Şi când o fac, declanşez un mic cutremur în imediata apropiere. Nu vă închipuiţi că sunt o dihanie de om. În niciun caz. Însă am plămâni puternici.

Mă duceam azi să o iau pe prietena Aneta la un suc. Eram la volanul lui Pedrito, cu geamul deschis, ascultam Buena Vista Social Club şi mă gândeam la Havana. Deodată, simt strănutul cum se insinuează mârşav, aşteptând momentul oportun să se dezlănţuie. Strănut. Bietul Pedro se înfrânează, se poticneşte şi în urma apăsării acceleratorului, îşi revine. Îmi rearanjez ochelarii de soare şi-n acel moment îl aud pe un nene cu un tomberon şi măturoi, de la ADP sau ceva de genul, care era la vreo 5 metri de maşina mea:

-         Hai sănătate domnişoară!

I-am zâmbit şi m-am întors la al meu Ibrahim Ferrer.