mi se spunea…Alias

Pe cerul ce acoperă Marea Neagră s-au încleştat cu, sau fără voie două zboruri, la fel de legitime şi de măiastre. Un zbor vechi de mii de ani cu unul inventat pe la început de 1900… Frumoase şi deosebite, cuceresc deopotrivă văzduhul de Ziua Sfintei Mării.

Puma clasic, aparţinând Forţelor Aeriene Române, în plan îndepărtat – bătrânul bric Mircea al Forţelor Navale Române

Militari de la forţele speciale ale marinei, coborâre în rapel din IAR 330 Puma (FAR)

Vânătorul imaginilor, la pândă – Adi Sultănoiu, un bun şi vechi prieten

Nota: Pe 15 august, Forţele Navale Române îşi serbează aniversarea.

Fotografii realizate de Adrian Sultănoiu, Cer Senin.

Ca în fiecare an, pe 20 iulie aviatorii militari îşi serbează ziua. Aşa cum ştiu ei mai bine. Cu zbor înalt. Se adună de pretutindeni şi de aiurea ca să-şi împărtăşească poveştile şi să vorbească despre ceea ce iubesc ei mai mult.

În 17 iulie au plutit pe cer spre bucuria celor care îi priveau. Piloţi militari şi civili, paraşutişti, acrobaţi s-au adunat pentru un dans nebun în înălţimi. Şi au făcut un spectacol de excepţie. Aşa cum numai ei ştiu să facă.

Dacă în 2006 am sărbătorit 100 de ani de zbor românesc, numărând de la desprinderea lui Traian Vuia de pe sol încoace, 2010 este anul care marchează 100 de ani de la zborul lui Aurel Vlaicu, cu Vlaicu I. Tot acum 100 de ani, Henri Coandă a făcut cunoscut întregii lumi avionul cu reacţie. Aparatul s-a numit Coandă 1910. Au fost momentele de început ale cuceririi cerului. Şi acum, după un veac, acelaşi dor şi dragoste de zbor se citeşte în ochii fiecăruia care a gustat desprinderea de sol.

La tot mulţi ani şi cer senin să aveţi zburătorilor!

„Zborul, această rupere lentă de o stare veche de mii de ani şi învăţată de omenire în mai puţin de un secol, pare a nu fi o profesie. Nu este o meserie în accepţia generală a cuvântului. Nu are nimic din toate meseriile pământului. Pentru că este cerească. (… ) Rulez către intrarea la pistă. Nimic nu pare schimbat. Cu dunga albă sub roata de bot, cu ochii la panta de aterizare, cu gândul cald la această urcare în cerul păsărilor, raportez şi aliniez avionul pentru decolare…(…) Evoluţia continuă. Răsturnare, looping, immelman. Survolam pista în două viraje dintr-o bucată – simulare dulceagă de aterizare ratată – şi după doar 12 minute, aşteptate ca pe o comoară şi trecute ca un fulger, puneam roţile pe betonul câmpiei de la malul Dunării. (…) Un zbor. Un avion. Oameni… Frântura de viaţă sub geana de aripă lângă miezul profesiei în care mereu am considerat că am fost un norocos: pentru că trăiesc între oameni buni. De-o măsură cu toţi ceilalţi care mi-au călăuzit drumul în această cerească profesie.” Dumitru „Foozie” Berbunschi. Pilot militar (n. 1962 – m. 2009).

[Show as slideshow]

[View with PicLens]

Fotografii realizate de Adrian Sultănoiu. Mulţumesc Adi! Şi la mulţi ani!

Later Edit: Poze de la Otopeni Air Show puteţi vedea şi pe Zbor de Noapte

Aş vrea să trăiesc în România în care oamenii vorbesc corect limba ţării şi nu o schingiuiesc cu fiecare sunet articulat. Nu mai suport mediile aşa – zis intelectuale de împăraţi chiori printre cohorte de orbi. Cuvintele putrezesc pe scurtul drum dintre creier şi gură. Şi ies ologite, în explicaţii incoerente şi incomprehensibile.

Am ajuns să am îndoieli în privinţa corectitudinii cuvintelor pe care le folosesc în limbajul comun, întrucât aproape cu fiecare frază pe care o aud, limba română moare câte puţin. Am ajuns să mă uit în dicţionar zilnic pentru a verifica cele mai banale vorbe şi pentru a mă asigura că stăpânesc forma lor corectă.

M-am săturat să aud în jur cuvinte torturate şi cuvinte în romgleză. Din păcate cei care vorbesc această nouă limbă nu stăpânesc nici româna şi nici engleza şi fac adaptări grosolane, numai şi între ei înţelese. Şi prost înţelese.

Nu găsesc scuză nici unui lucrător comercial, nici unui preşedinte de bancă şi cu atât mai mult unui specialist în comunicare sau unui jurnalist.

Nu arunc cu piatra în nimeni şi nu cer mai mult decât consultarea fără ruşine a dicţionarului explicativ. Întotdeauna are de câştigat afişarea unei nesiguranţe inteligente în defavoarea unei siguranţe imbecile.

Poate că va urma…

Imagine: Vincent van Gogh – A pair of shoes (1886)

Pe Doru Davidovici eu nu l-am cunoscut. Însă mi-au povestit atâţia despre el, încât acum amintirea lui mi-e aproape. El este unul dintre aceia care au avut o decolare în plus. Aterizarea nu a mai venit, iar el a rămas agăţat undeva în cer, alături de copilotul lui.

Acum, la 20 de ani de la moartea lui, pe 20 aprilie, cei de la Asociaţia Aripi Româneşti, organizează un eveniment de comemorare a pilotului-scriitor Doru Davidovici.

Mai multe detalii – comunicat de presă şi program:

Asociaţia Aripi Româneşti

La aproape un an de când mi-am tras blog, m-am hotărât să-mi iau domeniu propriu şi să îmi mut blogul aici, la mine acasă, de pe wordpress. Îi mulţumesc lui Escu, care m-a ajutat cu tot ce a însemnat mutarea, care m-a suportat ca un martir, care mi-a răspuns la toate întrebările mai mult sau mai puţin enervante şi care, nu în ultimul rând, mi-a găsit acest layout superb. Evident, am ales zeci de layout-uri, pe care le-a încărcat, ca să le vază ochiul meu în mărime naturală, până când, într-un final, exasperat, mi-a spus “stai! mai am eu ceva”. Şi a scos, el ştie de unde minunăţia asta de fundal. Escule, îţi mulţumesc !!!

Vă mulţumesc şi vouă, celor care mă citiţi. Fără voi, poate că nu aş fi depus niciun efort, fără voi nu aş fi ales să am o identitate virtuală închegată. Mulţumesc celor care mi-au făcut peste 16.500 de vizite de până acum.

Îţi mulţumesc şi ţie Laura (aka Anca) pentru că m-ai convins acum un an să îmi fac un blog.

Vă mai aştept să mă citiţi!

www.allias.ro