Bine că avem subiect! Ninge! E viscol, e polei, vine înspăimântătoarea replică a iernii ’54! Fraţilor, e iarnă! Din precarele mele amintiri de la ora de geografie, ştiu că România are climă temperat continentală, cu patru anotimpuri bine delimitate. Ultima oară când am verificat, România nu era o insulă în Caraibe, nu era nici măcar în sudul Greciei…

E normal să ningă şi să fie frig! Ce nu este normal, este să ne prindă nepregătiţi. Nu pe noi, ca indivizi, ci pe autorităţi. Eu, ca orice român cu scaun la cap, am în dulap haine de profil, cauciucuri de iarnă la maşină etc. De lucru îmi dau cei de la primărie, pentru că nu curăţă trotuarele şi străzile, pentru că nu încarcă zăpada ca să o ducă la groapa de gunoi şi să elibereze oraşul. Ştiu, v-aţi săturat să dau exemplul Munchen-ului. Şi acolo ninge! Dar locuitorii nu au astfel de probleme. Pot ajunge la muncă şi la magazin, cu transportul în comun sau cu maşina. Şi o fac civilizat.

Trecând peste toate astea, iarna astronomică începe odată cu solstiţiul de iarnă, pe 21 decembrie. Deci, mai avem vreo 2 luni parte de acest anotimp. Ce-ar fi să ne pregătim?

P.S. În curând, aştept lupii!

Apoi am zis să încerc să-l scot pe Pedrito. M-am echipat corespunzător, geacă serioasă, bocanci specializaţi, căciula “russian style”, blugi groşi cu talie înaltă (ca să nu mă tragă) şi am purces la dezgroparea sus numitului bolid albastru, la 8.30 “trecute fix”. Ca să vă introduc în peisaj, trebuie să vă spun Pedrito stă în parcarea blocului. Este ultima maşină, iar până la poartă sunt cam 100 de metri, dacă nu mai mult. Bineînţeles că jumătatea vecinilor dinspre mine ori nu au plecat la muncă ori au plecat cu transportul în comun. Buuuun! În spatele maşinii am un copac. De fapt este un copăcel, care astăzi nu va mai fi, cel puţin în forma în care se află acum, întrucât, înarmată cu un fierăstrău, mă voi duce să-l tund, atunci când ajung acasă! Pedro era sub zăpadă, nu i se vedea nici măcar un centimetru de jantă. Peste Pedro era copacul! Mă rog, crengile lui încărcate de zăpadă. M-am apucat să dezăpezesc copacul, în speranţa că se va ridica de pe maşină şi pot ajunge la ea ca să o dezgrop. Mă rog, am dat la mături vreo 20 de minute, am curăţat şi încălzit maşina, m-am măturat pe mine ca să nu bag tot omătul înăuntru şi am trecut la volan pentru operaţiunea “Răzbirea prin zăpada de 25 de centimetri”. Până aici îmi fuse! Nu puteam agăţa pe nimeni să îmi dea un brânci, niciun vecin nu scosese cojocul la interval. M-am enervat şi am zis că nu mai plec nicăieri! Dar era păcat de toată munca mea de jumătate de oră. Aşa că, având experienţa iernilor româneşti, care nu sunt ca verile, cu Pedrito încălţată regulamentar şi greutate sub o tonă, m-am hotărât să nu mă las.

Am ieşi din parcare după alte 10 minute. Pe străzi omor! Drum de 20 de minute l-am făcut într-o oră jumate. Timp în care mi-am sunat toţi colegii, ca să iau pulsul, să văd ei cum au ajuns, dacă au ajuns, dacă mai ajung etc. Ah, unde lucrez eu, parţial în spaţiu deschis, se coboară o pantă… Staţi că mă duc să fac o poză cu telefonul! Gata! Îmi pare rău că nu pot reproduce sunetul vâjgălăului care bate…

Oricum, toată operaţiunea a durat două ore. Când am ajuns la birou, Mariusică, băiat salon, mă aştepta cu locul de parcare deszăpezit. Mariuse, să-ţi dea Dumnezeu sănătate! Acum, să vedem la plecare ce s-o mai întâmpla, trebuie urcat un deal, pe care, deja este ninsoarea grămadă!

Mâine, dacă e la fel, sorry, dar voi lucra din pat! Am zis! Şi voi sta relaxată la căldură şi uscat, întrebându-mă “unde sunt zăpezile de altă dată?”, vorba jupânului Villon…

Voi cum aţi petrecut?

Pe scurt, în scopuri educative, am purces la scrierea celor de mai jos:

Scara rulantă este folosită pentru a te deplasa de la un etaj inferior la unul superior şi invers. În unele locuri, există numai astfel de scări. În orice condiţie, scara rulantă se foloseşte astfel: păşeşti pe ea. Dacă vrei să stai şi să te deplaseze scara, te poziţionezi pe partea dreaptă, indiferent că urci sau cobori. De ce faci acest lucru? Pentru a permite persoanelor care se grăbesc să folosească partea stângă. Practic, laşi un culoar de trecere.

Eu îmi folosesc picioarele pe scările rulante, din mai multe motive: nu am stare, sunt mereu în mişcare, mă deranjează să stau în spatele cuiva, intimă fiind cu fundul, mătreaţa sau paporniţa pe care le are în dotare.  De asemenea, nu vreau nici să am pe cineva în spate şi nici ca părul meu să-i intre în nas. Aşa că aleg soluţia cea mai bună şi toată lumea este fericită. Mai puţin în momentele în care toată populaţia este împrăştiată pe toată scara.

A se observa, mai jos, cum într-un oraş ca New York, care are o populaţie de cel puţin 4 ori mai mare decât a Bucureştiului, folosirea scării rulante se desfăşoară în cele mai civilizate condiţii. Cei care vor să stea, să se pupe, să povestească sau mai ştiu eu ce fac, stau pe dreapta. Cei care se grăbesc, coboară/urcă pe stânga! S-a-nţeles???

Cum folosim scara rulanta – Tutorial!

Vă mulţumesc!

După cum bine ştiţi, Pedro al meu este un drăgălaş C1, albastru precum nopţile de vară. Acum, dacă vedeţi o astfel de maşină parcată, cam cine credeţi că este posesorul? De cele mai multe ori – o femeie. Sau un puştan. Sau este maşină de firmă şi şoferul nu este obligatoriu şi proprietarul… Atunci, de ce toba mea, găsesc de fiecare dată cînd parchez pliante care mă trimit la saloane de masaj erotic? Cu sau fără finalizare. Anunţurile, înghesuite între cheder şi geam, mă momesc să mă duc să fiu încântată la maximum şi să trăiesc relaxări de neuitat, în prezenţa celor mai noi şi exotice fete de la acoperământul X sau Y sau XXX. Aşa am aflat că unele fete vin şi acasă – servicii complete! Promotorii ăia, care oricum împart pliantele ca să dea la număr, de ce nu îşi fac şi ei treaba cum trebuie, vizând merţane, bemveuri, audiuri sau gipane? Sunt de acord că, de cele mai multe ori, aceste maşini sunt conduse de siliconate şi fufe (da! urlă invidia în mine), dar sunt şanse mult mai mari să aibă drept conducători auto şi cefe late cu ghiuluri, care ar fi mult mai pe geagichi decât categoria C1 să primească tratamente erotice. Cu sau fără finalizare. În plus, dacă ăştia ar merge la saloane, ar creşte vânzările şi patronii de astfel de stabilimente ar băga mai mulţi bani în marketing, ceea ce ar duce la angajarea pe termen lung a promotorilor. Şi uite aşa, toată lumea e fericită! Iar eu nu mai fac colecţie de anunţuri în maşună! Că doar nu o să le arunc pe stradă…

Oricum, dacă tot am primit aceste materiale de informare, m-am documentat şi am aflat că există o piaţă pentru această afacere, mai mult sau mai puţin subterană. Preţurile pe oră, practicate de aceste domnişoare, depăşesc salariul pe oră al unui intelectual. Tot ceea ce trebuie să facă, este să execute un masaj intim, sau să vorbească murdar, după caz şi să mai facă ceea ce deontologia permite. Interesant! Denumirile saloanelor sunt care mai de care mai incitante, oferă şi reduceri. Poţi petrece cu prietenii o seară de neuitat la Hot Angels sau Wild Pussy. Dacă o faceţi, să mă anunţaţi, mă duc peste ei şi le cer comision pentru promovare! Şi iarăşi, toată lumea e fericită. Cu sau fără finalizare!

Cu studii muzicale finalizate la Julliard School, artistul libenez construieşte proiect după poiect, albumele sale povestind stadiile propriei evoluţii creatoare, de la pianist la compozitor, de la taciturn la răsvrătit, de la baroc şi clasic la tehno, rave, pop sau improvizaţie.

Nu rataţi această seară de spectacol!

Intrarea este liberă!

Cafepedia Romana

Str. Pictor Verona nr.2, Bucuresti

Tel: 0721 102 101

Sursă Foto: festivalulenescu.ro

În aproape fiecare seară, cafeneneaua va găzdui un “jam session” la care vă învit să nu lipsiţi! Vă voi ţine la curent cu detaliile fiecărui eveniment.

Astăzi, 18 septembrie, începând cu ora 21.00 vă puteţi bucura de muzică clasică indiană. Amijad Ali Khan este reprezentant al Senia Bangash School, “exponent al tradiţiei care datează din timpurile medievale” şi descendent al unui lung şir de interpreţi ai sarod-ului, improvizatori şi creatori de stări sonore. A moştenit meşteşugul de la tatăl său şi acum îl transmire şi fiilor săi. Îi puteţi aplauda pe cei trei diseară!

Un spectacol inedit, care nu trebuie ratat!

Intrarea este liberă!

Cafepedia Romana

Str. Pictor Verona nr.2, Bucuresti

Tel: 0721 102 101

Sursă Foto: festivalulenescu.ro

Ştiţi vechea poveste cu locurile de parcare, bla, bla, cine nu s-a lovit măcar o dată în viaţa de şofer cu această problemă? Ok, nu voi intra în amănunte.

Printr-o conjunctură, timp de două săptămâni pot parca în curtea blocului, unde se intră printr-o mare poartă din fier cu girofar şi telecomandă. Bun! Ştiţi că eu dimineaţa am blackout pe perioada primei ore (cel puţin) de la trezire. Ok. Am luat de dimineaţa telecomanda şi am plecat la muncă.

Ajung acasă de la serviciu. Mulţumită străzii de mari fiţe din spatele blocului, unde se găsesc unele dintre cele mai de bon ton restaurante-terase, la care trage lumea bună a oraşului, până pe ora 10 jumătate seara, nu găseşti loc de parcare. Acum, eu am noroc. Pedro e mic şi îl pot strecura în locuri în care doar cu un Smart pot concura. Şi cum la terase se vine cu ML, Cayenne, X5 şi altele de gen, nu am cu ce Smart să mă omor. Azi, ca niciodată, nu găsesc nimic. Fraţilor! Şi când zic nimic… nada, kaput, finito! Am uitat să spun despre Valet –ii care pun lăzi de bere pe toate colţurile intersecţiei şi chiar pe lungimea curţii blocului în care stau, de zici că le-a dat primăria spaţii în folosinţă…. Revenind! Ajung, nu găsesc loc, erau vreo patru lăzi puse ici şi acolo. Simt că o iau razna! Un Valet mă vede şi-mi face semn să parchez pe locul ocupat de o ladă. Ok. Mă duc şi-i zic: Eu stau în bloc. Tipul zice: Bine, nu am ştiut, las-o aici!. Eu văzându-l băiat de comitet, îi dau 2 lei. Ies din maşină. Plec. Îmi aduc aminte că am telecomandă. Mă ia cu nervii capului… Mă întorc. Ăla, la mine: Nu-ţi mai place aici? Eu: Am telecomandă, o bag în curte! Îmi zâmbeşte afabil. Mie îmi vine să mă dau cu capul de maşină. Pornesc motorul, merg 5 metri până la poartă. Pe principiul „Uite o poartă, hai, să o blochez, pentru că nu stau decât 5 minute”, în faţa porţii de intrare erau garate patru maşini de teren, iar ele, în partea cu strada, erau dublate de un mare Audi. Pun mâna pe telefon să sun la Poliţie. Până găsesc telefonul, apare o piţi borâtă, care urcă în Audi şi o taie înainte să o muiesc eu după pofta inimii. Între timp, unul dintre cei patru care blocaseră intrarea, apare! Am fost pe el, pe mama lui! I-am spus că a blocat intrarea, şi-a cerut scuze şi a motivat că a stat doar două minute… Mă rog, n-a fost agresiv, l-am lăsat.

Şi ca să închei episodul cu bivolii de oameni, intru în bloc şi un mare nesimţit lăsase uşa liftului deschisa, la Parter. Cred că a fost, totuşi,  un gest altruist, s-a gândit că cei care locuiesc la etajul 10 pot face sport, mai ard şi ei o calorie – două , în timp ce coboară pe scări. Ce mama mă-sii!

PS: Ilustrez acest articol, în avanpremieră, cu unul dintre desenele realizate de Roxana Soare, pentru blog-ul meu. Din motive lesne de imaginat, acest desen nu va fi donat în cadrul campaniei „Desene pentru Mirela”, campanie aflată în plină desfăşurare!

Cum iniţiativa de anul trecut a fost de un succes răsunător, organizatorii s-au gândit să repete figura, spre disperarea mea şi a celorlalţi şoferi care trec pe Bulevardul Kiseleff zilnic.

Credeţi-mă că nu am nimic împotriva sportului. Am împotriva faptului că, aşa cum scriam şi anul trecut, se închide peste week-end bulevardul. Eu înţeleg că este o acţiune de încurajare şi trebuie să iasă în evidenţă. Dar asta nu înseamnă că din dorinţa de a face un lucru pozitiv, implementarea lui să aibă şi efecte negative. Căci are şi sunt extrem de deranjante… Nu numai ca şofer, să ne înţelegem! Am ieşit să alerg în prima sâmbătă în care s-a oprit traficul (nu ştiam de acţiune), dimineaţa – şi pentru că tot bulevardul era plin de lume (doar trebuia să vadă minunăţia), a trebuit să-mi schimb traseul. De ce era plin de oameni? Câţiva tipi cu role în picioare aruncau la un coş de baschet, în depărtare se vedeau nişte mese de ping-pong ocupate, dar trotuarele erau pline de gură-cască, care veniseră să îşi bucure ochii de aspiraţiile de atlet ale celor care manevrau diverse articole sportive sau din pură curiozitate.

Mă întreb dacă s-au epuizat resursele de spaţiu pentru practicarea sportului şi am ajuns să închidem bulevarde ca să ne ostoim setea de mişcare. Ne-am şi găsit noi, micul popor de mici Gebreselassie… Propun să închidem Piaţa Victoriei, ca să încingă pasionaţii de sport în aer liber, un meci de fotbal, pe un teren de dimensiuni adecvate. În continuare, putem merge mai departe, prin oprirea traficului rutier pe Magheru. De ce nu? Ar intra de-a latul destule terenuri de baschet. Sau am putea scoate cu forţa oamenii din casă, îi obligăm să dea din fese în ritm alert, pentru a justifica tâmpenia de a închide şosele.

Organizatorilor, am luat aminte! Da, facem sport! Oricum cine face sport, face şi cu Kiseleff-ul deschis, fără a fi împiedicat de acest aspect. Am reţinut iniţiativa şi o salutăm! Dar vă rog frumos, faceţi-o în spaţii special create şi amenajate! Serios! Repet, nu e vorba de cârcoteală, însă, este foarte deranjant pentru alţi oameni. Şi lipsa de respect! Avem hectare întregi de parcuri. Hai să le folosim şi să nu mai blocăm bulevarde!

PS De nervi nu am mai trecut prin zonă în week end ca să fac poze. Problema e că, acum două sâmbete, ocolind cu maşina, m-am uitat în lungul bulevardului, era 9 dimineaţa şi erau doar vreo două siluete. Oare de ce? Aşteptau amiaza? Whatever…

Sursa foto: internet

Campania are lor prin implicarea profesorului de educaţie fizică Ioan Moisa (Centrul Şcolar 3 de Hipoacuzici, Bucureşti), care în fiecare an adună tot mai mulţi adepti. Este de admirat cum reuşeşte în fiecare primăvară să aducă bucurie unor copii defavorizaţi, nefiind descurajat de lipsa de fonduri. Toate acestea le ştiu de la prietena mea, Ioana Negrău, care s-a implicat în ultimele două ediţii, ajutând la strangerea de sponsorizări. Felicitări, amândurora!

Probele în care micuţii au diputat premiile au fost: atletism, sah, fotbal, dans.

Nu au lipsit şi probele din domeniul artei: teatru, poezie, pantomimă.

Următoarea ediţie va avea loc la anul, pe 19 mai.

Mai multe despre evniment găsiţi aici şi aici.