Vine o vreme, nechemată, când totul se schimbă. Doar tu eşti acelaşi. Însă nu îţi găseşti nici locul, nici utilitatea, nici vrerea. Chiar dacă faci aceleaşi lucruri şi întâlneşti aceiaşi oameni, nimic nu e la fel şi totul pare fără rost. Spectator în propria viaţă, eşti debusolat. Rămâi fără replică, ai vrea să spui, însă mintea rămâne goală, iar vorbele tac. Aplauzele nu mai vin…
Vine o vreme neaşteptată, când totul se schimbă. Rămâi siderat în faţa zilei care începe şi în aburii treziei, realitatea ţi se înfăţişează liniştită, firească şi parcă la fel. Are aceleaşi forme, aceiaşi parametri.Te îmbraci, mai fumezi o ţigară şi cu ochii goi încerci să te porţi natural. Carcasă fără conţinut într-o lume în care până mai ieri erai sigur.
Vine o vreme, nedorită, când totul se schimbă. Lucrurile rele se întâmplă odată toate, iar lucrurile bune vin în valuri. Morţii niciodată nu se întorc din drumul către groapă. “Dar eu sunt viu” o să-mi spui. Şi atunci, gândul, speranţa se îndreaptă către minuni, legende cu apă vie, poveşti de dragoste care durează veşnicii. Dar atunci de ce zâmbetul întârzie să apară?
Tags: dragoste, tristete, vreme
November 20th, 2008 at 2:24 pm
…si din post-urile astea te cunosc/cunoastem noi pe tine…
Imi place treaba cu “lucrurile rele se intampla odata toate, iar lucrurile bune vin in valuri”. Sunt gelos ca nu m-am gandit eu inainte.
November 20th, 2008 at 2:38 pm
eee, mă bucur că am reuşit să stârnesc gelozii
acum sinceră să fiu, nu cred că am inventat eu roata, mi-o fi ajuns şi mie la ureche cumva zicala asta. dar poţi fi gelos că am facut-o publică.