Mă plictiseam eu prin faţa calculatorului şi m-am gândit că, dacă tot nu aveam ce face, să scriu despre două chestiuni care mi-au trecut în ultimele luni pe la ureche.

Ştiţi bine că nu sunt consumatoare de mondenităţi, aşa că îmi veţi scuza întârzierea în dezbaterea subiectelor care urmează.

Primul, nu neapărat în ordine cronologică luat, se referă la incidentul suferit de famiţia Ţiriac Jr. la Poiana Braşov, unde aceasta îşi petrecea sărbătorile de iarnă. În urma unei defecţiuni la piscina unde susnumiţii s-au scăldat, aceştia au ajuns la spital, intoxicaţi cu clor. Nu e nimic de râs, să mă ierte Dumnezeu, însă, după ce Ion Ion a inhalat câteva hectare de coca prelucrate (după cum ne mărturiseşte presa cea rea), credeam că e imun la orice tip de otrăvire, asemeni lui Mithridates al VI-lea din Pont… Se pare că banalul clor i-a pus capac! Însă totul e bine când se termină cu bine, iar ilustra familie s-a întors la Poiană, ca să continue propăşirea turismului românesc.

Al doilea se referă la modă. Am aflat şi eu, la mult timp după eveniment, că o doamnă din România este în posesia unei rochii de 100.000 de euro. Nu, nu sunt invidioasă, rochia nu e nici măcar pe gustul meu. Nu o să comentez că aceşti bani ar putea hrăni o ţară mai mică, fiecare face ce vrea cu banii lui. Însă eu am o singură întrebare: această rochie a fost cumva croită post-mortem după schiţele lui Gianni Versace, îmbunătăţite în timpul unei şedinţe de spiritism? Sau mă poate duce gândul la faptul că Leonardo da Vinci, pe lângă creionarea elicopterului şi pictarea Mona Lisei, a creat şi acest model de îmbrăcăminte. Şi toate aceste întrebări, ca să înţeleg şi eu de ce cineva ar da atâţia bani pe o rochie, pe care, mai ales că posesoarea, Mioriţa Videanu, nu o mai poate purta în prea multe cercuri, că doar s-a etalat deja cu ea şi apoi, Doamne fereşte, se poate crede că nu are cu se îmbrăca.

Una peste alta, aveam de multă vreme în cap aceste două subiecte fascinante, care se doreau eliberate. Vă mulţumesc pentru atenţie!

Sursă foto: Libertatea

Share this

10 Responses to “Nelinişti nocturne”

Add Comment
  1. Cu asta îți ocupi tu somnul?

  2. Adică nu somnul, nopțile.

  3. Mă plictiseam… Nu-ţi place? Grin

  4. Ce, postarea sau rochia doamnei? ;Wink

  5. Articolul, evident! E vorba de bun gust aici…

  6. Hm… Dacă nu-mi plăcea nu lăsam comentariu Razz

  7. Aia e rochia? Păi stă prost pe ea, face cute, aş fi zis că e opera unei croitorese de provincie. Dacă a dat atîţia bani pe ea, merită s-o poarte Razz

  8. Lucia, subscriu… Cine ştie ce mare designer a semnat-o. Dar asta nu înseamnă implicit că e frumoasă sau că stă bine pe ea… Smile

  9. Ai dreptate, Mona! Primul, daca nu era “prafuit”, poate simtea din timp mirosul de clor (care e suficient de intepator si in cantitati mici) si nu mai ajungea la spital, iar despre doamna, ori are bani de-i arunca asemeni unei snoabe (putea sa-i dea unui copil bolnav de cancer, de exemplu), ori trebuie sa se spele niste bani si atunci… ma intelegi tu! Sunt dezamagita! Money Mouth

  10. Ştiu Alexia. Fiecare e mai mult sau mai puţin stăpân pe viaţa şi pe banii din dotare… În România, dacă ai bani, te poţi distra foarte bine, urmărind acest continuu circ. Smile

Leave a Reply

Click to Insert Smiley

Security Code: