Consursul de fotografie pe care l-am organizat la începutul acestei luni mi-a adus celebritatea. Astfel, un bun prieten, cu vastă experienţă în zona de jocuri video mi-a propus să jurizez una dintre ediţiile unui concurs pe care îl organizează pe site-ul lui, Go Gaming: Come Telling.

Şi cum este vorba aceea, La meme Jeanette autrement coiffee, concursurile nemaiavând pentru mine nicio taină în urma păţaniilor din această lună, am zis: De ce nu? Ce se mai poate întâmpla?

Aşa că, să nu mai lungim vorba! Ce trebuie să faci?

  1. să te înscrii la concurs în perioada 25-26 octombrie 2010 şi trebuie să fii membru înregistrat al site-ului www.gogaming.ro. Pentru a putea participa, trebuie să fii iute de mână, sau de mouse şi să ocupi unul dintre cele 12 locuri puse la dispoziţie de organizator.
  2. să publici un articol despre oricare dintre părţile seriei Monkey Island, care ţi-a plăcut cel mai mult. Articolul trebuie să aibă minimum 500 de caractere, o poză (din joc) şi trebuie publicat în perioada 27-29 octombrie 2010 pe site-ul mai sus amintit.

Pe 30 octombrie, cei 12 vor fi votaţi de către membrii comunităţii pentru a se stabili cei trei câştigători ai concursului, iar eu, în calitate de (ţineţi-vă bine) invitat special, partener oficial şi mare organizator de concursuri prin blogosferă, voi alege articolul care mi-a plăcut cel mai mult dintre cele douăsprezece. Astfel, voi desemna câştigătorul (la fel de special ca şi mine) unui exemplar din romanul Prinţesa Gheţurilor, de Camilla Lackberg. Normal. Ce cadou puteam eu înmâna, dacă nu o carte? Hai să mă dau acum mare că sunt şi cultă pe langă faptul că sunt celebră.

Pe 31 octombrie, câştigătorii vor fi anunţaţi pe ambele site-uri partenere: gogaming.ro şi allias.ro.

Ok, cam asta am avut să vă spun, puneţi mâna şi căutaţi prin rafturi orice ediţie din Monkey Island, jucaţi pentru aducere aminte şi… la scris!!! Monkey Island este deja prezent în vieţile noastre de două decenii, aşa că ar trebui să sărbătorim acest joc aşa cum se cuvine. Poate că LeChuck nu mai pare atât de fioros, însă sunt convinsă că toate quest-urile vă vor trezi amintire cum nu se poate mai plăcute. Vă aşteptăm cu povestiri despre cum aţi pierdut nopţi, examene sau seri romantice ca să mai rezolvaţi o ghicitoare sau să mai păcăliţi un pirat.

Mai multe detalii despre premii, pagina de înregistrare, concurs şi regulamentul acestuia, găsiţi pe gogaming.ro

Baftă!

Share this

2 Responses to “Dacă e concurs, concurs să fie!”

Add Comment
  1. Pingback: Claudiu Gedö » Blog Archive » O carte cadou

  2. Pingback: mi se spunea…Alias » Blog Archive » Reminder: concurs :)

Leave a Reply

Click to Insert Smiley

Security Code: