super articol!!

Nu ati invatat ca suntem pusi pe acest pamant pentru a va face pe voi fericite? Ati vrut egilitate, suprematie? Acum vreti sa luptam pentru voi? De ce? Va lasam sa va loviti singure de pragul de sus, iar intr-un final glorios veti veni plangand la noi.

Multumesc frumos, Serghe!

@Rafy – poate ai dreptate, poate nu … ideea nu este să dăm cu capul de pragul de sus, ci să găsim, din nou, calea de mijloc împreună … noi nu ne-am ridicat degeaba în picioare!

O sa se intample ca in Suedia. La un moment dat femeile o sa goneasca dupa barbati, acceptand orice mascul, doar ca sa nu fie singure. Cred ca asta e o lectie pentru voi, nu pentru noi. Noi stiam ca aici se va ajunge. Cand faci o chestie, in mod normal iti asumi responsabilitatea. Chestia asta de ce nu s-ar aplica si aici ? Din fericire, nu toate femeile sunt asa, fiecare e libera sa aleaga. Pana la urma, zic ca e nasol sa generalizezi, mai ales cand scrierea nu pare obiectiva.

@Escu – oricât de condescendentă aș fi, nu pot să nu-ți spun că probabil această atitudine a ta, ne-a făcut pe noi să reacționăm, așa cum am făcut-o. Se spune că bărbații rămân tot copii (nu se maturizează niciodată) și poate ne-am cam săturat să tot creștem copii o viață întreagă. Vrem un partener! Simplu!

Evoluţia urmează o cale, nu întotdeauna cea mai dreaptă. Fiecare etapă vine cu minusurile şi plusurile ei. Iar unii suntem mai “egali” decât alţii. Resemnarea nu este o soluţie. Iar scopul este să aflăm partenerul lângă care fiecare dintre noi să poată fi fericit. Aşa cum li s-a întâmplat părinţilor prietenei mele. Multă fericire le doresc!
Ah! Şi aştept o felie de cozonac bună, de la doamna Bălan! Nu am uitat!

@allias – ai dreptate, resemnarea nu este o solutie …
legat de cozonac – esti trecuta, deja, la catastif

Eu am trait intr-o familie minunata, ai mei fiind casatoriti de 39 de ani si avand o relatie foarte stransa, cu iubire si respect. Si tata face si de mancare, spala si vase, asa cum mama a taiat si lemne cand a fost nevoie sau a zugravit pereti. Pentru ca NORMAL asa e, sa se imparta lucrurile, nu ‘locul traditional la cratita’ cum spui tu. Problema actuala nu e ca nu mai au oua barbatii, ci ca le-au crescut oua femeilor! Si asta nu ar fi o problema, ci faptul ca tin neaparat sa le arate. Sunt vesnic in concurs ‘ia, uite, pisi, castig mai mult ca tine! ha!’, ‘pot sa montez canapeaua de la ikea mai bine decat tine!’, ‘stiu atat de multe despre politica, masini si fotbal ca TREBUIE sa te fac de rahat si sa arat in fata prietenilor tai ca sunt mai desteapta decat tine!’. Eu traiesc acum in Suedia de care spune Escu mai sus. Si e trist, dar asa e. Barbatii suedezi au si oua, sparg si piatra, gatesc si schimba copilul de scutece. La fel si femeile suedeze, dar atat de tare striga in gura mare ca sunt puternice, atat de mult se bat in concursuri de care are muschi mai mari si care scuipa mai departe sau bea mai mult, iti dau cu poseta in cap daca le lasi pe ele sa se suie inaintea ta in autobuz, ca barbatii au ajuns sa nu mai fie mandri de femeia lor puternica, ci obositi si sictiriti de atata competitie. Tu vorbesti de suprematie, razboi, competitie. Dar vrei echipa, aliat, familie. Si de vina pentru femeile singure si triste, care si-au pierdut din feminitate, sunt barbatii. Hmm. Barbatul meu e suedez, munceste mult, se zbate, o sterge si pe fii-sa la fund si face si de mancare. Si e mandru de partenera lui care munceste mult si greu, e desteapta, taie si lemne cu el si face cea mai buna mancare din lume si cand e obosit ii face masaj. Pentru ca si el imi face mie masaj cand sunt obosita si are grija de mine cand sunt bolnava. Facem totul impreuna, pentru noi, pe picior de egalitate, fara concursuri cu cine a citit mai multe carti, poate conduce masina mai bine sau monta lampa pe perete mai repede. Si eu stiu ca el e mai priceput la reparat lucruri, desi si eu pot face una alta, asa cum el stie ca ma pricep la matematici si fac bugetul familiei, desi pana sa apar in viata lui s-a descurcat onorabil vreo 3 ani de zile, singur. Si copilul e doar al lui, dar pentru ca acum suntem o familie, si eu sunt la fel de implicata in viata fetitei, ii dau sfaturi, o laud si ii spun cand greseste. Si o stergem la fund impreuna. Pentru ca asta e ideea castigatoare, impreuna, nu in concursuri de putere.

Pentru că feministele au făcut în aşa fel ca noi, femeile, să votăm şi să muncim cot la cot cu bărbaţii (asta aşa, în spirit de glumă), cred că (aşa cum am spus şi mai sus), într-un cuplu, cei doi trebuie să fie o echipă. Discuţia asta este purtată în multe medii, mai mult sau mai puţin protocolare, însă da, fiecare are o părere. Nu cred că trebuie să trăim în paradigme. Trebuie doar să ne identificăm coechipierul împreună cu care putem construi împreună fericirea de cuplu. Orice ar însemna această “fericire”, pentru că fiecare îi dă un alt înţeles, în funcţie de educaţie, experienţe trăite, obişnuinţă, nevoie, dorinţă etc.

@LiaLia – despre aceeași idee de echipă, parteneriat, vorbeam și eu. Supremația o vom câștiga tocmai, prin lipsa lor de reacție. Ei nu se mai implică, nu mai dialoghează, sunt absenți … așteaptă. Pe mine, personal, nu ideea de a fi mai puternică mă-ncântă, ci de a face echipă cu cineva … Și este foarte frumos ce ai găsit tu în Suedia …

@Alina, imi permit sa iti spun ca acum tu vorbesti cu ceva amaraciune in cuvinte pentru ca treci sau tocmai ai trecut printr-o situatie dezamagitoare. Been there, done that … Dar generalizezi, sunt inca foarte multi barbati care isi doresc si ei o partenera puternica, cu care sa faca echipa, dar asa cum tu si multe alte femei puternice dati de fricosi si tematori, si ei dau de printzese mofturoase si istericoase sau de femei fara personalitate care doar asteapta ca niste mumii sa li se spuna, sa fie conduse, sa ia EL decizia. Parte din ce face viata interesanta e cautarea acelei persoane cu care sa facem click. Eu am trecut prin multe relatii si dezamagiri si frustrari si am plecat la 3200 de km de langa ai mei ca sa il regasesc pe omul care imi era scris de cand aveam 18 ani (si nu am stiut treaba asta niciunul din noi, timp de 15 ani si ceva). Dar nu mai spune treaba cu suprematia, ca te intreb suprematie asupra ce si cu ce ramai dupa?

E foarte frumos scris. Dar cred ca in multe familii traditionale sunt probleme tinute in tacere, insa toleranta si stabilitatea sunt mai puternice.