Aş vrea să trăiesc în România în care oamenii vorbesc corect limba ţării şi nu o schingiuiesc cu fiecare sunet articulat. Nu mai suport mediile aşa – zis intelectuale de împăraţi chiori printre cohorte de orbi. Cuvintele putrezesc pe scurtul drum dintre creier şi gură. Şi ies ologite, în explicaţii incoerente şi incomprehensibile.

Am ajuns să am îndoieli în privinţa corectitudinii cuvintelor pe care le folosesc în limbajul comun, întrucât aproape cu fiecare frază pe care o aud, limba română moare câte puţin. Am ajuns să mă uit în dicţionar zilnic pentru a verifica cele mai banale vorbe şi pentru a mă asigura că stăpânesc forma lor corectă.

M-am săturat să aud în jur cuvinte torturate şi cuvinte în romgleză. Din păcate cei care vorbesc această nouă limbă nu stăpânesc nici româna şi nici engleza şi fac adaptări grosolane, numai şi între ei înţelese. Şi prost înţelese.

Nu găsesc scuză nici unui lucrător comercial, nici unui preşedinte de bancă şi cu atât mai mult unui specialist în comunicare sau unui jurnalist.

Nu arunc cu piatra în nimeni şi nu cer mai mult decât consultarea fără ruşine a dicţionarului explicativ. Întotdeauna are de câştigat afişarea unei nesiguranţe inteligente în defavoarea unei siguranţe imbecile.

Poate că va urma…

Imagine: Vincent van Gogh – A pair of shoes (1886)