Există un timp pentru fiece lucru. Şi când acel timp vine, lumea se concentrează într-un punct fix, de abandon total în trăirile care par să capete dimensiuni nenaturale, unice parcă şi fără de sfârşit.
Există un timp pentru dragoste. Indiferent că este pasională sau raţională, iubirea nu ocoleşte. Pentru că totul măsurăm în timp, la final contabilizăm, spunem că a durat un an, două luni sau un deceniu. Cred că dragostea ar trebui măsurată în săruturi, îmbrăţisări şi priviri pline de dor. Sau între două momente în care nu-l ai alături pe cel drag.
Există un timp pentru despărţire. Atunci când doi oameni pleacă pe drumuri diferite şi încep să mănânce la mese separate, să doarmă în paturi separate sau să viseze la idealuri separate. Atunci viaţa se schimbă, totul devine mai simplu, gândeşti pentru unul, poate doar amintirile sau revederea unui obiect te fac să zâmbeşti, sau să te încrunţi la un anumit moment. Dar apoi trece. Timpul trece.
Există un timp pentru prieteni. Vine o vreme în care realizezi că ai prieteni, sau că nu ai, ceea ce e rău. Oamenii se ceartă, se împacă, beau împreună o cafea, fac planuri, petrec timp alături. Oamenii vin şi pleacă, însă prietenii rămân. Prietenii te sună şi te întreabă dacă eşti bine. Prietenii te ajută.
Există un timp pentru fericire. Momente pline de bucurie care îţi ridică moralul şi te fac să te simţi stăpân peste lume. Suntem atât de subiectivi în ceea ce priveşte această noţiune încât eu una mă mir de câtă bucurie pot naşte lucrurile mici, ce îmi ating împrejurarea.
Există un timp pentru tristeţe. Tristeţea ne face umani. Nici un alt sentiment nu este mai aproape de natura noastră, nu ne arată sensibilitatea şi vulnerabilitatea mai bine. Din tristeţe se nasc marile creaţii. Căci în astfel de momente creierul e mai productiv decât oricând, inima este disponibilă iar spiritul tânjeşte. Tristeţea e bună. te face să cugeţi. Iubirea te face neînfricat, gelozia nebun, mândria inconştient, mila caritabil. În tristeţe însă se nasc şi mor cuvintele, singurele care rămân. Cine nu a fost trist vreodată, nu a trăit. Şi nu mă refer la tristeţea din iubire, sau tristeţea de pierdere. Mă refer la cea fără motiv ştiut. Tristeţea ne face mai frumoşi.
Există un timp pentru singurătate. Singurătatea este o rupere de sine. Un refuz de a-ţi fi prieten, sau aproape, în momentul în care apare. Ea este asociată cu o frică instalată fără motiv aparent. Eu cred că este doar un refugiu în care ne ascundem când nu ştim cum să reacţionăm, când ne pierdem încrederea. Singurătatea este totuşi bună, dacă treci de această frică, singurătatea este lucrul care te face să îţi redevii prieten. Te face să te gândeşti la tine. Doar la tine, fără a fi egoist.
Există un timp pentru resemnare. Resemnarea este perioada de după revolta care nu s-a materializat în nimic. Când îţi dai seama că nu mai ai ce face, pici în acceptarea fără împotrivire a lucrurilor pentru care, cândva, te revoltai. După trăirile din perioada în care erai indignat şi ai fi putut, după credinţa ta, să schimbi universul, oamenii dragi, situaţiile, după tot acest freamăt, apare suportarea fără împotrivire a ceea ce ţi se întâmplă în realitatea în care te trezeşti dimineaţa. Resemnarea este foarte rea. Este refuzul de luptă, refuzul de a mai încerca. Şi atunci, pentru că “oricum nu poti face nimic”, dai din umeri, mai citeşti un ziar, te mai plângi oricărui om care pare dispus să te asculte.
Există un timp pentru timp. E momentul în care timpul ţi-e prieten, se dilată şi îţi permite să te priveşti în oglindă. Fără grabă. Să să te întrebi dacă tu treci prin timp sau el trece prin tine. Îmi place să cred că eu trec prin el, alegându-l, forţându-l, ţinându-l.
E adevărat. există un timp pentru toate. Numai că nu prea ne dăm seama când trece timpul acela. Şi mai trece o vreme, unii regretăm, unii zâmbim, iar alţii trecem mai departe.
Despre moarte nu am să vorbesc. Pentru că există şi un timp şi pentru moarte. Moartea este cea mai tristă trecere în afara timpului.
Tags: despartire, dragoste, fericire, iubire, moarte, prieteni, resemnare, singuratate, timp, tristete
November 9th, 2008 at 12:50 am
Moartea e singura certitudine. Orice lucru, fizic sau imaterial are o viata a lui, o venire pe lume si o “iesire din scena”. Venirea pe lume nu e o certitudine, pe de alta parte moartea este. In agonie, cu orizontul mortii in fata putem avea singurele certitudini. Atunci realizam cu adevarat ca exista dragoste, iubire, fericire. Dar, in agonie, nu mai exista timp. Neantul e aproape. Avem aceste certitudini, dar ceata groasa a disparitiei incepe sa se intinda peste aceste lucruri.
Ce ne facem atunci ? In singurul moment de certitudine nu mai exista timp. Exista, atunci, momente pentru un targ faustian care sa ne dea acele farame de eternitate in care sa ne bucuram de lucruri de care, acum, in pragul disparitiei, suntem siguri ?
E o perspectiva indoielnica.
Daca acel “exista” al certitudinii ne apare in fata e bine sa ne uitam bine la ceas pentru ca s-ar putea ca tocmai timpul sa nu mai existe.
Poate ca universul certitudinilor este universul agoniei, universul in care mai exista timp pentru un singur lucru. Sa trecem peste Styx.
November 9th, 2008 at 9:53 am
foarte bine scris..
November 9th, 2008 at 12:19 pm
@ gregor:
Există un timp pentru ură. Râul Styx este râul urii, pe care noi îl navigăm către tărâmurile morţii. Însă până ajungem acolo, mai trebuie să trecem nişte râuri, al tristeţii, al plângerii, al focului, al uitării, al memoriei. Drumul e lung, iar în timpul rămas ne gândim la certitudine, la ce am avut, la ce am fost, la ce am pierdut, iubit sau plâns. Ori cel puţin aşa spune legenda.
Există timp pentru moarte, singurul moment pe care îl conştientizăm în drumul lung al râului Styx, care înconjoară de nouă ori tărâmul morţii. Unii dintre noi folosim timpul să ne gandim la toate cele spuse mai devreme, iar alţii suntem pur şi simplu blocaţi în clipa în care realizăm că barca a plecat şi niciun gând coerent nu se mai înfiripă. Groaza conştientizării morţii blochează.
Nu îmi doream să vorbesc despre moarte…e mult prea tristă. O să mă opresc aici.
@ alle001
mulţumesc…
November 9th, 2008 at 6:30 pm
Pe toate le-am trait si am incercat sa le inteleg, cu exceptia unuia, pe care-l urasc pur si simplu: un timp pentru resemnare. Oricat de grea ar fi viata!
Te imbratisez cu drag, in speranta ca esti bine, tu, dar si cei dragi tie.
November 9th, 2008 at 7:09 pm
@ Georgeta Ursan
Îmbrăţişez cu acelaşi drag.
November 10th, 2008 at 6:14 pm
Da, foarte frumos scris.
Mai exista un timp pentru teama.
Teama de nu te putea resemna dupa pierderea unei fiinte dragi.
November 10th, 2008 at 6:52 pm
@ Alina
Mulţumesc. Cred că timpul pentru teamă nu se sfârşeşte niciodată. Este permanent în noi…
November 10th, 2008 at 9:37 pm
felicitari pentru blog mona, desi ai fost mult prea profunda pt mine inchei cu un citat care sintetizeaza si cuprinde cam tot ce ai spus mai sus …. pham xuan tong : “drumul este lung, radacinile sunt amare, dar fructele sunt dulci”
p.s. aia din caraibe!
November 10th, 2008 at 9:42 pm
@ qkdlao
Paul dragă, fiţi pregătiţi, că nu ştiţi când vă treziţi cu mine pe insulă, acolo la voi…
November 12th, 2008 at 9:29 am
.. Cred ca in mileniul in care traim mai avem atat de putin timp .. pentru timp sau timp pentru noi. Pentru a ne uita in oglinda, a ne analiza si a ne da seama ce insemnam noi pentru viata sau viata pentru noi
November 14th, 2008 at 11:07 am
…si mai exista si un timp pentru renastere. Poate fi dimineata dupa o noapte de plans dupa ce-ai pierdut o persoana draga, poate fi in orice seara cu cer senin cand ai chef sa dansezi, poate fi cand iti dai seama ca invatamintele de pana acum nu mai sunt suficiente…
Exista oameni care citesc despre lucruri frumoase si li se umplu ochii de lacrimi pentru ca nu reusesc decat sa-si aminteasca vremurile “acelea”, si au renuntat la a mai spera ca timpul pentru dragoste mai poate veni vreodata in viata lor.
Imi plac oamenii care pot sa-ti atinga sufletul prin cuvintele lor… ai reusit si iti multumesc.
November 14th, 2008 at 2:01 pm
Tara draga mea, eu îţi mulţumesc! M-ai facut să zâmbesc într-un fel pe care nu mi-l mai aminteam.
November 14th, 2008 at 2:03 pm
E greu sa devii altceva decat ceea ce deja esti.
Timpul trece iremediabil – si la momentul X nu mai e timp nici pentru viata.
Asa ca degeaba exista timp pentru toate. Si pentru o rata exista timp sa treaca prin apa. Oricat s-ar scufinda in apa, in spiritualitate, in nostalgie, tot uscata iese pe mal.
Nu apa conteaza deci
ci ceea ce esti.
November 14th, 2008 at 2:20 pm
Poate nu m-am exprimat suficient de clar:
Daca esti trista, trista vei ramane oricate insight-uri vei avea ca se poate si altfel.
Asa ca ori devii acel ‘altfel’ ori… get back to work
and try harder.
November 15th, 2008 at 9:12 pm
vine o vreme cand trebuie sa intelegem ca iubirea este un defect, ca nu trebuie sa ne atasam , si ca cel mai important e sa ne pese de noi si gata… in rest… ce castigi daca ai o relatzie…. cateva zile e ok… si apoi gata…
asa ca keep smoking …
Hey …. Alias… barbati gasesti pe toate gardurile… e suficient sa te simti bine … si apoi ii dai bancnota… si pleci mai departe…
la fel e valabil si in sens invers…
November 15th, 2008 at 9:17 pm
aşa este. şi bărbaţii şi femeile umbă liberi pe stradă. sunt pe toate drumurile. numai că, cei lângă care chiar vrei să îmbătrâneşti, sunt mai rari.
aşa că…răbdare şi tutun…