“Şi-n ziua când voi renunţa, căci va veni şi ziua aceea…“, mi-am spus eu, parafrazând un minunat poet român.

Ei bine, momentul a fost consumat! Acest capitol este închis şi o spun cu mândrie. Înainte să mă reapuc de fumat (a nu ştiu câta oară), vă pot spune cu mâna pe inimă, că mi-a venit mai uşor să mă las de ţigări, decât să mă las de Farmville. Numai cine a jucat şi a trecut măcar de nivelul 50, mă poate înţelege! Am mai povestit eu, pe aici, pe undeva, că nu joc jocuri pe calculator. Până când m-am ataşat de ferma mea virtuală. Recunosc! M-am trezit şi noaptea, special ca să culeg. Mi-am pus prietenii cu iPhone să cumpere cu galbeni obiecte care erau dedicate special pentru posesorii acestui tip de terminale (nu am plătit cu bani reali, mi-am dat userul şi parola ca să se logheze de pe iPhone şi să cumpere pe contul meu). Mi-am înnebunit prietenii să joace şi ei. Singurul lucru mişto, din această poveste, este solidaritatea dintre posesorii de ferme. “Salut, dă-mi şi mie un click, ca să îmi crească grâul mai vârtos!” sau “Trimite-mi şi mie un os ca să-i dau căţeluşului meu, altfel fuge din fermă” sunt numai două dintre cererile pe care ni le trimiteam între noi, fără barieră de limbă (foloseam engleza pentru cei care nu erau români), de zonă sau de oră. Niciun jucător serios de Farmville nu refuza un frate fermier aflat la ananghie.

Sunt pe Facebook datorită acestui joc. Toată lumea avea fermă! În noiembrie aş fi împlinit 2 ani de joc şi multe ore pierdute. Recunosc şi asta. Dar muncisem mult şi nu puteam renunţa. Mi-am dat ultimatumiri, încontinuu. Să ajung la nivelul…. Să fac “master” la toate seminţele. Să…. Ca disperata, găseam motive. Ferma se dezvolta în fiecare zi şi am realizat că niciodată nu voi termina. Niciodată! Mereu apărea ceva nou, mereu apăreau noi “provocări”, mereu, mereu, mereu. Cu abnegaţie, culegeam, hrăneam animale, ajutam prieteni, creşteam cai, raţe şi alte capre!

Am văzut anunţuri de vânzare ferme. Oare eu cât aş lua pe una de nivel 115?

Aveam tot ce se putea avea, mai puţin lucrurile care se cumpărau pe bani reali.  Cu toate astea, am vrut să cumpăr o carte care îţi vindea nişte şiretlicuri, despre cum poţi trece mai repede nivelul sau cum poţi obţine diverse obiecte, fără chin prea mare. Nu am cumpărat-o pentru că nu m-a lăsat prietnul meu, nu vă închipuiţi că m-am ponderat eu. Furia Farmville mă prinsese în ghearele ei mârşave. Eram fără scăpare!

9 octombrie 2011 este ziua în care am renunţat la Farmille. Şi ciudat este că nu am niciun regret. Momentan nu simt că am timp mai mult, pentru că s-a întâmplat să-l umplu cu altceva. Nici nu am vreo bănuială că mă voi reapuca. După 2 ani, nu simt nimic. Parcă nu am jucat niciodată. 2 ani…

Rămâi cu bine, ferma mea!