Dragii mei, aşa cum v-am obişnuit, de Ziua Aviaţiei, vă bucuram cu poze frumoase cu aeronave care survolează Monumentul Aviatorilor Aerului. Ei bine, în acest an nu se poate. Mai mulţi factori nefavorabili au intervenit asupra finalizării cu succes a demersului meu. Să-i luăm pe rând:

1. Nu am ajuns la locul faptei. Adica la Statuia Aviatorilor. Pentru ca am auzit că accesul va fi oarecum restricţionat şi nu aveam de gând ca de Ziua Aviaţiei să stau pe lângă Regimentul de Gardă.

2. Fotografii nu am cu avioane, întrucât jurnaliştii au stat într-un ţarc special pregătit pentru ei, cu soarele în faţă. Acest lucru a fost special gândit, cred, ca să aibă perspectiva perfectă asupra ministrului apărării. Care nu ştiu ce treabă avea cu aeronavele. Înţeleg că suferă de cultul personalităţii, însă îl luam în serios dacă îşi punea nişte aripi şi se fâţâia puţin pe deasupra monumentului… Mă rog…

3. Eu am prins alte timpuri în aviaţie. Şi prefer să rămân cu amintirile frumoase. Nu cu imaginea unui ministru care depune coroane de flori. Vreau să văd avioane, nu jerbe…

Şi ca să vedeţi că nu sunt răutăcioasă, puteţi citi părerea unui prieten jurnalist, Adelin Petrişor, un alt împătimit de aviaţie!

La mulţi ani, zburătorilor şi cer senin să aveţi!

Sursa foto: internet, Mediafax

Medevac 106 a fost primul elicopter care m-a ridicat în văzduh. Am zburat cu el timp de 2 ore pe cerul Dobrogei. Adrian Marinescu pilota. Septembrie 2005. Acest elicopter, la acea vreme, era vopsit în gri şi m-a inspirat în crearea primului meu articol pentru Cer Senin. “…pasăre murgă, care îngemănează cerul cu marea…”

Sursa foto: arhiva personală. Smile

Share this

1 Response to “Ziua Aviaţiei 2011”

Add Comment
  1. Respect for all pilots and their wonderful aircrafts!

Leave a Reply

Click to Insert Smiley

Security Code: