La ideea unui prieten, care va fi şi co-autor al acestei rubrici, am hotărât să mai lansez o categorie pe blog, categorie care este mai aproape de sufletul meu.
În fiecare marţi, voi posta o imagine surprinsă de Toni Salabaşev, fotograf profesionist, cu o bogată experienţă în această artă.
Dacă l-aş descrie pe Toni în câteva cuvinte, aş spune că nu am cunoscut foarte mulţi oameni care să împletească atât talentul şi simţul estetic, cât şi acurateţea în exprimarea vizuală. Toni a reuşit sa îşi transforme pasiunea într-un mod de a trăi. Şi o face frumos şi artistic.
Toni a lucrat în presă mai bine de 12 ani, din 2000 a fost solicitat pentru numeroase contracte – still photography pentru lung metraje (vezi aici lista completă a acestora ). Colaborări a avut încă din 1992 cu toate agenţiile de presă importante din străinătate (AP, EPA, AFP, Reuters).
Astfel, vă aşteptăm cu drag să ne vizitaţi şi să comentaţi în fiecare zi de marţi, pe marginea fotografiei propuse de Toni. Ne vedem mâine!






















