Averizare! Acest articol poate conţine limbaj vulgar! Nu este recomandat celor sensibili!

Mă înnebunesc după bărbaţii care se scarpină la… penis, în public. Aceşti bărbaţi se împart în mai multe categorii. Voi încerca să tratez în acest eseu, fiecare tip în parte, întâlnit de-a lungul vieţii mele.

1. Mă mănâncă pe la pulă

Unii bărbaţi, din motive de igienă precară, au un prurit balano-prepuţial, care nu le dă pace. Astfel, când ţi-e lumea mai dragă, în timp ce se deplasează din A în B, mâna coboară spre prohab, executând scărpinarea „de verificare”. Deja această acţiune este executată automat, ca un reflex dobândit. Nu mai contează circumstanţele spaţio-temporale sau anturajul. Mâncărimea e acolo, mi-a cuprins deja aria motorie principală de la nivelul emisferelor cerebrale, aşa încât, singurul drum posibil al mâinii, în acel moment, este spre falus.

Acestora le recomandăm spălarea cu atenţie a zonei, zilnic şi folosirea de produse dermato-cosmetice pentru anihilarea mâncărimilor.

2. Sunt educat, ce pula mea

Această categorie, fiind una cu pretenţii, citea pe şestache, în copilărie, din biblioteca secretă a părinţilor, „Povestea pulei”, a lui Creangă (cei din categoria 3, care nu ştiu cine a fost Ion Creangă, să viziteze Wikipedia, pentru lămurire). Revenind. Am întâlnit mulţi corporatişti care aveau, ca permanentă plăcere, scărpinarea organului genital, finuţ, în speranţa că, dacă ei se uită în altă parte în timpul acestei activităţi, nu-i vede nimeni. La şedinţe – pe sub masă, în bucătărie, la cafea – cu faţa spre dulap sau în parcare – în timp ce, cu cealaltă mână, dezactivează alarma maşinii de companie, nevoia de a atinge bărbăţia este inefabilă şi irefutabilă, de parcă întreaga calitate a vieţii individului ar depinde de asta. Capul se întoarce vinovat, ca să vadă dacă cineva a surprins fapta.

Recomandarea este să se scarpine acasă, în intimitate, singuri sau cu cine doresc ei.

3. Mă mănâncă glandul şi sunt semi – corporatist şi semi – meltean

Am o pulă şi nu ştiu ce să fac cu ea. Aşa că trebuie să o frec, pentru a mă asigura că încă e acolo! E ca şi cum aş avea un cont mare în bancă şi din când în când, cer un extras de cont. Gestul propriu-zis este urmat, dar nu ştim sigur, de împlinirea satisfăcută a prezenţei, în regiunea hipogastrică, a celui mai bun prieten al bărbatului. Aceste specimene provin din pătura semi – mijloc, care toată viaţa lor n-au fost nici armăsari şi nici măgari. Mă rog, poate mai mult măgari… Scărpinatul pe la pulă derivă dintr-o precară educaţie amestecată cu o iminentă nevoie de recunoaştere.

Celor care fac parte din această categorie nu avem ce recomandări să le facem, oricum nu vor asculta şi vor persista în frecarea pe unde le place.

Acest articol a fost inspirat dintr-o întâmplare petrecută astăzi, în Galeriile Băneasa, unde am văzut un domn în cămaşă, care mergea la un pas în faţa (presupun) soţiei, îi vorbea peste umăr şi îşi scărpina nervos penisul. Eu înţeleg că făcea acest lucru ferit de ochii doamnei, poate din sentimente izvorâte din ruşine sau poate, din respect, însă noi, restul înconjurător, cu ce greşiserăm de eram obligaţi să asistăm la dezmierdarea organului copulator al domnului în discuţie?

Nu am scris acest articol într-un brusc acces de pudibonderie. Mai presus de orice, aceste gesturi sunt cel puţin ilare, însă foarte mult lipsite de bun simţ.