Majoritatea femeilor doresc să se mărite. Că o spun făţiş, că o ascund sub o indiferenţă studiată, că se destăinuie doar jurnalului, aproape tuturor le trece acest gând prin cap cam din momentul în care îşi dau seama că mama şi tata sunt căsătoriţi şi că mama a purtat lămâiţă-n păr la nuntă, care o face să arate foarte frumos în fotografia înrămată de pe noptieră.

Totul începe cu jocurile nevinovate, în care păpuşile îşi găsesc soţi printre celelalte jucării se gen masculin, Ursul sau Clovnul şi continuă cu desenele de pe caietele de matematică şi dictando reprezentând rochiţe de mireasă, diverse culori: bleu, albe, roz sau modele: rochii de mireasă sirenă, rochii de mireasă a line sau princess. De aici încolo, pentru femeie, totul este loterie. Ori se mărită cu primul venit şi trăiesc fericiţi împreună până la adânci bătrâneţi, ori caută până nu mai poate, îl găseşte şi la trei luni după nuntă toţi prietenii îi bodogănesc că au dat degeaba bani la nunta lor, care s-a finalizat cu un măreţ divorţ. Iar exemplele pot continua. Daca alege să nu se mărite, femeia are o perioadă de graţie, cam până la 30 de ani. Aici intervin gura lumii şi principiul: până la 30 de ani te măriţi singură, după 30 de ani te mărită babele. Sau prietenele. Sau vecinii, portarul, şoferul de taxi, care are şi el un nepot divorţat. Până şi animalul de companie se uită lung la jumătatea goală de pat, parcă spunând: „m-am săturat să ies numai cu tine afară!”.

Americanii au o glumă (proastă şi tristă, în acelaşi timp), care spune că atunci când o femeie singură face cunoştinţă cu un bărbat, se gândeşte deja ce nume vor da primului copil.

Oamenii sunt intruzivi şi nu prea se gândesc că pot fi deranjanţi. Fie că e un prieten nou, sau unul vechi pe care nu l-ai mai văzut de multă vreme, fie că e vărul de la Arad, nepoata din Piatra Neamţ sau bunica care locuieşte în aceeaşi casă cu tine, la un anumit moment dat, se simt datori să întrebe: „Dar tu când te măriţi?”. Această întrebare vine oricum şi e de neoprit, indiferent că tu eşti divorţată de al patrulea soţ sau că ai da orice pe lumea asta ca să te ceară cineva de nevastă, că dai acatiste pe la biserică pentru a fi cerută de soţie de cel cu care împarţi patul de 15 ani, iar el nu are nici un gând de însurătoare sau că te păstrezi pentru unica iubire care încă nu a apărut. Această întrebare începe să apară în viaţa femeii cam după 25 de ani, în unele cazuri după 30. Povestea însă, nu se termină aici. Dacă printr-o şansă fata se mărită, apar întrebările fireşti într-o astfel de situaţie: „Când faci un copil?”. Apoi întrebarea se referă la al doilea, la al treilea şi urmează cireaşa de pe tort: „dacă nu te înţelegi cu el, de ce nu divorţezi?”. Aceste întrebări mitralieră, sub forma unui interogatoriu care urmează modelul „picătura chinezească”, vin de la aceleaşi rude, cunoştinţe şi femei de serviciu, de la aceiaşi prieteni, vecini, colegi etc. Iar tot ceea ce îţi doreşti în acel moment este să le dai cu toporul în cap. Dacă ai avea. Dar nu ai, pentru că tu cumperi carne dezosată pentru o singură porţie, nu tranşezi porcul de Crăciun pentru o familie numeroasă, precum cea în care te-ai născut.

Ok, nu am de gând să scriu o carte despre acest subiect, aţi prins ideea! Ar trebui să fim mai atenţi atunci când dă gura să vorbească fără noi. O astfel de întrebare poate să scoată la iveală frustrările persoanei întrebate. Şi eu am făcut o nefăcută cândva, am întâlnit o fostă colegă de liceu şi o întreb veselă: „Uau! Ce ai în burtică?”, iar ea mi-a răspuns pe jumătate jenată, pe jumătate clocotind de furie: „Grăsime!” Vulturul îşi luase zborul din gura mea, aşa că am învăţat să fiu mai discretă şi să nu aduc în discuţie subiecte care pot deranja!

Hai, să trăiţi!