Ca să nu păţesc figura de anul trecut, pe 30 decembrie la ora 11 noaptea să îmi dau seama că nu avem unde face Revelionul, am zis ca anul ăsta să mă ocup din timp. De fapt n-am făcut nimic până acum în acest sens, însă ieri mă atacă Beti la drum de zi pe mess şi-mi trimite site-ul unei pensiuni de la Rânca. Mie mi-au plăcut peisajele, aşa că am înaintat link-ul respectiv către Alex. Care mă ia seara în primire. După ce mi-am primit perdaful, o sun pe Beti (care dormea la ora 21.00) şi o pun pe difuzor. Ca să sufere şi ea.
- Băi Beti, Pensiunea Valea Mariei, în cazul în cazul în care nu ştiai şi sunt convins că nu ştiai, e situată, aşa cum descriu oamenii ăştia pe site, pe cea mai înaltă şosea din România, Transalpina care în cel mai înalt punct al ei ajunge la 2.145 m. Rânca e doar la 1.600 m. Cam cum crezi că ajung eu cu RS-ul, cu gardă la sol 12 cm acolo? Nu de alta, dar dacă Transfăgărăşanul e închis… cum crezi că este Transalpina de Revelion? Drept care, sorry, dar nu mergem.
- Hahahahahaha, hohotea Beti de zor. Oricum, e scump, 3 nopţi 1.200 de lei de persoană.
- Minunat. Iar dacă rămânem cu maşina înzăpeziţi, ne vindem un rinichi ca să putem dormi acolo până vine SMURD-ul să ne recupereze…
Aşa că, diseară ne vedem cu Beti&Co. ca să căutăm alternative. Idei ceva?
Ah, am uitat să vă spun. Sunt trezită de la 06.15 am şi până la ora 9 jumătate am reuşit să dau 9 milioane (vechi) prin diverse locuri. Întâi am avut revizia lui Pedro, care zici că-i vreun neam de maşină mare, aşa de scumpă e întreţinerea anuală. Mi-au zis de la relaţii cu clienţii că mă va costa vreo 500 de lei. Ei bine, m-a costat aproape 700. Apoi am făcut plinul. Cum sunt o doamnă şi am grijă de pompa de benzină a lui Pedrito (şi a filtrului de benzină încorporat în pompă), pun benzină Evo 5. Deci un plin = aproape 180 de lei, la capacitate de vreo 35 litri. Bine că următoarea revizie este peste un an… Pedro să fie sănătos şi să mă ducă la muncă. Ca să am din ce-i plăti necesităţile…
Later Edit: Şi ca să fie tacâmul complet, mă sună Alex să-mi spună că ne-au ieşit toate numerele la Loto. Toate 6. Însă pe bilete diferite… Ne stricau şi nouă 500 de mii de lei noi? Eu zic că nu. Direct în Tahiti plecam. Aşa, de control… Ca să-mi treacă supărarea…























2 Responses to “Revelion 2011 şi altele”
Add CommentPingback: mi se spunea…Alias » Blog Archive » Am întâlnit şi români serioşi