Mona's Blog » despre suflet

Cel mai iubit pictor…

allias — Fri, 13 Jan 2012 19:09:10 +0000

… de mine, bineînţeles, este Vincent. Săpam astăzi după un recipent de băut prin dulap şi am dat peste cea mai dragă amintire a mea din Amsterdam. O cană cu reproducerea tabloului meu preferat, Almond Blossom. Am înşfăcat-o şi am băgat un Ice Tea. Evident, acest lucru a stârnit invidia lui Alex, care şi aminit că el nu are cană din magazinul muzeului Van Gogh. Sinceră să fiu, îmi pare tare rău că nu am cumpărat o cană şi cu Starry Night. Nu-i nimic, acum avem un motiv în plus să ne reîntoarcem la Amsterdam.

Farewell, my beloved!

allias — Wed, 11 Jan 2012 10:38:28 +0000

Astăzi este un moment greu pentru mine. Va trebui să renunţ la mult-iubitul meu telefon, Nokia E51. Dar întâi, să vă introduc un pic în halucinanta poveste a telefoanelor mele. Nu mă pricep la aceste minuni tehnologice deloc. Ştiu despre ele cam tot atât cât ştie un copil de clasa a IIIa despre Ludwig Wittgenstein. Eu am iubit Nokia şi atât (parafrazându-l pe Sorescu. Marin Sorescu). A durat ceva până mi-am şi permis unul. Un 5110 cred că era. Avea şi carcase pe care puteam să le schimb, colorate, în funcţie de cum mă îmbrăcam. Eram un fel de piţi atunci, acum îmi dau seama… Dar înainte de 5110, am avut un Alcatel, One Touch Easy bleu petrol. Doamne, am muncit mult pentru acei bani, vreo 100 de dolari. Aveam un prieten în vizită din SUA, care nu vorbea română şi statea la noi şi i-am tradus lui taică-miu vreo trei zile, ca să fac rost de bani. Eram în facultate şi eram mare campioană la 9 bile. La o săptămână după ce mi-am luat Alcatelul, mi l-au furat din clubul de biliard… Apoi, taică-miu, de mila şi durerea mea, mi-a dat avansul pentru 5110. Ce vremuri… Mda! Cred că se petrecea prin ’98. Apoi, după 2000, am pus laba pe un 6310. Mamă, ce senzaţie!!!! L-am avut câţiva ani. L-am şi ţinut vreun an pe frigider şi s-a stricat. Nu ştiu dacă din cauza frigiderului sau nu. L-am dus la reparat şi au vrut să-mi dea la schimb un Philips Fizz. Nu ştiu dacă ştiţi modelul, însă este un telefon imens! Mai era şi mov sidefat. L-am refuzat şi mi-au dat un Nokia Banană, cu care m-am fâţâit vreo săptămână. Când mă suna cineva, fugeam la toaletă ca să vorbesc. Era armă albă. Ah, după 6310, am primit, de ziua mea, într-un an, un Nokia din seria Glamour (auriu). Ăsta a fost de mare excepţie! M-am fudulit cu el vreun an…

Acum 4 ani, exact când a apărut modelul, mi-a adus moşul un E51. Acesta a fost TELEFONUL! The one and only! Despre acest telefon aş putea scrie o carte. De dragoste. Căci l-am iubit. Până acum un an când, bateria a început să mă ţină o zi. I-am schimbat bateria, însă, problema a persistat. În ultimele 6 luni l-am încărcat chiar de două ori pe zi! OK, iubesc, dar cât să mai iubesc un telefon care moare după două convorbiri scurte? Eu aş fi trenat în această situaţie însă am primit ghiont la coastă (ştim noi de la cine), cum că ar fi cazul şi momentul să pun capăt acestei lungi relaţii cu E51. Între timp, acum vreun an jumate am primit de la muncă primul meu Blackberry. Şi mi-am dat seama că până acum nu am ştiut nimic. Daci, da! Nu există viaţă după BB. M-am ataşat imediat de minunata lui tastatură qwerty. Aproape că nu mai pot trimite sms-uri folosind E51. Deh, m-am şmecherit! Oricum, era momentul să schimb Nokia. La abonamentul personal nu voiam să renunţ, cu toate că am început să vreau acest lucru în momentul în care am văzut cât de greu este să găsesc un telefon. De ce nu găseam? Pentru că nu ştiam ce vreau! Adică, îmi trebuia un telefon cu tastatură qwerty, pentru sms-uri şi cam atât. Nu mă interesau internet şi alte chestiuni. Cu touch screen, nici atât. Nu-mi place să mângâi ecranul (vorba maică-mii). De serviciu, am un BB Torch şi fac tot posibilul să-l manipulez din butoane şi mai puţin din ecran. Mă gândeam să mai cumpăr un BB Bold, însă cred că eram culmea penibilităţii să scot 2 BB din poşetă, pe principiul: cine are două e mai potent! Eram disperată. Şi leneşă, evident. În plus, ce voiam eu, nu exista!

Aşa că, ştim noi cine s-a pus pe cercetare şi am decis că cel mai bun telefon la care se poate vorbi, are SAR mic (Da! am aflat şi eu ce e SAR-ul), tastatură qwerty şi preţ decent, este Samsung S3350. Pe care îl voi lua astăzi. Din păcate, varianta Champagne nu exista în stoc (Da, ştiu, o mică urmă de piţi s-a păstrat în mine).

Mă uit cu drag la E51 şi ştiu că voi amâna momentul despărţirii. O să-l pun lângă auriul meu Nokia Glamour, într-o cutie. Nu o să mai iubesc niciun alt telefon aşa cum l-am iubit pe ăsta!

Peste o săptămână o să revin cu un articol despre Samsung. Dacă nu îmi rup degetele în el şi mai pot scrie.

Hai, să trăiţi!

Winter

allias — Mon, 09 Jan 2012 19:38:31 +0000

Pentru că e iarnă. Pentru că m-am săturat de superficialitate şi snobism. Pentru că e numai bună de ascultat înainte de culcare. Pentru că e luni şi mai sunt patru zile până vine week end-ul.

Un biet moment de sublim! Acesta este cadoul meu pentru voi, astăzi! Enjoy!

Iarna – Vivaldi

Noaptea asta

allias — Sat, 31 Dec 2011 13:03:38 +0000

31 decembrie 2011. Fiecare dă acestei nopţi mai multă sau mai puţină atenţie, o încarcă de simboluri personale, împrumutate sau moştenite. Este o noapte în care mulţi trag o linie, pentru a vedea ce au realizat sau îşi fac o listă cu ceea ce doresc să ducă la îndeplinire în anul ce vine.

Acest an este, poate, mai aşteptat sau din contră, mai înfricoşător şi pentru că este prezis a fi finalul lumii. Stau liniştită, dacă sfârşitul va veni, îi va lovi întâi pe americani, aşa cum se arată în toate filmele, apoi va veni şi pe la noi. Deci, mai avem timp.

Lăsând gluma, se pare că acel controversat calendar mayas nu se termină în decembrie 2012, ci doar un ciclu al său. Iar în acest an va exista o stranie aliniere a planetelor, în care sunt implicate Pământul, Soarele şi Calea Lactee. Având în vedere că acest lucru se întâmplă o dată la câteva zeci de mii de ani, ne putem numi fericiţi că trăim în aceste zile. Nu?

În noaptea asta ne adunăm, grupuri – grupuri, în dorinţa de a nu fi singuri. Lucru foarte bun, de altfel… Eu mi-am cumpărat o rochie. Pe care abia aştept s-o port. Preietena mea, Beti (mă scuzaţi, Beatrice), m-a anunţat de acum o lună ce poartă. Ieri chiar mi-a arătat poze. Oricum, am de gând să o învăţ să bea tequila. Totul este conform planului. În plus, vom fi într-un loc de unde putem vedea oraşul de sus şi ne vom delecta cu jocurile de artificii.

Şi cum mai am câteva ore bune până la petrecere, o să-mi fac un sandviş, fie, două, o să mă uit la un serial şi cam atât. Nu-mi fac nici planuri, nu-mi pun dorinţe. Mă bucur pentru ceea ce sunt şi pentru ceea ce am, mă bucur că am câţiva oameni pe care îi iubesc şi asta e tot ceea ce contează cu adevărat!

Dragii mei, vă doresc un nou an plin de frunuseţe şi de aventură, un an în care să nu vă plictisiţi deloc! Şi ţin degetele încrucişate să fie un an mai bun în ceea ce priveşte economia şi să fie anul în care ne revenim!

Vă îmbrăţişez!

Crăciun fericit!

allias — Sat, 24 Dec 2011 16:21:48 +0000

Dragii mei,

Va doresc sărbători de poveste, cu toţi cei dragi în jur, linişte şi fericire! Şi pentru înveselire, vă fac un mic dar, o fotografie a globului meu preferat!

Nu trebuie să vă spun că m-am luptat la împodobirea copacului uriaş pe care l-a adus moşul. Nu am mai avut de multă vreme un brad tradiţional, împodobit cu ornamente care spun basme.

Sper ca acest Crăciun să vă indeplinească visurile!

Cu drag, Mona.

PS Mulţumesc, doamna Bălan, pentru cozonac şi restul de bunătăţi! Alina, dacă te prind că nu-i transmiţi urările mele de bine, vei avea de a face cu furia mea! Am zis!

La paradă – Miercurea fără cuvinte

allias — Wed, 07 Dec 2011 08:28:54 +0000

Foto: Adrian Sultănoiu

Semnez condica, la Carmen! Happy WW!

Vi-l prezint pe Aldo

allias — Mon, 05 Dec 2011 12:03:18 +0000

El e Aldo. Aldiţă. Aldi. Aldone. Sau Puţa lu’ mama. Răspunde la toate aceste nume. Este un scump, are aproape un an şi este cel mai curajos câine. Atunci când este însoţit sau este lumină. Când este la casa de la munte, din curte, latră tot ce depăşeşte dimensiunea unei muşte. Are un lătrat gros, dacă nu-l vezi, zici că cine ştie ce cane corso te atacă pe după gard. Are şi o prietenă, care locuieşte la munte. Prietena în discuţie e Zuza şi după cum spune şi numele, e o… zuză. A avut noroc, este maidaneză şi a fost adoptată de ai mei. Singurele ei probleme apar atunci cînd Aldo vine la munte şi-şi revendică fotoliul. În rest, amândoi o duc regeşte. I-au făcut maică-mii grădina praf, Aldone i-a ros toate scăriţele din lemn care sprijineau tufele de trandafir, i-au săpat borcanele sub care erau diverşi puieţi… Ce mai, o adevărată distracţie! Ca să nu mai zic că fură şi ascund tot. Au avut ai mei nişte muncitori care, la un anumit moment dat, au turnat un trotuar pe lângă casă. A scăpat Aldone al meu şi a făcut numai labe pe ciment. Şi-a luat-o la cur… Merita!

Oricum, e foarte drăgălaş şi nu vă imaginaţi câtă bucurie poate aduce un astfel de sufleţel.

Posesorii de animăluţe (pisici şi căţei) trebuie să aibă grijă de ele, să meargă o dată pe an la vaccinare şi control. Pentru asta, InZonaTa.ro şi clinica veterinară Vet4Pet au pregătit un pachet special care cuprinde: o consultaţie, o curăţenie generală a urechiuşelor, vidarea glandelor perianale şi o ecografie (55 lei). În plus mai primeşti şi alte discounturi şi bonusuri. Eu cred că merită încercat, dacă o să cumpăraţi oferta, vă aştept pe blog cu păreri!

Mai multe detalii despre ofertă, aici!

România mea

allias — Thu, 01 Dec 2011 09:15:58 +0000

România mea este ţara în care, dacă mai umbli prin munţi, auzi doinele. Aici oamenii sunt blajini şi primitori, sunt oameni învăţaţi să depăşească greul, puţinul şi zăpezile. Apusurile sunt mai calde pentru că ici şi colo, fetele mai întind o şezătoare, în timp ce torc şi râsul lor pătrunde în păduri şi văi, chemând flăcăii acasă, de la cosit.
România mea este ţara în care au luat naştere ielele şi zmeii şi legenda florii de ferigă. Nemăsurată îmi era uimirea când auzeam poveştile bunicului, cu caii năzdrăvani, Ileana Cosânzeana şi cu tinereţea fără bătrâneţe, cu iarba fiarelor şi cu apa vie.
România mea este ţara în care dacii s-au bătut cu romanii pe la o sută şi un pic. Istoria ne copleşeşte la fiecare colţ de peşteră şi la fiecare val de fluviu. Muzee, expoziţii, picturi şi biblioteci vorbesc despre măreţia unui popor viteaz.
România mea este ţara în care munţii sunt înalţi, fiind cuceriţi numai de vulturi. Aici, marea îşi grăbeşte valurile către ţărm, cu dor de casă. Câmpiile sunt darnice vara, iernile au zăpadă, primăverile vin cu flori de cireş, iar toamnele cu struguri mulţi…şi cu frunze. Ah, frunzele…
România mea este ţara unde oraşele sunt mari, poate prea puţin apreciate faţă de ceea ce ele pot da. Aici, oamenii sunt mai grăbiţi şi uşor individualişti, dar orice progres are regresul său…
România mea l-a zămislit pe Eminescu, cu plopii lui fără de soţ. Luceferii mi-au colindat visurile, în aşteptarea Zburătorilor…
E frumoasă ţara mea. Frumoasă.

Acest text a fost scris de mine pe 21 ianuarie 2007, după ce am fost primiţi în UE.

La mulţi ani, România mea, de acest 1 Decebrie însorit!

The show must go on

allias — Thu, 24 Nov 2011 10:01:55 +0000

24 noiembrie 1991 reprezintă una dintre cele mai triste zile pentru muzică. Astăzi suntem cu 20 de ani mai săraci. Freddie Mercury a fost o prea scurtă minune. Dar ne putem bucura, încă, de ceea ce a oferit el lumii, prin vocea sa unică!

Allias şi haine noi

allias — Wed, 23 Nov 2011 10:22:44 +0000

După cum ştiţi, aveam de gând să îmi îmbrac blog-ul în veşminte noi. Le-am achiziţionat odată cu lansarea campaniei Desene pentru Mirela, la începutul lui septembrie. Timpul limitat pe care l-am avut m-a făcut să tot amân acest moment. Însă, cum frigul nu întârzie să apară şi Allias părea din ce în ce mai rebegit, am zis Stop joc! şi am purces la reamenajarea lui.

Astfel, după cum puteţi observa, cu ajutorul lui Adrian am încărcat 15 fotografii noi, care reprezintă noua imagine a blogului. Mie îmi plăceau şi fotografiile care au fost publice până acum, chiar dacă unii dintre prieteni îmi spuneau că unele dintre ele îi băgau în depresie. Mă întreb de ce… Erau doar copaci solitari. Acum, noile imagini sunt vesele şi mai mult decât atât, au fost folosite într-un scop caritabil de succes. Desenele sunt realizate de draga mea prietenă şi artistă, Roxana Soare. Unele dintre modele au fost cerute special, ca cele în care apare Pedro sau MiG-ul 29. Pentru altele, Roxana a avut libertarea să aleagă ceea ce a dorit ea. Oricum, toate sunt frumoase, iar originalele împodobesc pereţii prietenilor mei.

Vă aştept cu drag să mă citiţi!

Semnat, cu pana, Mona…