Se împlinesc 160 de ani de la naşterea jupânului. Poate că acest moment ar fi trecut pe lângă mine, dacă prietenul google nu m-ar fi atenţionat. Mi-am amintit cu drag de operele citite, piesele de teatru la care am fost, replicile sale consacrate şi atât de actuale, chiar dupa mai bine de un secol jumătate! Încă numărăm steagurile din doi în trei, pe la şcoala de fete sau pe la primările şi ne lovim de lipsa de “rezon” la tot pasul, iar solidaritatea civică este atât de bine exprimată prin deviza “Ori toţi să muriţi, ori toţi să scăpăm!“. Ca să nu mai spun că, turmentată au ba, tot nu ştiu cu cine să votez…

Caragiale rămâne, fără dubiu, unul dintre preferaţii mei! Maestre, jos pălăria!

Cele ce urmează nu îşi propun a găsi răspunsul final şi complet al unor întrebări, ci doar să îndrepte cititorul, cu o sprânceană ridicată, spre anumite subiecte şi să-l facă să delibereze cu sine însuşi ideile expuse.
Putem considera acest articol o tentativă, un cap de pod al unui demers maieutic, în direcţia eticii feministe. Socrate pornea de la premisa că adevărul şi răspunsurile se află în fiecare dintre noi şi ies la iveală atunci când sunt puse întrebările corecte… Restul articolului aici!

Mulţumesc!

Pentru cei pretenţioşi se deplasează la domiciliu, pot fi contractate peste week end şi oferă şi factură celor care au posibilitatea să deconteze “servicii de relaxare”.

Interesant, zic…

Acum stau la birou, cu fermoarul rupt. Pentru că, da! Nu am mai avut timp să mă schimb!

Acum 4 ani, exact când a apărut modelul, mi-a adus moşul un E51. Acesta a fost TELEFONUL! The one and only! Despre acest telefon aş putea scrie o carte. De dragoste. Căci l-am iubit. Până acum un an când, bateria a început să mă ţină o zi. I-am schimbat bateria, însă, problema a persistat. În ultimele 6 luni l-am încărcat chiar de două ori pe zi! OK, iubesc, dar cât să mai iubesc un telefon care moare după două convorbiri scurte? Eu aş fi trenat în această situaţie însă am primit ghiont la coastă (ştim noi de la cine), cum că ar fi cazul şi momentul să pun capăt acestei lungi relaţii cu E51. Între timp, acum vreun an jumate am primit de la muncă primul meu Blackberry. Şi mi-am dat seama că până acum nu am ştiut nimic. Daci, da! Nu există viaţă după BB. M-am ataşat imediat de minunata lui tastatură qwerty. Aproape că nu mai pot trimite sms-uri folosind E51. Deh, m-am şmecherit! Oricum, era momentul să schimb Nokia. La abonamentul personal nu voiam să renunţ, cu toate că am început să vreau acest lucru în momentul în care am văzut cât de greu este să găsesc un telefon. De ce nu găseam? Pentru că nu ştiam ce vreau! Adică, îmi trebuia un telefon cu tastatură qwerty, pentru sms-uri şi cam atât. Nu mă interesau internet şi alte chestiuni. Cu touch screen, nici atât. Nu-mi place să mângâi ecranul (vorba maică-mii). De serviciu, am un BB Torch şi fac tot posibilul să-l manipulez din butoane şi mai puţin din ecran. Mă gândeam să mai cumpăr un BB Bold, însă cred că eram culmea penibilităţii să scot 2 BB din poşetă, pe principiul: cine are două e mai potent! Eram disperată. Şi leneşă, evident. În plus, ce voiam eu, nu exista!

Aşa că, ştim noi cine s-a pus pe cercetare şi am decis că cel mai bun telefon la care se poate vorbi, are SAR mic (Da! am aflat şi eu ce e SAR-ul), tastatură qwerty şi preţ decent, este Samsung S3350. Pe care îl voi lua astăzi. Din păcate, varianta Champagne nu exista în stoc (Da, ştiu, o mică urmă de piţi s-a păstrat în mine).

Mă uit cu drag la E51 şi ştiu că voi amâna momentul despărţirii. O să-l pun lângă auriul meu Nokia Glamour, într-o cutie. Nu o să mai iubesc niciun alt telefon aşa cum l-am iubit pe ăsta!

Peste o săptămână o să revin cu un articol despre Samsung. Dacă nu îmi rup degetele în el şi mai pot scrie.

Hai, să trăiţi!

Ca să fiu cinstită, da!, mă duc în fiecare dimineaţă, cu toate că este cumplit să mă trezesc. Programul este cam aşa: sună ceasul la 6 jumate! Întâi mi se pare că visez şi mă întorc pe partea cealaltă. Apoi, dacă nu mă sesizez, există varianta în care Alex îmi dă un ghiont la coaste. Eu înjur (nu pot reproduce, îmi banează ăştia blog-ul). Opresc alarma. Înjur iar! Mă târăsc (la propriu) din pat. Mai înjur un pic. Mă duc la baie. Dau drumul la apă caldă. Care vine peste 10 minute, având în vedere că sunt prima persoană care este trează în bloc, la ora aia. Ca să fac o paranteză, nu am înţeles niciodată oamenii care, dimineaţa, întâi se îmbracă şi apoi îşi fac toaleta de început de zi. Ieri am înţeles de ce nu îi înţeleg. Pentru că, în aşteptarea apei calde şi în condiţiile în care fiecare minut este preţios, m-am îmbracat înainte să mă spăl pe dinţi. Iar când am băgat periuţa în gura, după vreo două mişcări agitate şi  total desicronizate, am scăpat periuţa plină de pastă pe mine, periuţă care a urmat un traseu bine definit, neomiţând nimic: piept, coaste, mânecă, chiuvetă. Senzaţie. Îmi vedea să mă arunc de pe maşina de spălat, pentru a mă sinucide…. Revenind la programul meu matinal.  Fug la bucătărie ca să-mi fac un sandviş. Mare minune că nu-l fac cu degete. Îmi iau geaca şi mă tirez la sală. Ah, despre sală am câteva menţiuni. Miroase a parfum de cameră, care te izbeşte de cum intri. Este sinistru. În vestiar, unde este sauna, mirosul este amestecat cu abur. Sunt în delir. Mă schimb rapid şi mă duc să muncesc. Aşa.

Ca să le răspund celor trei categorii de oameni care au reacţiile mai sus menţionate şi pentru a păstra aparenţa obiectivă a acestui articol, mă simt obligată să adaug:

- prima categorie cu “Chiar în fiecare dimineaţă?”: da, în fiecare dimineaţă. Am spus mai sus cum reuşesc să o fac. Mă duc în fiecare dimineaţa pentru că, pentru a funcţiona corect şi a ajunge la rezultatele dorite, îmi trebuie un program strict, de la care să nu mă abat. Paranteză: marţea şi joia am program de bandă şi alte exerciţii agitate. De dimineaţă, eram cam suferindă, am oprit ceasul pe şestache, cu o dorinţă mârşavă de a chiuli. Până s-a sesizat Alex, care mi-a tras un suav “Marş la sală şi fă juma’ de oră bandă”. La o asemenea invitaţie, delicată, de frica unui scandal monstru în care ar fi fost implicate construcţii verbale precum: “mi-am rupt curul patru ore ca să îţi fac ţie program ca să arăţi ca Madonna, iar tu găseşti tot felul de motive să nu te duci şi apoi îmi urli mie în cap că ai burtă!!!”

- a doua categorie cu “Bravo, pisi, câtă voinţă!”: nu, nu am voinţă! Mă duc de frică! Frica derivă din mai multe: burta mea, urletele lui Alex, învinovăţire, autocritică. Dar mă simt bine când vă uitaţi la mine admirativ şi mă invidiaţi că am o asemenea “voinţă”. Un punct în plus aici!

- a treia categorie cu “Da’ de ce? Nu pari să ai nevoie!”: vă mulţumesc! Însă, până la 30 de ani suntem frumoase toate ! După 30 de ani muncim ca să arătăm bine la 50. Aşa că, eu, precum olandezii, muncesc pentru viitor şi nu mă gândesc la prezent. Of! Pe cine încerc să mint???

Cam atât despre mersul meu la sală. Va aştept cu încurajări şi cu ovaţii!

Nota: Persoana cu trup superb, care ilustrează articolul, nu sunt eu. Aşa că, să nu vă pună naiba să vă apucaţi să-mi cereţi numărul de telefon sau altceva, că ne supărăm! Eu deja m-am supărat că nu arăt ca ea (încă) şi nu am vreo 15 ani în minus!

De mâine scriu iar. O să încep cu evenimentul de vinerea trecută de la Cafepedia. Apoi voi schimba faţa blog-ului. După asta văd eu ce o să mai scriu…

Oricum, astăzi, eram la semafor în Victoriei, lângă mine era un tip spălăţel, într-un Range Rover. Băi fraţilor! Când deschide ăla geamul de la şofer şi trage ditamai flegma pe asfalt, mi-a încheţat răsuflarea în mine. Îmi venea să cobor din Pedro şi să-l trag de guler afară din maşină şi să-l frec cu faţa în propriile secreţii!

Clar, oamenii sunt mereu surprinzători!

La bună vedere!

Avantajele sunt cu nemiluita: deprinderea de abilităţi artistice, mersul la sală, vacanţe exotice, sporturi extreme, socializare.  Plus că îţi poţi lua concediu pe perioadă nedeterminată, fără anunţ în prealabil. Ca să nu mai vorbesc de faptul că nu-ţi trebuie nici măcat 4 clase. Poţi ruga pe cineva să îţi scrie pancarta cu mesajul sau poţi apela la o companie de publicitate.

Mai multe detalii, puteţi afla aici! Chiar dacă este aproape adevărat, un “ţâmburel” de adevăr o fi acolo…

“Mâna întinsă, care nu spune o poveste, nu primeşte de pomană!”

Nivea e un brand care îmi place. Doar d-aia îl şi cumpăr în diverse forme şi scopuri. Nu mai folosesc de multă vreme deodorante gen săpunel, pentru că acestea murdăresc hainele. M-a atras Nivea Invisible for Black&White, sperând că au găsit o formulă convenabilă care să fie aşa cum promit. Ei bine, tricoul meu negru, pe care am avut proasta inspiraţie „să încerc” noul produs, a devenit Black with White, aşa cum puteţi lesne observa.

În rest, miroase frumos, a cald şi a femeie, aşa cum Nivea ne-a obişnuit. O să folosesc în continuare roll-on-urile clare, pentru negru, efectul este diminuat în ceea ce priveşte colorarea bluzelor.

Nivea Invisible…or not!

E cald. Aceasta este o introducere pe stilul „The night was humid”. Pentru cunoscători… Revenind. E cald. Dar nu mă deranjează. Mă deranjează, în schimb, prostia cu pretenţii de inteligenţă căutată. Prostia se află în top 3 lucruri pe care le detest. Cred că d-aia şi am parte de ea aproape peste tot pe unde întorc privirea-mi albăstrie. Problema e că subiecţii în discuţie nu ştiu că sunt proşti sau nu le pasă. Iar în primul caz, nu ştiu că sunt proşti pentru că nu le-a spus nimeni (din jenă sau pentru că ei, la rândul lor, sunt înconjuraţi de proşti) sau le-a spus deja cineva, însă ori nu le pasă ori nu cred. Şi ca să „fim în clar”, prostia vine la pachet cu fudulia, orgoliul şi egotismul. Căci în alt chip, nu se poate!

Chestiunea e că aceşti oameni intră în relaţii cu alţi oameni. Dacă s-ar grupa ei, proşti la proşti şi ne-ar lăsa pe noi, restul minoritar în pace, situaţia ar fi agreabilă. Dar nu! Acest lucru nu se poate. De ce să nu ne chinuie şi pe noi? Proştii cu pretenţii (eu cu aştia am, în mod special, ce am) circulă liberi, se trezesc dimineaţa, merg la muncă, pun benzină, socializează. Sau îmi trimit mie oferte, propuneri şi alte mesaje. Ca de exemplu: ofertă de „ţigare” electronică. De ce „ţigare”, de unde ai scos-o? Pentru că îţi sună ţie mai bine? Sau pentru că aşa se folosea în vechime? Altă dată primesc descrierea unui target în care era prezentată „orientarea sexuală: x% femei şi y% bărbaţi” în loc de repartiţia pe sexe. Sau mă duc în interes de serviciu la o masă rotundă, unde erau invitate „balene” ale domeniului, care, în majoritate, vorbeau liber, făcând dezacorduri gramaticale scandaloase.

Incultura decurge din prostie şi din lipsă de interes. Cum o fi să stai şi să faci nimic. Să nu-ţi vină pofta de a deschide o carte, un dicţionar, o gramatică atunci când ai un dubiu. Ce faci toată ziua? În afară de a asculta manele şi mai ştiu eu ce gurist obscur sau să te lauzi că ai fost la teatru, fără a citi în prealabil nici măcar o piesă? Păi ce e teatrul? Un fel de film „live”, frate! Cool! Te bucuri că există posibilitatea de a fi dublate filmele la cinematograf? Mai bine aşa, poate îţi pierzi şi abilitatea de a citi. Doar e un efort suplimentar pentru creier şi ochii pot rămâne mai odihniţi. Ca şi mintea ta. Nicio pierdere! Te aştept să îmi scrii un mail, în care să te adresezi cu „Doamna Mona” şi să pui cratimele cam pe acolo pe unde ţi s-ar părea ţie că şi-ar avea locul. Şi a propos, „mânca-ţi-aş” se scrie aşa cum l-am scris eu, ca măcar să ştii data viitoare când îl foloseşti de douăsprezece ori într-o frază, cum se scrie, pentru că poate asta te va face să câştigi cândva un concurs de cultură generală.

Cam asta e… Şi atunci, eu de ce să mă mai chinui? Ştiu că e o înţelere personală a ceea ce suntem şi a lumii noastre înconjurătoare. Ştiu că totul e în continuă dinamică (probabil se va reveni la folosirea cuvântului „tigare” într-un viitor, nu îndepărtat). Ştiu că nu e obligatoriu ca majoritatea să deţină adevărul, chiar dacă ea decide. Dar, în acelaşi timp, nu pot fi de acord să-i accept. Iar întrebarea e: cum îi ocolesc? Cum să fac să nu mai intru în contact cu ei? Principiul „Ignoră-l, poate dispare” nu se aplică în acest caz. Sugestii, ceva?

*Acesta este un pamflet şi trebuie tratat ca atare! Orice asemănare cu realitatea este, bineînţeles, întâmplătoare. M-am apucat de scurtă proză SF.