Vă era dor de meltenii mei?

O să trec aici, cu liniuţe, ultimele meltenisme pe care le-am detectat în drumul meu de acasă până la muncă şi retur, în ultima săptămână. Ştiu că sunteţi toţi obişnuiţi cu ele, sper ca voi, cititorii mei, să nu le faceţi. Poate că, dacă noi avem un anumit comportament, vom fi urmaţi prin puterea exemplului… Neah! Slabe şanse, dar măcar putem încerca.

- Coloană pe ambele benzi ale sensului de circulaţie. Eu, pe banda a doua, lângă ax. În spatele meu, Salvare cu girofar şi sirenă. Maşinile de pe banda a doua îşi fac cu greu loc pe prima. Mă strecor şi eu. Maşina cu girofar trece. Acum, în condiţii normale ar trebui ca noi, cei care am făcut loc acelei maşini, să reintrăm în aceeaşi ordine pe banda a doua. Ei bine, nu se poate. De ce? Întrucât meltenii cretini, din spatele Salvării, au sesizat momentul oportun de a înainta oleacă şi stau lipiţi unul de altul în spatele Salvării, iar noi, ăştilalţi, stăm precum sardelele, care pe unde ne-am înghesuit.

- Semafoarele nu funcţionează. Din câte îmi aduc eu aminte, dacă nu merge semaforul şi nu e nici poliţist care să încurce, mă scuzaţi!, dirijeze traficul, mă iau după semnele de circulaţie. Ok. Dacă nu merge semaforul, dau prioritate pietonilor de pe trecere, pe sensul meu. Asta am făcut şi astăzi. Îl las pe unul să treacă. În afară de faptul că cel din dreapta mea era să-l calce, marele meltean din spatele meu se apucă să dea cu faza lungă în mine, să mă claxoneze, de parcă întreaga lui viaţă depindea de asta. Îi fac semn să se potoloească. El nimic! Dai-i cu faza, dă-i cu goarna. Mă enervez. Era 7.45 AM. Cretinul a reuşit să mă agite. Nu aş putea spune că sunt un monument al stării de calm, însă ăla chiar m-a scos din pepeni. Îi strig: „Nu vrei tu să treci în faţa mea şi să-l calci tu pe ăla pe trecere şi să faci ceva puşcărie?”. El, nervos, mai bagă un claxon. Plec de pe loc şi-i frânez în faţă. Era să se suie pe mine, dar eu, dibace, am accelerat. Mă depăşeşte şi mi se pune în faţă. Foarte creativ frânează. „Wow!, nu mă aşteptam, idiotule! Ce inginerie ai făcut! Vai, vai!”. Am profitat de moment şi i-am pus şi eu faza lungă în ochi şi m-am opintit în claxon. Apoi l-am depăşit şi i-am arărat semnul american omolog cuvântului românesc „muie”. Între timp mă calmasem, însă pe el l-am lăsat foarte agitat. Să mă pupe!

- Coloană, eu pe banda întâi. Văd un amărât care încearcă să facă dreapta de pe o stradă laterală. Îi dau delicat din far, semn că îi fac loc. Se bagă. Nu aprinde avariile în semn de mulţumire, nu ridică mâna cu acelaşi mesaj. Păi băi melteanule şi nesimţitule, nu te-a învăţat mă-ta, săraca de ea, să spui „te rog” şi „mulţumesc”? Dacă nu te lăsam eu sau alt prost ca mine, mureai încet acolo şi nu te lăsa nimeni să virezi!

- Parcare plină. Maşini înghesuite. Din loc în loc, câte o maşină încadrată pe două locuri. De ce, de ce? Dragii mei melteni, dacă nu ştiţi să parcaţi, luaţi un manipulant în dreapta, poate fi un prieten, pe care să îl daţi jos înainte de momentul parcării şi care, vizual, să vă ghideze pentru executarea unei parcări regulamentare.

Cam atât pentru astăzi. Nu cred că mă mai primesc ăştia la Poliţia Rutieră în rândurile lor. Cred că aş scoate România din criză, cu banii adunaţi pe amenzi!