p-asta, se întâmplă lucruri frumoase, ca şi în alte ţări civilizate şi ea se apucă să cârcotească”. Departe de mine acest gând! Însă nu cred că traficul de pe Bulevardul Kiseleff îi împiedică pe români să facă sport.

În plus, am observat că la „gogoaşă” pe marele bulevard, se muncea din greu la montarea umbreluţelor şi măsuţelor pentru amenajarea unei terase aflate sub egida unui cunoscut producător de bere. Că doar se ştie bice că alcoolul şi sportul se au ca fraţii. Iar dacă încing băieţii şi un mic, s-a dus naibii tot efortul depus. Sau poate se organizează o competiţie specială de „halbere”.

Nu, nu sunt ironică în mod gratuit. Mi-aş dori să facem mai mult sport. Mi-aş dori să avem educaţia necesară să înţelegem beneficiile pe care acesta ni le aduce. Însă nu-mi doresc să o facem doar de dragul de a avea unde să mai socializăm pe nervii şoferilor. Şi apoi să ne simţim împăcaţi că ne ocupăm de mintea şi de trupul din dotare.

Haideţi bucureştenii mei să facem sport! Să luăm parcurile cu asalt, să desenăm cu creta pe asfalt terenuri de tenis şi să cerem primăriei să monteze cu titlu permanent, tot acolo, mese de ping pong şi coşuri de baschet. Nu credeţi că e mai firesc aşa? Şi în loc să facem sport pe şosea sub patronatul primăriei, mai bine acesta nu ar mai da autorizaţii de construcţie pe mici porţiuni cu iarbă şi trei copăcei, uitate de capitalismul imobiliar sălbatic.

A face sport pe o limbă de asfalt este parte a ciclului absurdul românesc. Cultura omului pentru sport nu se face închizând bulevardul două zile pe săptămână.

Voi ce părere aveţi?

Am fost la plimbare azi la mall. Nimic deosebit în asta, însă v-am spus eu, dacă aş ieşi în fiecare seară din casă, aş avea mereu subiecte de scris pe blog, spre deliciul vostru (sper).

Cum pofteam la fast food chinezesc, ne-am luat de mâncare şi ne-am aşezat în zona special amenajată pentru această îndeletnicire. La un anumit moment dat am fost înconjuraţi de o mare gaşcă. Cred că sărbătoreau ceva… Ideea e ca au modificat structura meselor din food court ca să încingă petrecerea. Haoleu! Eu şi Alex ne-am simţit ca-n celebrul film al lui Emil Loteanu (mânca-v-aş). Mai lipsea Svetlana Toma şi tabloul era complet. Dar n-a fost panică. Totul a decurs în limitele acceptate de către societate.

După o masă îndestulătoare, ne-am mutat la Starbucks. În faţa noastră două doamne. Una dintre ele ingenuă, cere: „Un suc de fresh vă rog”. Cred că tipul de la tejghea era obişnuit cu tot felul de doleanţe care mai de care mai dubioase şi fără sens, dovada fiind lipsa de reacţie şi automatismul de a turna un suc fresh, proaspăt, răcoritor şi natural.

Ieşirile noastre în oraş ar fi  ar fi mai sărace fără acest tip de momente inedite şi de multe ori irepetabile. Aici o ceată de fuste înflorate, dincolo exprimări amuzante cu iz de pleonasm.

Să sperăm că pe toată perioada asta în care ne înfruntăm cu lucruri rele, neplăcute sau deranjante, vom reuşi să ne ţinem tare şi să finalizăm cu succes… exerciţiile. Indiferent de natura lor.

Fotografia a fost făcută în 2000 la Jocurile Olimpice de la Sydney şi este în premieră publicată aici. Mulţumesc Toni!

În 17 iulie au plutit pe cer spre bucuria celor care îi priveau. Piloţi militari şi civili, paraşutişti, acrobaţi s-au adunat pentru un dans nebun în înălţimi. Şi au făcut un spectacol de excepţie. Aşa cum numai ei ştiu să facă.

Dacă în 2006 am sărbătorit 100 de ani de zbor românesc, numărând de la desprinderea lui Traian Vuia de pe sol încoace, 2010 este anul care marchează 100 de ani de la zborul lui Aurel Vlaicu, cu Vlaicu I. Tot acum 100 de ani, Henri Coandă a făcut cunoscut întregii lumi avionul cu reacţie. Aparatul s-a numit Coandă 1910. Au fost momentele de început ale cuceririi cerului. Şi acum, după un veac, acelaşi dor şi dragoste de zbor se citeşte în ochii fiecăruia care a gustat desprinderea de sol.

La tot mulţi ani şi cer senin să aveţi zburătorilor!

„Zborul, această rupere lentă de o stare veche de mii de ani şi învăţată de omenire în mai puţin de un secol, pare a nu fi o profesie. Nu este o meserie în accepţia generală a cuvântului. Nu are nimic din toate meseriile pământului. Pentru că este cerească. (… ) Rulez către intrarea la pistă. Nimic nu pare schimbat. Cu dunga albă sub roata de bot, cu ochii la panta de aterizare, cu gândul cald la această urcare în cerul păsărilor, raportez şi aliniez avionul pentru decolare…(…) Evoluţia continuă. Răsturnare, looping, immelman. Survolam pista în două viraje dintr-o bucată – simulare dulceagă de aterizare ratată – şi după doar 12 minute, aşteptate ca pe o comoară şi trecute ca un fulger, puneam roţile pe betonul câmpiei de la malul Dunării. (…) Un zbor. Un avion. Oameni… Frântura de viaţă sub geana de aripă lângă miezul profesiei în care mereu am considerat că am fost un norocos: pentru că trăiesc între oameni buni. De-o măsură cu toţi ceilalţi care mi-au călăuzit drumul în această cerească profesie.” Dumitru „Foozie” Berbunschi. Pilot militar (n. 1962 – m. 2009).

[View with PicLens]

Fotografii realizate de Adrian Sultănoiu. Mulţumesc Adi! Şi la mulţi ani!

Later Edit: Poze de la Otopeni Air Show puteţi vedea şi pe Zbor de Noapte

Cei care devorează romane de acest gen şi care sunt binecuvântaţi şi cu oarece talent la scris au acum ocazia de a-şi încerca şansele la concursul iniţiat de Romanian Crime Writers Club  şi Crime Scene Publishing.

Daca vreţi să aflaţi mai multe detalii despre ce, cum şi până când, vizitaţi blogul prietenei mele Oana Stoica Mujea.

Acum este momentul vostru. Dacă v-aţi visat vreodată Chandler, Doyle ori Simenon nu mai staţi pe gânduri şi apucaţi-vă de scris! Atât pentru faimă, cât şi pentru distracţie.

Parcă-mi vine şi mie să clocesc o poveste…

Baftă!

Suntem buni, ştim fotbal, dar numai la noi în ţară. Aici suntem în siguranţă şi dacă e nevoie ne pricepem la comentat sau caftit suporterii echipei adverse.

Ne descurcăm orice s-ar întâmpla. Dacă plouă, vine elicopterul şi usucă gazonul, căci dacă-i meci, meci să fie!

În plus, la noi acasă pe dulci plaiuri mioritice, ne permitem să stingem nocturna dacă nu ne convine scorul. Oricum nu prea ştim cum s-a terminat meciul, însă scorul cred că a fost convenabil, întrucât elicopterul militar nu a folosit muniţia din dotare. Nici nu avea cum, pentru că e o IAR 330 Puma şi nu SOCAT.

A fost de nenumărate ori amendat, luat pe sus şi aruncat în afara terenurilor. Are chiar şi o pagina dedicată pe Wikipedia. Cel mai mare suporter deja are la rândul său nenumăraţi fani printre care evident, mă număr şi eu.

Spaniolul de 36 de ani a fost fugărit şi placat de către oficiali duminică seară, înaintea finalei Cupei Mondiale din Africa de Sud, în timp ce alerga ca disperatul pe stadion şi încerca să îmbrace trofeul disputat de spanioli şi olandezi, cu o căciuliţă roşie. L-au tăvălit pe teren, i-au smuls până şi căciuliţa din cap, a fost acuzat că a încercat să fure trofeul. În final a scăpat doar cu o amendă de 200 de euro.

Jimmy Jump strikes again!!! Go Jimmy, go Jimmy!

Cine spune că jocurile sunt doar pentru copii, habar nu are despre ce vorbeşte. Cred că v-aţi dat seama că vorbesc despre jocurile pe calculator.

Câţi oare am rezistat tentaţiei de a juca de exemplu Zuma?  Eu una, am rupt calculatorul în două nopţi de-a rândul. Şi sunt sigură că fiecare dintre voi are câte o mică scăpare pe undeva, un joc secret pe care-l joacă din când în când. Nu vă gândiţi la prostii!

Acum însă, este moda jocurilor online, indiferent că sunt pe reţele sociale sau pe site-uri dedicate de jocuri.

Eu cred că, dacă se păstrează o măsură şi nu o luăm razna (aşa cum începusem eu cu Farmville), jocurile sunt foarte deconectante şi pot fi o activitate plăcută. Enjoy!