Se împlinesc 160 de ani de la naşterea jupânului. Poate că acest moment ar fi trecut pe lângă mine, dacă prietenul google nu m-ar fi atenţionat. Mi-am amintit cu drag de operele citite, piesele de teatru la care am fost, replicile sale consacrate şi atât de actuale, chiar dupa mai bine de un secol jumătate! Încă numărăm steagurile din doi în trei, pe la şcoala de fete sau pe la primările şi ne lovim de lipsa de “rezon” la tot pasul, iar solidaritatea civică este atât de bine exprimată prin deviza “Ori toţi să muriţi, ori toţi să scăpăm!“. Ca să nu mai spun că, turmentată au ba, tot nu ştiu cu cine să votez…

Caragiale rămâne, fără dubiu, unul dintre preferaţii mei! Maestre, jos pălăria!

Sătămâna trecută, George Arion a lansat chiar de ziua lui, o carte pe care o aşteptam cu sufletul la gură. Un nou roman, în care, este protagonist un personaj deja vestit: Andrei Mladin, cunoscut de către cititorii de profil şi din Atac în bibliotecă, Pe ce picior dansaţi, Profesionistul sau Trucaj. Fortăreaţa Nebunilor este noua carte a lui George, care mă aşteaptă cuminte pe noptieră, ca să mă apuc să o devorez. Nu trebuie să mai spun că am primit un autograf cum numai George ştie să dea…

Am profitat de ocazie ca să achiziţionez şi ultima carte a lui Bogdan Hrib, lansată cu o săptămână în urmă, moment la care eu am lipsit (iertare, Bogdane!), carte numită „Ucideţi Generalul” şi care continua aventurile lui Stelian Munteanu. Abia aştept să văd ce a mai pus la cale acesta!

Evenimentul a avut loc la Cafepedia, iar eu am fost foarte bucuroasă ca am reîntâlnit prieteni dragi: Oana Stoica Mujea, Lucia Verona, Monica Ramirez, Bogdan şi George, dar şi pe cel care a vorbit absolut superb despre autor şi personajul său proaspăt lansat: Alex Ştefănescu. Iar dacă domnul Stefănescu spune că un roman este bun, apoi nu mai există niciun drept de echivoc.

În rest ce să vă mai spun? Multă lume, muzică bună, croissant-e care numai la Cafepedia se găsesc, atmosferă relaxată. Bogdane, aştept cu interes următoarea lansare!

Foto: Oana Stoica Mujea

Îi mulţumesc şi eu lui Nelu Vlad (pe care îl bănuiesc a fi solistul) şi formaţiei Azur (din care cred că face parte acesta) pentru cele 6 minute de încântare!

Azur – Mona

Black Swan – dramă, notă pe imdb 8,5, şanse mari de oarece Oscaruri. Un film despre pasiune şi perfecţiune. Un film despre sacrificii.

Fair Game – dramă-acţiune, notă bunicică pe imdb – 7. Un film despre corupţie, conspiraţii, americănisme. Iteresant.

Am văzut şi trei filme animate: Dragon Hunters, Megamind şi Sammy’s Adventures.

Partea bună e că am alternat vizionatul filmelor cu cititul, în trei zile am reuşit să văd cinci filme şi să citesc trei cărţi (Agatha Christie) şi nu am de gând să mă opresc.

Hai, week end plăcut vă doresc!

Dacă Umbra Vântului am încercat să o citesc încet, precum o mâţă care se joacă cu prada sa cât mai mult, amânând inevitabilul final, savurând scriitura miraculoasă a lui Zafon, cele 472 de pagini ale romanului Jocul îngerului le-am devorat cu sălbăticie în doar două zile. Scris în acelaşi registru, al unei Barcelone fetide, tenebroase şi pline de umbre şi de mistere, romanul te înconjoară şi te încătuşează între cuvintele lui, precum o pasăre mare de pradă care, pentru a te momi, scoate incredibile triluri de sirenă. Nu ştii dacă să mai rămâi sau să fugi. Dar vei sta docil, cu inima mică de speranţă, trăind alături de David, personajul în jurul căruia ceilalţi eroi prind viaţă. Rezist şi acum, cu greu, tentaţiei de a vă dezvălui cumplita lui poveste. Dar oare despre ce vorbeşte Zafon în Jocul îngerului? Despre iubire cutremurătoare, care sleieşte fiinţa umană precum o boală mortală? Despre chinul scriitorului în drumul său către naşterea operei supreme? Despre iminenta moarte care pândeşte, mârşavă, noi suflete…? Eu cred că el descrie într-un mod profund şi obiectiv toate fricile naturii umane superioare. Nimic nu este uitat. Relatat într-o manieră cursivă, romanul te plimbă printr-un păienjeniş de indicii, care te fac să te îndoieşti de propria judecată. Nu te poţi opri din a presupune ce s-a întâmplat sau ceea ce va urma să se petreacă. Naraţiunea este înţesată de simboluri care mai de care mai stranii şi oculte. Povestea trece de orice frontieră a realului. Te întrebi într-un final, dacă este viaţa unui nebun plin de imaginaţie (doar este un geniu… ), care delirează în agonia propriei creaţii sau este o victimă a unui pact semnat cu… diavolul. Cine este îngerul? Un distrugător sau un creator? Este el nemuritor? Este el iertăror? Este cu adevărat un înger?

De-a lungul lecturii, uneori m-am gândit la Faust şi al său destin blestemat. Alteori, imaginaţia m-a dus la contemporaneitate, la acţiunea filmului Fight Club… Cine este David? Sau poate, ce este el? Un om plin de har, care îşi vinde sufletul în ultima clipă a existenţei sale, plin de speranţa atingerii absolutului? Sau schizofrenic muribund care agonizează în mizeria propriei vieţi debordante de talent…

Jocul îngerului îşi intersectează cu Umbra Vântului locuri şi decoruri comune, personaje şi istorii. Chiar dacă se întâmplă în acelaşi secol, iar Jocul a fost scris după Umbră, indiferent de ordinea în care sunt citite, unele pasaje din cele două romane vor smulge zâmbete de familiaritate şi bucurie a regăsirii.

Zafon reuşeşte, printr-o inimaginabilă putere de manipulare a cuvintelor, să trezească simpatia faţă de cei care se răscolesc în temniţele avide ale creaţiei. Odată intrat în acest joc, fatalitatea este doar următorul pas…

Jocul îngerului este, în mare parte, istoria unei mari speranţe. Un roman fantastic, o lectură plăcută şi halucinantă care poate aminti de creaţiile lui Poe, o proiecţie a celor mai ascunse simţăminte pe care un suflet le poate scoate la lumină.

Făcând comparaţie între cele două cărţi, Umbra Vântului mi-a plăcut mai mult, cu al ei Daniel timid şi pasionat de lectură, însă, pe David din Jocul îngerului, l-am iubit de departe, cu o intensitate epuizantă.

Atât cititul, acţiune la îndemâna aproape oricui, cât şi scrisul, lucru destinat celor atinşi de talent, mă bucură deopotrivă. Zafon mi-a oferit acest cadou, scriind parcă, numai pentru mine, cele două intrigi senzaţionale, care tratează acest minunat bun al omenirii: cuvântul, din ambele perspective.

Ultimul roman rămas necitit, Marina, îl păstrez ca pe un dar de Crăciun, plin de surprize, care să mă bucure cel puţin la fel de mult ca cele dinaintea lui. Aştept cu teamă şi cu nerăbdare momentul în care o să citesc primele rânduri.

Aş dori să-l felicit pe Dragoş Cojocaru, cel a care a tradus cele două romane a lui Zafon, într-un mod unic, remarcabil.

După ce am citit-o, am hotărât – cu durere – că trebuie să mă las de scris. Mai bine zis, dacă aveam în plan să scriu vreodată un roman, citindu-l pe Carlos Ruiz Zafon, convingerea că acest lucru nu este pentru mine a apărut ca o gheară mârşavă din întuneric, luându-mi gândul. Talentul copleşitor al cărei martoră am fost timp de aproape 500 de pagini, mi-a arătat că unii oameni pot avea har. Îmi pare doar rău că nu l-am descoperit mai devreme pe Zafon. În ultimele câteva zile, timpul meu a fost măsurat în cuvinte.

Umbra vântului este un roman superb. Superb scris. Nu neapărat subiectul face această carte extraordinară, ci felul în care autorul s-a jucat cu cuvintele, împletindu-le într-o poveste de dragoste plină de suspans. Odată începută, e greu să te desparţi de ea. Am devorat-o dorindu-mi să nu se termine niciodată. Spre finalul ei, citeam cu parcimonie, doar câteva pagini pe seară. Nu îmi doream să o las, dar nici să ajung la finalul ei. Ea însăşi a creat o poveste cu mine. M-a făcut să simt teroare, milă, duioşie, tristeţe, fericire şi dorinţă. Toată experienţa mea, în materie de lectură, nu m-a ajutat să am o singură bănuială despre ce se va întâmpla. Îmi vine să vă povestesc. Dar nu ar fi cinstit.

O Barcelonă cu accente gotice, cu personaje misterioase care te fac să nu ştii dacă sunt imaginare sau reale, o cautare a Eului şi replicarea lui la nişte decenii distanţă fac subiectul unuia dintre cele mai frumos scrise romane care mi-au picat în ultima vreme în mână. Citind destul de mult, zic eu, e greu ca o carte să mă impresioneze în felul în care a făcut-o Umbra vântului. Este incredibil darul autorului de a te insinua în poveste. Nu ai cum să nu simţi! Nu ai cum să nu speri! Nu are cum să nu ţi se încrânceneze carnea pe tine! Abil intercalate, povestirile personajelor din carte, te fac să descoperi secrete  inavuabile. Personajele au o viaţă care evadează dintre cuvinte şi îţi strigă în faţă durerea, frica, iubirea şi speranţa. Eroi cu păcate atent ascunse, cu dorinţe machiavelice clădite în ani sau cu puritatea primei iubiri înflorind pe sub gene îşi fac loc în sufletul tău, impunându-se în faţa oricărei urme de voinţă pe care ai putea-o avea. Acţiunea te ţine într-o stare acută de alertă. Finalul te lasă răvăşit, pe jumătate zâmbind, pe jumătate copleşit de tristeţe. Iar dacă ai mai avea o jumătate, aceasta ar fi covârşită de sentimente confuze cu privire la ceea ce este cu adevărat important în viaţă: ura, dragostea, sănătatea, moartea, frumuseţea, jurământul, familia, orgoliul, secretul, onoarea, prietenia…

O dublă poveste devenită una singură. Unica poveste care rămâne.

Dacă nu aţi apucat să o citiţi, daţi fuga la prima librarie şi cumpăraţi-o! O lectură minunată!

Aş reciti-o la nesfârşit, însă mai am pe noptiră celelalte două cărţi ale lui Zafon traduse în limba română – Jocul îngerului şi Marina. Pe care amân să le încep. Din aceeaşi teamă că îmi vor plăcea prea mult. Şi că vor trece pe lângă mine ca o umbră de vânt, lăsându-mă în aşteptare, neterminată.

O vâltoare a dragostei transmisă în cuvinte care abundă de trăiri pasionale.

Puţin peste o oră de relatare al cărei tragism te face să te înfiori.

Florina Cercel, singur actor pe scena unei poveşti arzătoare de iubire.

O cameristă… o sală plină. Un spectacol care nu trebuie pierdut.

Mă înclin!

…se numeşte una dintre cele mai noi apariţii din Crime Scene Publishing ( Tritonic şi Flacăra). Am fost astăzi la Bookfest special ca să cumpăr cartea care cuprinde întreaga „viaţa de detectiv” a îndrăgitului personaj al lui George Arion, jurnalistul Andrei Mladin. Am citit până acum doar Atac în bibliotecă, care prezintă o întâmplare în care Andrei, ziarist la Flacăra, pică în mijlocul unei situaţii, din care numai umorul lui desăvârşit împletit cu inteligenţă şi putere de deducţie îl scot viu, dar şi uşor vătămat.

Vă daţi seama că în momentul în care am aflat că George Arion a adunat în Detectiv fără voie tot ceea ce a scris avându-l ca personaj principal pe Andrei, am ignorat cele 35 de grade de afară şi am luat direcţia Romexpo.

Bineînţeles, bunul meu prieten Bogdan Hrib, a pus mâna pe telefon şi mi-a făcut surpriza să mi-l aducă aproape pe George Arion, care mi-a dat cel mai frumos autograf pe care l-am primit până acum, în stilul lui pontos şi bine documentat.

Abia aştept să mă apuc să citesc culegerea de întâmplări ale jurnalistului Mladin care, fire iscoditoare şi pusă pe şotii, nu pregetă să intervină în tot felul de situaţii aparent fără ieşire, neţinând cont de consecinţe în momentul în care i se cere ajutorul sau întâlneşte o femeie frumoasă.

Celor pasionaţi de romane poliţiste le recomand acest autor, poate unul dintre cei mai buni scriitori autohtoni care abordează acest gen.

Primele titluri ale editurii fac parte din colecţia Raftul cu succes. Carţile lansate par la o primă vedere interesante şi te îmbie să le răsfoieşti : Warren Buffett se destăinuie (Janet Lowe), Jack Welch se destăinuie (Janet Lowe), 100 de personalităţi care au definit piaţa (Ken Fisher), Singurele 3 întrebari care contează (Ken Fisher), Pe locuri, fiţi gata, ŢINTIŢI! (Michael Masterson), Trei indicii ale unei slujbe mizerabile (Patrick Lincioni). Lucrările prezintă viziuni, principii, capcane, momente cheie şi decizii care au dus la reuşita celor mai mari afaceri din lume.

Pentru 2009, reprezentanţii editurii şi-au propus traducerea şi editarea a încă opt titluri. Le aşteptăm. Enjoy!

www.injoybooks.ro