mi se spunea…Alias

Am evoluat sau am stagnat? Bună întrebare…

Nimic nu este uitat: întrebări despre proiecţia carierei, punctarea avantajului competitiv, recomandarea de la fostul angajator. Mulţimea de la usă care vânează postul… Tot tacâmul.

Vizionare plăcută! Ah! Şi trebuie să ştiţi engleză. Altfel nu vă calificaţi la vizionare.

Sper că va urma . Oricum, acest filmuleţ îmi dovedeşte că nu numai tărişoara mea se află în Epoca de Piatră.

Mai am câteva zile şi iau concediu. În altă ordine de idei astăzi e luni. Şi lunea parcă e un făcut, nu am chef de nimic. Mi-am verificat mailul de la muncă. Aveam vreo 25 de spamuri, cu titluri care mai de care mai incintante: „Enlarge your penis”, „Buy Viagra” şi „Play casino”. V-am spus că vineri intru în concediu? Astăzi este Ziua Aviaţiei. Toţi foştii mei colegi sunt la Statuia Aviatorilor. Sper ca Adrian sa îmi trimită şi mie câteva poze cu aeronave. Mie îmi stă gândul numai la concediu. Mi-a spus o colega un banc drăguţ - Un oltean şi un ardelean erau într-un tren. Olteanul: M-a facut muica oltean, măăăăăă. Ardeleanul: No, acum, iart-o! Trenul mi-a adus aminte de vacanţă. M-au sunat colegii de la Statuia Aviatorilor. M-au întrebat de ce nu m-am dus. Rămăsese cu Adrian de anul trecut că ne vedem pe 20 la statuie. Poveste lungă şi cu monumentul ăsta. Nu mai vine concediul? Sunt ca înecatul care vede ţărmul şi are impresia ca nu mai ajunge. Mă apuc să scriu un mail. Nu mai merge internetul. O fi IT-istul în concediu? Nu ştiu cum fac şi tot la concediu ajung.

La mulţi ani aviatorii mei dragi! Cer senin!

Later edit: Adi, ne vedem la anu’ pe 20 la statuie?

Întâi am ademenit-o cu gorgoaze.  Fiind pe timp de zi, nu era în toată puterea ei, aşa că putea fi permanent în pericol. Temătoare,  dar în acelaşi timp agilă, m-a apucat de pungă şi a spart-o, împrăştiind toate gorgoazele pe jos. Şi eu care voiam să-i organizez şedinţă foto în toată regula…

Mirată, neştiind de ce râdeam ca disperaţii şi îi făceam fotografii. Ca să o dăm pe net. D-aia! Nu ştiu cine a făcut mişto de ea şi cum de a stat să o picteze atât de artistic…

Desconspirată.

Fotograf: George J.

Cu ideea: Eu

Acum vreo două luni m-am mutat cu biroul din clădirea în care lucram în clădirea de lângă, în aceeaşi incintă. Nimic spectaculos până acum. Însă de vreo două săptămâni paznicul care acoperă zona noii mele locaţii, mă întreabă la două zile: „Dumneavoastră lucraţi aici?”. Şi mă tot gândesc eu dacă el ştie ceva ce eu nu ştiu. Deh…”criza” asta scoate paranoia din noi…

Acum ceva vreme lucram la o instituţie unde, printre altele, mă ocupam de comunicarea internă. Cum unul dintre instrumentele de informare a întregului personal participant la cele opt ore de muncă pe zi era intranetul, mă ocupam intens de actualizarea cu diverse informaţii de interes general a acestuia. Pe scurt, fiecare departament, la sugestia şefului de structură, avea un om desemnat să îmi aducă informaţii despre munca departamentului respectiv. Eu o mai prelucram, o puneam într-o formă uşor de digerat şi o postam. Normal că fiecare departament avea secţiunea proprie unde puneam materialele. Bun. Unii dintre delegaţi erau fie persoane mai în vârstă, fie mai nepricepute în ale tehnologiei. A durat vreo 3 luni să le explic că informaţia trebuie adusă în format electronic. A mai durat o lună să îi fac să înţeleagă că „format electronic” înseamnă să aducă informaţia pe memory stick/CD şi nu pe o foaie A4 scrisa la calculator şi scoasă la imprimantă. După ce m-am luptat eu astfel aproape jumătate de an, apare o doamnă la mine cu un CD. Era o angajată mai nouă, iar eu nu eram sigură ce departament reprezintă. Şi o întreb: „ Unde le punem?”, la care ea, ingenuă, uşor intrigată: „Pe intranet, unde să le punem?”.

M-am simţit exact ca reporteriţa care intervieva băbuţa de la ţară legat de igiena corporală:

- Cu ce vă spălaţi pe cap?

- Cu oţet.

- Păi de ce?

- De mere…