mi se spunea…Alias

Am fost aseară la film. Mi se părea drăguţă şi pozitivă povestea cu super eroi, faptul că protagoniştii erau interpretaţi de Will Smith şi Charlize Theron aducea un plus, iar intervenţia unui specialist în relaţii publice a fost cireaşa de pe tort. Pentru a fi sigura de valoarea filmului, am intrat pe imdb.com – nota era mare, 6,8. Buuun. Ajung la cinema. Acolo, era ceva de nedescris creat de avanpremiera la Batman. The Dark Knight. Nici floricele nu am putut lua din cauza cozilor interminabile.

Am văzut filmul. Dezamăgire profundă. Un subiect prost ales, fără nicio profunzime, interpretare lejeră a actorilor, asta a însemnat Hancock. Filmul nu a avut nicio legătură cu acţiunile tipului de personaj interpretat. După părerea mea, nota pe care o merită pe imdb.com, trebuia să fie sub 4. Nu recomand nimănui să vadă acest film. M-am aşteptat ca Hancock să salveze lumea, m-am aşteptat să fie un mesaj pozitiv. Filmul este o adunătură de elemente din Highlander, Superman şi Bad Boys. Nimic spectaculos, nimic de reţinut.

Oare cei care au realizat acest film sunt mulţumiţi de ceea ce le-a ieşit? Sau se fac filme aşteptând să fie încasări, spunând că există o super poveste, interpretată de actori consacraţi. Părerea mea e că aceasta nu reprezintă totul. Iar parte din public, mare cred eu, poate fi dezamăgită.

PS. Lasa că mă duc săptămâna viitoare la Batman. Să vedem ce-o fi…

Am citit “Punct contrapunct” de Aldous Huxley. Mi s-a spus că e minunată. M-am apucat să devorez pagină după pagină. 531 în total (în ediţia pe care o aveam în bibliotecă). Cu ce am rămas în urma finalizării ei aseară? Cu sentimentul că m-a plictisit teribil. Cu siguranţă eu nu ar trebui să comentez defavorabil subiectul unei carţi scrise de un autor premiat şi genial. Însă, în urma lecturii, eu nu am rămas cu nimic notabil. Evident, am citit destule cărţi îndoielnice, scrise de autori de duzină, însă de la ele nu aveam cine ştie ce aşteptări. De aici apare şi frustrarea mea. M-am aşteptat la cu totul altceva.

Cartea este remarcabil scrisă. Subiectul, şi el ar putea fi incitant. Însă ceea ce nu am găsit eu în toată povestea asta interbelică, sunt sentimentele. Nu este decât goliciune sufletească, expusă pragmatic, în pofida întâmplărilor din carte: iubire, crimă, moartea unui copil, boală, adulter, recunoaşterea greşelilor, negarea bătrâneţii. Adică eu am înţeles că este o abordare cu totul nouă şi îndrăzneaţă, în care monologul intrauman este principalul atribut al naraţiunii. Însă complexitatea personajelor ar fi trebuit să debordeze trăiri tumultuoase. Teoretic nu am ce să-i reproşez cărţii, este extrem de bine documentată, subiectul fiind contemporan scriitorului, face trimiteri la obiect, este structurată cum trebuie. Acesta este şi motivul pentru care citeam capitol după capitol, aşteptând să se întâmple ceva. Permanent apăreau noi situaţii, discuţii, gânduri, însă toate erau expuse rece, ca în spatele unui geam. Nu am putut intra în carte, nu am iubit şi nu mi-a displăcut niciun personaj. Sentimentele pe care le am pentru această carte sunt identice cu cele transmise de ea. Zero.

Aş putea-o recomanda numai celor ce pot citi cu detaşare. Stilul este inconfundabil şi foarte uşor de parcurs, logic, legat şi documentat.