În fiecare seară îmi fac procese de conştiinţă că mi-am lăsat blogul în paragină, că nu am mai scris de multă vreme, că am dezamăgit mânuţa aia de cititori pe care o am (nu mulţi, dar de valoare), că nu identific subiecte demne de dezbătut.

Am fost în concediu.  M-am întors. Am schimbat job-ul. Ne-am mutat cu sediul. De bine ce ne-am mutat joi, eu mâine mă mut în alt birou. Avînd în vedere că noul sediu e în zona Pipera-Tunari eu mai iau cu mine alţi trei colegi care nu au cu ce ajunge acolo (Pedro este prevăzut în talon cu 3 locuri plus şofer), mă simt dimineaţa la dus şi după-amiaza la întors ca în excursie, ceea ce îmi înveseleşte ziua. Mâine le voi propune să cântăm şi un cântecel…

Revenind, ce am mai făcut eu de m-am împiedicat la scris? Habar nu am. Am fost martora a tot felul de ştiri, de la nenorocirea de la Giuleşti, până la sosirea Pamelei Anderson pentru petrecerea Playboy.  Ce să mai zic despre furtul  “Macilor” lui van Gogh reloaded?

Concluzia după concediu este că pe viitor o să alegem destinaţii din lumea a IIIa, gen Somalia, Haiti sau ceva prin Asia de Sud – Est, pentru evitarea depresiei post civilizaţie (plecăm de la prezumţia că România nu este ţară din segmentul celor mai sus enumerate).

Ce planuri am? Păi mâine îl atac pe Toni şi-l voi soma să-mi de o poză perntru Imaginea săptămânii, iar în week end îl rog pe Escu (administratorul blog-ului meu, căruia îi mulţumesc pe acestă cale pentru tot ceea ce face pentru ca eu să pot abera în voie în acest spaţiu virtual) să mă înveţe să încarc poze. E o chestie complicată pe care trebuie să mi-o însuşesc, gen crearea unei arhive cu un cod html… o chestie pentru care mai mult ca sigur că-mi trebuie facultate de profil. Glumesc. Învăţ eu pentru că sunt deşteaptă. Şi frumoasă pe deasupra. Evident că estetica nu are nicio legătură cu calităţile intelectuale pe care le deţin, însă este un avantaj în anumite situaţii. Mai ales pentru o persoană atât de modestă ca mine. Să depăşim acest moment, mai că-mi vine să cobor în părculeţul din spatele blocului şi să-mi ridic statuie.

Mda, ce am mai făcut? L-am programat pe Pedro la revizie. Se face deja un an de când mi-am cumpărat micul bolid. Ştiţi că Pedro al meu e un fel de scuter cu coviltir. E bine că are patru roţi şi nu mă plouă în el. Trebuie să-mi iau şi cauciucuri de iarnă. Asta dacă vreau ca atunci când o fi zăpada cât casa să pot circula cu el. Dar nu e nicio problemă, am trei colegi (remember?) care vor fi dornici să coboare la fiecare şleau şi să mă împingă. Va fi chiar ca în tabară. Ce mă bucur! Asta dacă cei trei nu vor claca nervos după prima zăpadă care va prinde edilii nepregătiţi. Ca în fiecare iarnă.

Am fost duminică la 9 jumătate dimineaţa la piscină. Mă rog, am intenţionat. Am ajuns acolo şi suntem anunţaţi cu nonşalantă că la piscină nu este permis accesul întrucât sâmbătă noapte a avut loc o petrecere. Şi trebuie făcut curat. Şi că piscina se deschide la 12. Acum mă întreb eu, la petrecere au fost îngrijitorii? Nu de alta, dar dacă nu au fost, cred că se puteau scula şi ei la 6 dimieaţa ca la ora 9 patronii să mai facă şi ei nişte sute de lei. Pe lângă noi au mai plecat câţiva clienţi nemulţumiţi… Bisnisul românesc de succes. Partea rea e că oferta este inexistentă şi n-ai ce face. Te duci tot acolo… Sau nu. Ne-am dus în schimb la altă piscină, despre care când am ajuns acolo am aflat că e  de fapt ştrand. Am fost de neoprit. Dacă ne-am stârnit, asta e, nu am mai dat înapoi, mai ales că epuizaserăm toate variantele. Am plătit 30 de lei de persoană intrarea. Când am intrat, ne-am aşezat şi noi la o umbrelă. De, era soare. După ce ne-am aşezat, a venit un domn la noi care ne-a cerut 50 de lei pe umbrelă, măsuţă şi şezlonguri. I-am dat, ce sa facem? Plătiserăm intrarea şi în plus era mai mare decât noi toţi la un loc. La ora 3 am plecat. Atmosferă frumoasă, familii, copii mici în fundul gol zburdau în libertate, plângeau, urlau, se jucau cu mingea. Ca la mare. Manenele au lipsit, e adevărat. Restaurantul în aer liber era un fel de împinge tava. Corporatiştii ştiu ce e aia. Oricum, ăsta e alt loc în care nu mă mai duc. Ah, am zis de copii în fundul gol. Fraţilor, înnebunesc atunci când văd un copil în fundul gol la plajă. Mă scoate din minţi. Cum poţi dezbrăca un copilaş şi lăsa să se tăvălească pe iarbă sau în nisip? Sau mai rău, pradă privirilor celorlalţi participanţi la activităţi estivale? Mă rog, eu am pus-o pe maică-mea să jure că nu m-a lăsat, copil mic, nevinovat şi lipsit de apărare şi drept de alegere să fac plajă goală. A trebuit săraca să caute prin cutii cu poze vechi imagini din concedii ca să îmi dovedească că nu a făcut asemenea mârşăvie. Dragi părinţi, vă rog eu, lăsaţi chiloţii copiilor pe ei când îi luaţi la plajă. Pentru protecţie. Indiferent de ce natură este. Sau nu-i mai luaţi la plajă. Pentru că îi chinuiţi. Şi pe lângă ei pe ceilalţi nefericiţi care nu au piscină în curte. Mulţumesc.

Nu am ce să vă mai povestesc. Adică aş avea, dar prefer să nu. Mai ales că am scris peste 1000 de cuvinte fără a vă spune nimic în mod special. Nici nu citesc ce am scris. Cine ştie ce idei îmi mai vin. Uite, chiar m-a lovit una. Ca la televizor. E – mail-ul cititorului. Dacă observaţi/aflaţi ceva neobişnuit, vă rugam trimiteţi un mail la adresa mona.ar….. Povestirea trebuie să fie însoţită de imagini, pentru publicare. Celebritate garantată.

Imagine: Almond Blossom, pictura mea favorită. Vincent van Gogh 1890