mi se spunea…Alias

Felicitări România! Felicitări Paula şi Ovi! V-aţi jucat cu focul şi aţi avut numai de câştigat.

Un loc trei nu este deloc de neglijat într-o competiţie care aduce după sine, cel puţin la noi,  controverse peste controverse, lacrimi de furie ori de bucurie sau chiar certuri ca la uşa cortului, în direct.

Per ansamblu, este evident că au fost melodii mult mai bune decât cele ale Germaniei şi Turciei, care s-au clasat pe primele două locuri (mie nu mi-au plăcut deloc), însă este bine că a câştigat o ţară care-şi permite peste un an organizarea concursului.

Mie personal, alături de România, mi-au plăcut reprezentanţii Spaniei, Moldovei, Greciei şi Serbiei.

Revenind la performanţa celor doi care au purtat (cu mândrie de astă dată) numele ţărişoarei noastre (din care, pe bună dreptate, din ce în ce mai mulţi îşi doresc să plece) prin ţări îndepărtate, insist să-i felicit încă o dată!!! O fac pentru că, pentru prima oara după mai mulţi ani (de la Trăistariu încoace), consider că melodia cu care ne-am prezentat a fost una frumuşică, iar acest fapt a fost dovedit de locul pe care am pus mâna.

Later Edit

Genială intervenţia fanului spaniol în acord şi în caracterul coregrafiei reprezentanţilor iberici. Genială şi reacţia celor care concertau, nu s-a văzut nimic pe faţa lor. Eu una, nu m-am prins că tipul nu făcea parte din poveste până momentul în care a fost luat pe sus de către oficiali. Bine măcar că nu a apărut ca exibiţioniştii care aleargă în fundul gol pe terenurile de fotbal. În paranteză fie spus, melodia cu care a concurat Spania, este un foarte frumos vals vienez. Bravo Spania!

În ultima vreme, orice ieşire din casă îmi oferă un nou subiect de comentat. Şi cum partea întâi a acestei posibile epopei – Românii, această naţie preafericită – s-a bucurat de un real succes printre fidelii mei cititori, am hotărât să o continui mai repede decât m-am aşteptat. Cum sunt o naivă prin definiţie, am sperat că nu mi se va mai întâmpla nimic prea curând şi că ai mei conaţionali, sau măcar co-orăşeni nu vor mai da dovezi de nesimţire şi de meltenism.

Astfel, de aseară până astăzi, am trecut de la dezgust la furie.

1. Am fost cu prietena Irina la un restaurant italienesc. Este de bun gust şi la mare căutare să îţi faci restaurant într-o vilă veche. Nu de alta, însă de cele mai multe ori, casele vechi au camere nespaţioase, tip vagon, asimetrice şi deloc ergonomice. Dacă ţii la un oarecare lux şi pui mobilă din lemn masiv, s-a terminat. În lumina celor povestite, masa de două persoane la care ne-am aşezat, era atât de aproape de masa de lângă, încât mă simţeam că stau cu doamna de lângă mine pe acelaşi scaun. Am făcut o şuetă în patru la care vorbeam două câte două. Total natural. Însă nefireşti erau cei şase ospătari, plus şef de sală care stăteau în gura noastră, iar când nu o făceau pălăvrăgeau nestingheriţi de noi. Chiar nu îmi doream să aflu cum şeful de sală de mese povestea despre punctele de penalizare pe care le dădea subalternilor pentru diferite dude pe care aceştia le comiteau. Partea de o drăgălăşenie dezgustătoare a fost în momentul în care o tipă, care cred că era şefa de sală de mese de la parter (noi eram la etajul 1 şi-l aveam ca şef de sală pe tipul dur care nota greşelile ospătarilor), vine şi timp de 20 de minute prepară cu îndemânare trei salate de salată verde. Când spun că le prepară, mă refer la faptul că, într-un mod artistic a stors lămâie peste frunzele de salată şi a pus ulei de măsline. Toate acestea se întâmplau pentru masa de lângă noi, la care stăteau vreo şase mahări, cu puternice influenţe de interlopi, care fumau trabuc şi nici nu se catadicseau să privească la vajnica angajată mândră foc şi nutrind speranţa că vreunul dintre cei şase baştani o va remarca. După ce a terminat, apar pe o uşă doi tineri ospătari, într-un nor de fum şi printre stropi de grăsime, transportând două plite încinse cu oareşce hartane de carne. După ce bucăţile de animal au fost prezentate mesei de lângă noi, sub privirile întregului etaj, pentru a le tăia şi pregăti pentru a fi mâncate, angajaţii au găsit necesar să facă doi paşi în spate, pentru a nu deranja mesenii pentru care au fost aduse bucatele, deranjându-ne pe noi două. Sub privirile mele fioroase, au luat carnea şi au mai făcut câţiva paşi în spate, deranjând pe altcineva, lăsându-ne pe noi mirosind a fum. M-am uitat la domnii din spatele meu, care aşteptau cu interes potolul. Nu ştiau nici măcar să folosească şervetele din bumbac aflate pe masă, poate se aşteptau să fie acolo de decor pentru a le bucura lor retina. Aici am observat că meltenii nu se scobesc în nas numai la volan, ci şi la restaurant. Cu cât prada din nas e mai bogată, cu atât posesorul ei este mai fericit de descoperire. Noroc ca terminasem consumaţia şi aşteptam nota. Mă uitam la ei cum salivau, cu ochii pe ospătarii care pregăteau carnea şi cum îşi trăgeau în farfurie sparanghel şi broccoli. Că mama lor, cu siguranţă, cu astfel de legume i-a înţărcat… Şi uite aşa, am mai trecut pe listă un restaurant la care nu mă mai duc.
2. Foarte aproape de unde stau este o şcoală generală. De ceva vreme mă pasc gânduri criminale, de incendiere, legate de acest stabiliment. Este o unitate de învăţământ aşezată într-o zonă liniştită, de vile. Liniştită a fost până astăzi, când era să îi rup capul unui mare imbecil. Dar ca să vă pun în temă cu patul psihologic pe care stau eu de multă vreme. Între 17.30 şi 18.00 se termină programul şi părinţii vin să-şi ia odraslele de la şcoală. Nicio problemă, este absolut normal. Însă 90% dintre părinţi sunt imbecili şi doresc să parcheze toţi în buza şcolii. În jur sunt numai vile, şi multe locuri de parcare. Dar NU. Copilul nu trebuie să meargă pe jos, pentru că există riscul să ia aer, aşa că, trebuie să iasă din curtea şcolii şi să sară direct în maşină. După cum v-aţi dat seama, aceasta este ora mea de venire acasă şi inevitabil mă intersectez cu toţi părinţii cretini. De obicei toc mărunt din buze, mai bag un claxon şi trec. Până astăzi. Şcoala este pe un colţ de stradă. Eu vin şi fac stânga, pe lângă ea. Bag semnal, însă din faţă îmi vine unul cu o maşină combi, care se opreşte fix lângă mine, blocând tot accesul străzii din stânga pe care eu trebuia să o iau. Poate nu m-aţi înţeles, tipul opreşte în intersecţie. Am crezut ca a păţit ceva. Ei bine NU! Văd portiera deschizându-se şi o mogâldeaţă care încerca să se suie. Cu tot respectul, în acel moment iau foc. Şi încep să claxonez. Încontinuu. Iar melteanul de tătic imbecil ce credeţi că face? Vă zic tot eu, deschide portiera şi-mi strigă: „Ai fă răbdare!!!”. Jur, dacă aveam o bâtă în maşină, coboram şi îi făceam praf toate geamurile. Cu orice risc… În toiul claxoanelor şi referirilor direct la adresa mă-sii, imbecilul a plecat.

Este absolut incredibil cum nişte neanderthalieni reuşesc să scoată din mine cele mai criminale intenţii despre care eu, nici în cele mai crunte situaţii, nici nu visez că aş putea fi capabilă. Din păcate sunt din ce în ce mai mulţi, iar cei ca mine din ce în ce mai puţini şi în mod clar ne vor răzbi.

– Cu siguranţă va urma –

Unu-i hoţ, altu-i nesimţit. Dacă te-ai întâlnit cu unul dintre aceste două specimene, e clar că este român. Doamne fereşte, nu vreau să spun că nemţii sau cehii sau britanicii ar fi îngeri ai moralei şi ai civilizaţiei pe pământ. Însă noi românii am fost cei aleşi. Suntem mulţi, puternici şi organizaţi, avem idei şi tupeu cât să le punem în practică. Sau să facem pe cineva să le pună în practică.

Am adunat în cele ce urmează câteva exemple care evidenţiază într-un mod ilar „calităţile” mai sus amintite.

1. Mi-am dus maşina la spălătorie. În timp ce micuţul se desfăta pe sub clăbuci, am mers să beau o cafeluţă la benzinăria de lângă. La întoarcere, don Pedrito era curăţel şi drăgălaş, spălat aproape impecabil. L-am cadorisit pe băiatul/domnul care a spălat-o cu un ciubuc şi am plecat. În timp ce conduceam am aranjat lucrurile pe care el mi le pusese într-un singur buzunar, fiecare la locul său de drept. Când, stupoare. Aveam 50 de bani într-un loc, pe care îi păstram pentru coşurile de la Carrefour. Ei bine, bănuţii mei dispăruseră. În acest caz m-am întrebat dacă tipul care mi-a spălat maşina s-a servit din Tic Tac-ul meu sau din guma din maşină. Şi de ce mi-o fi luat ăia 50 de bani?
2. Am fost într-un week end la un restaurant de mari figuri din Herăstrău. Restaurant cu mari pretenţii. Şi preţuri pe măsură. Ospătarul care ne-a servit, afabil de altfel, suspectez că avea un prurit inghinal, motiv pentru care în timp ce îmi recomanda ce garnitură să aleg, se scărpina la … cocoşel. Întâi am crezut că mi se pare, însă a repetat figura şi pe la alte mese. Iar la final cred că ori mi-a greşit comanda, ori nu a ştiut să îmi explice cam cum este preparat puiul despre care îl întrebasem. Mie mi-a adus altceva decât îmi povestise. Cred că i se trăgea de la deficitul de atenţie indus de mâncărimea din zonele intime.
3. Acum ceva vreme primăriile, cel puţin cea din sectorul 1, au montat nişte stative speciale în care se găsesc pungi din plastic destinate adunării fecalelor animalelor de companie. Am un astfel de stativ chiar lângă blocul în care locuiesc. Tot trecând pe lângă el, îl vedeam de cele mai multe ori gol, fără pungi, lucru care mă bucura nespus. Ciudat era faptul că în ciuda pungilor dispărute, „căcăleţele” de căţei mai mari sau mai mici impânzeau trotuarul. Pe moment am văzut o singură variantă: pungile erau insuficiente şi nimeni nu sesiza acest fapt. Misterul a fost rezolvat când, într-o sâmbătă, văd o doamnă singură, neînsoţită de vreun patruped, o doamnă bine îmbrăcată de altfel, cu unghii roşii impecabile şi cu rădăcinile părului proaspăt vopsite, devalizând dispozitivul pentru pungi. Le-a luat pe toate pe care le-a găsit.  Acesta este un caz clasic de român hoţ care fură bunurile altuia şi român nesimţit care nu strânge „căcălică” lăsat de mult iubitul căţelandru.
4. Cei mai dragi mi-s totuşi şoferii care se scobesc în nas la semafor. Parcă sunt programaţi. Ambreiaj, frână, scos din viteză, băgat degetul în nas. Şi scormonit, căutat, forat. Doamne! Ce te aştepţi să găseşti acolo? Tezaurul României pierdut prin visteria rusă? Ce minune te aştepţi să descoperi? Şi cu câtă candoare se uită la muculeţul scos din nară, ca mai apoi să o arunce fie pe geam, fie pe preşuleţul din dreapta. Verde. Ambreiaj, a Ia. O mână se sprijină pe schimbător, cealaltă pe volan. Iar fosa nazală, un pic înroşită de atâtea traumatisme, se chinuie poate să producă altă materie primă pentru curiosul ei posesor.
5. Pentru a rămâne în acelaşi registru, a meseriaşului din trafic, nu încetez să fiu uimită de personajele care merg cu luminile de ceaţă. Indiferent că sunt pe faţă, pe spate sau în ambele locuri.  Şi este clar că fac acest lucru când pe cer ai putea număra munţii de pe Lună de senin ce este.

Aceasta este o primă parte a unei antologii care vizează mitocănia conaţionalilor mei. Cum să nu fiu fericită atunci când întâlnesc asemenea caractere? Şi ele cum să nu fie fericite ajungând celebre?

– Va urma –

Nu, nu am inventat-o eu. Am găsit-o şi m-am gândit să râdeţi şi voi de prostia românească. Acest terorist ne descrie exact cum suntem…

Zalutam cu rezbekt, Jefu.

Aderizat la Romania cu bomba la valiza ascuns. Tregut fara broblem control la aerobort.
Pastrat dolar american blestemat, bentru construit aigea bomba. Dat jumadate la taxi, jumate furat tigan din buzunar.
Indalnit frate Ahmed, batron magazin, ajudat la mine. Discutat cu el la cafenea plan bomba, consumat egler broaspat, intoxicat cu zalmonel. Noi ajuns la sbital, doctor roman durut la cur, noi luat cur fok.
Jefu, gu bomba praf antrax nu putut facut la Romania ,cineva furat antrax, deci ingercat plan bomba cu bum-bum…!
Mutat apartament frate Ahmed. Adus mult frumos aminde de tara mia, fara apa la robinet, geamm sparte ca Beirut , tigle kazut cap cind vind bate.
Urmarit PROTV emiziune explozia camion azotat, facut frica la mine. Astia romani are tupeu nu gluma ! Urgent trebuie recrutat, jefu ! Bomba cu azotat mare efect aveam…
Inderesat pilotat avion bentru lovit gladire la roman. Vazut delevizor, aparat zbor MIG brabusit singur in ogor la taran, plus taran roman stricat singur gladire, adormit beat , tigara abrinsa, murit soacra, facut chef mare la ei…
Draga Jefu, gineva furat la mine gas pastrat bentru bus la bomba, iar azeara, gind iesit cumbarat baclava, exblodat budelie la barter.
Aicia la Romania , mult cretin!
Zbierat, zguibat la sin, cacat be mine de frica !
Jefu, ma indorg acasa!
Asta romani nu are nevoie de terorism, face singur treaba.

Zemnat,

Jaleb

Ia uitaţi-vă ce am găsit azi! Ca să râdeţi şi voi… ))

Bentley : Am folosit scrumiera azi, doresc să o înlocuiesc.
Lamborghini : Problemă gravă, apare un şuierat de vânt la 320km/h.
Toyota : Vouă vă merge maşina cu baterii AA sau AAA?
Ferrari : Am traversat o cale ferată, pagube sub masină de 20.000$.
VW : Am facut pană, mai aveam motorină, dar s-a terminat uleiul.
Smart : O idioată cu un Jeep a trecut azi peste maşina mea.
Jeep : Mi s-a blocat un Smart între motor şi scut (poze…
Ford : Ştie cineva un mecanic bun?
Renault: Mai am o lună tratament psihiatric, încep să mă obişnuiesc cu greierii.
Cadillac : La voi în garaj aveţi loc să deschideţi uşile?
Honda : Am furat cheile de la maşina bunicului, cum o pornesc?
Audi : Cât de mult pot să-mi iubesc maşina!
Mercedes : De unde cumpăr oglinzi mai ieftine?
Porsche : Am şi eu probleme cu ceafa de la acceleraţie…
Fiat : Hei, nu mai e nimeni pe aici?
Hummer : Caut service mai apropiat de 10km, pentru că mă costa 1 mil. drumul.
Citroen : Mi s-au defectat comenzile vocale şi bordul hologramă.
BMW : Am scos toba şi tot nu reuşesc să trezesc tot cartierul.
McLaren : Un penibil cu un F16 a sugerat să ne întrecem.
Skoda : Am mai gasit o piesa identica cu Audi la motor.
Subaru : Cumpăr cauciucuri.
Land Rover : Întalnire auto mâine pe Himalaya.
Volvo : Petiţie pentru noile teste NCAP cu 10 stele.
Dacia : Am schimbat totul şi tot nu porneşte!