Ştiţi cum e la noi, la români, pe la intersecţii, când stai la semafor, năvălesc toţi dubioşii cu tot felul de dizabilităţi care mai de care mai înfricoşătoare şi mai înduioşătoare? Evident, dacă ar fi şi reale. Oricum, distracţie mare. Ăla vine la geam, începe să milogească, tu te enervezi, nu-i dai nimic, el insistă, eventual scuipă pe maşină dacă nu primeşte nimic. Se întâmplă, din păcate destul de des, să fie destui „milostivi” care să menţină acest prost obicei. Adică să le dea ăstora bani. Cerşetorii, ştiind că se găsesc destui muşterii care pică în plasă, nu vor dispărea niciodată… din contră, vor inventa şi mai multe scenarii, că doar e concurenţă şi la ei.

Partea frumoasă este că cerşetorii au anumite standarde. Adică ei nu cerşesc la maşini mai ieftine de zece mii de euro. Dovada vie: eu. Stăteam la semafor la intrarea în Victoriei, în faţă aveam un Audi, în dreapta un Mercedes. Cerşetorul, după ce a făcut vizita la maşina din faţă, s-a uitat dezaprobator la micuţul meu C1 şi s-a îndreptat rapid către merţanul de lângă mine. Sincer, pe cât de uşurată m-am simţit, nu am putut totuşi să nu remarc filonul de manager din fiecare cerşetor şi felul în care îşi optimizează timpul petrecut la „muncă”. Aproape că ai senzaţia că în afară de mărcile de maşini şi preţurile lor, aceşti truditori ai semafoarelor, cunosc şi ceva statistică. Dintr-o privire evaluează maşinile oprite la stop şi având în minte ideea gestionării resurselor din dotare, derulează probabilitatea de a face ceva bani de la fiecare autovehicul din preajma lor.

Cu siguranţă că paşii le sunt călăuziţi de gândul ”dacă amărăşteanul ăsta n-a avut bani de o maşină ca lumea, cum naiba să mai aibă ceva caşcaval ca să-mi dea mie? Pun pariu că şi plăteşte rate la ea.”

Suntem o societate atât de agitată, încât până şi cerşetorii au ajuns să-şi stabilească obiective măsurabile şi să creeze strategii de atingere a lor. Din perspectiva atitudinii, aproape că nu este nicio diferenţă între mersul la muncă în colţ de stradă sau la o „multinaţională”.

Mie tot nu mi-a dispărut gândul de a fugi din ţară. Are cineva vreo sugestie referitor la cum să fac?