La sala de sport la care mă duc eu, sunt parcate la intrarea din spate, intrare de altfel sordidă, printre tomberoane, sticle de bere şi alte vestigii lăsate în urmă de bucureşteni, autovehicule precum Q7, Porsche Panamera Turbo sau Corvette. Singura raţiune pentru care eu mă duc la această sala este faptul că este la un minut jumătate de la ieşirea din bloc.
Am zis că mă duc? Ei bine, mă duceam. Motivul? Cei care gestionează afacerea (pentru că am ajuns la concluzia că este o mare afacere) au hotărât sa scumpească abonamentul. Cu vreo 60 de lei pe lună. Lucru care mi s-a părut total deplasat în condiţiile în care nu oferă absolut nimic în plus. Nu s-a imbunătăţit nimic, nu au schimbat aparatele, prosoapele sau mocheta. Pur şi simplu au hotărât că 70 de euro abonamentul (în România preţurile sunt în euro, chiar dacă la baza acelei afaceri nu stau tranzacţii europene…) este prea ieftin, aşa ca au mai adăugat. Ca să fie siguri.
Stau şi acum, când scriu, minunându-mă. Este clar, nu mă pot adapta anormalităţii care mă înconjoară. Dar în acelaşi timp mă bucur că locuiesc în această ţară. Pentru că mult mai mare cred că îmi va fi bucuria dacă voi fugi vreodată din ea.
Vă las acum, mă duc sa fac o „cercetare de piaţă” în vederea achiziţionării unui aparat multifuncţional de fitness.
Share this
7 Responses to “Eu şi sportul”
Add Comment