Lucram la un anumit moment dat într-o firmă micuţă şi în acest context, mă apucă pe mine să fac demersuri pentru a crea un kit de identificare corporativă. Printre multe altele, urgent era să primim cărţile de vizită, pe un layout agreat. Bun. Pentru că tipul de la creaţie era extrem de lasă-mă să te las, îl rog frumos timp de vreo lună, zilnic, să ne facă măcar cărţile de vizită. La insistenţele mele îmi dă mail-ul persoanei care se ocupa de DTP, Lilian Xescu. Pusă pe fapte mari, îi scriu un mail: „Stimată doamnă Lilian Xescu,…” îi expun doleanţa mea şi o rog să îmi răspundă cât poate ea de repede. Doamna Lilian, foarte prompt, îmi răspunde la mail, mă asigură că în două zile sunt gata toate cărţile de vizită şi daca mai am vreo urgenţă să o sun negreşit. Îi mulţumesc doamnei Lilian tot pe mail şi îmi văd de treaba mea. Între timp se trezeşte o colegă că are nu ştiu ce modificare, iar eu ca să nu mai pierd timpul, mă grăbesc să o sun pe doamna Lilian cea amabilă, pentru a anunţa schimbarea. Formez, sună şi…îmi răspunde o voce groasă de bărbat: Da. Eu, pauză. Mă prezint (de n-aş fi făcut-o) şi cer cu doamna Lilian. El îmi spune: Eu sunt. Eu: păi… El: ce?. Eu şovăitor: Sunteţi domnul Lilian?. El: Da. Eu: Bun. Şi discuţia a continuat fără probleme, iar eu mi-am rezolvat treaba.
Acum stau eu să mă gândesc, tipul care mi-a dat mail-ul lui Lilian, de ce naiba nu mi-a zis că Lilian e bărbat? Oare i se părea atât de natural ca pe un bărbat să-l cheme Lilian? Adică nu era un nume comun ambelor sexe, gen Gabi, Teo, sau Alex. Pentru numele lui Dumnezeu! Era un bărbat care se numea Lilian. Oare numai mie mi se întâmplă astfel de penibilităţi? Mi-e clar că toată lumea îl lua cu „doamnă”, acesta fiind motivul pentru care bietul om era rodat şi nu se mai agita…Oricum, nu ştiu la ce le-o fi stat mintea părinţilor bietului om când l-au botezat simplu: Lilian.
Tags: nume ciudate








December 6th, 2008 at 8:54 pm
dar ce zici de asta: un amic are la randul lui o cunostinta de sex masculin pe care il cheama Carmen! o vreme nu am inteles de ce langa acest nume amicul alatura acorduri gramaticale masculine, pana intr-o zi cand am facut cunostinta cu dl. Carmen.
parinti idioti!
December 7th, 2008 at 11:07 am
mda, se întâmplă tot felul de lucruri care ies din tipare. Lilian ca Lilian, dar bărbat cu numele de Carmen….
December 12th, 2008 at 8:25 am
=)) Si cand ma gandesc ca era cat pe aci sa ma numesc Mariusa.
December 12th, 2008 at 4:43 pm
păi cum aşa măi simonache?
December 17th, 2008 at 2:00 pm
La numele româneşti mai e cum mai e..stai să vezi când lucrezi intr-o companie mare…cu oamenii din Israel. Chiar nu mai ştii care cum e.
December 18th, 2008 at 6:11 pm
cum e acolo? de ce nu mai ştii care cum e?
October 10th, 2009 at 7:08 pm
dar ce e asa de penibil cu numele asta??
e masculinul de la liliana…p mn m-au botezat dupa nasa mea care o cheama Liliana…lillian se foloseste la persoanele de sex feminin cu precadere in SUA.
eu chiar ma mandresc cu numele meu…e un nume rar in Romania,ceea ce ma face si pe mine UNIC

V-am pupat,
Bye
October 10th, 2009 at 7:40 pm