Nu am mai fost de ce vreme la teatru. N-aş putea spune de ce. Aşa s-a întâmplat. Oricum, nu despre asta vreau să vorbesc acum. Mă stârneşte prietena mea Andreea să mergem să cumpărăm bilete la Egoistul. Mergem, mergem, dar de ce? Nu putem lua de pe net?. Păi cică nu, la Naţional te prezinţi la ghişeu şi cumperi. Bine, în cazul ăsta, dacă tot vrei să te duci, ia-mi şi mie. Nu se poate, se dau doar patru de persoană. Uite aşa, m-am lăsat dusă de nas şi sâmbătă dimineaţa, când alţi oameni întregi la cap dormeau liniştiţi, ia uite ce mă sui eu în 300 (pentru că era mai comod) şi mă duc la Naţional, cu jumătate de oră înainte de a se deschide casa de bilete, ca să nu stăm la rând. Bineînţeles că după ce cobor din autobuz o sun pe Andreea să verific unde este. Ei bine era acasă. Încă nu plecase. Atunci i-am condamnat pe toţi la moarte. Am trecut rapid peste acest incident după ce mi-a promis că în 10 minute se prezintă la obiectiv.

O iau eu uşurel spre casa de bilete şi când ajung acolo fraţilor, aveam cel puţin 200 de persoane în faţă. Mi s-a făcut rău. Pe la 165 m-am oprit din numărat pentru a nu avea motive în plus să o asasinez pe Andreea. Nu o să plictisesc cu detalii referitoare la cele 2 ore petrecute la coadă, în frig. O să vă întreb dacă vi se pare normal să stam ca nişte animale proaste mai mult decât durează reprezentaţia la care vrem să luăm bilete şi pe deasupra, când ajungem la ghişeu, cu mâinile tremurând scotocind după bani, să ni se spună că biletele la piesa dorită s-au terminat? Şi de draci că tot am pierdut 2 ore sa iau la altă piesă. Pe care nu sunt convinsă că doream să o văd?

Dragi decidenţi din structura de management a TNB, vă rog eu frumos, vindeţi nabii bilete pe net, fiţi şi voi civilizaţi şi nu ne mai ţineţi ca pe imbecili pe la cozi. Dacă băgaţi pe internet vânzare de bilete, e acelaşi lucru: intru, prind bilete, iau câte îmi permiteţi voi să iau, patru să fie şi toată lumea e fericită. Sau intru, nu găsesc bilete dar nici nu stau de cretină să vă păzesc vouă clădirea. Şi poate iau la altă piesă şi iarăşi e toată lumea fericită. Ca să nu mai spun că în acest caz particular, la Egoistul s-au vândut doar câteva bilete, restul fiind pentru protocol. Îmi pare rău că m-am dus, îmi pare rău că am stat la coadă şi îmi pare rău că am dat 90 de lei pentru 3 bilete. Nici măcar nu mă pot bucura în voie de piesă întrucât în timpul senzaţionalei aşteptări în spatele altui amărât care spera că prinde şi el măcar un bileţel la piesa mult râvnită, am răcit. Dar nu mă las. Mâine mă duc la teatru.