Am participat la o discuţie ieri, din care nu pot spune că am înţeles ceva, însă mi s-a părut teribil de distractivă şi în acelaşi timp constructivă. Deşi cuvintele folosite nu le regăsim în DEX, sensul lor promiscuu este absolut evident. Astfel voi reda fragmentul dintr-o discuţie imaginată de un bun prieten pentru introducerea mea în terminologia de specialitate (a se citi artă de la colţ de stradă). Prietenul în discuţie este un fin cunoscător al realităţilor lingvistice atât de salon, cât şi de cartier. Vă voi împărtăşi în cele ce urmează misterele referenţiale ale unor cuvinte precum: dandan, carici sau baro.

…………

-          Am auzit că şi-a luat Ţeţe un X5, d-ăla mişto alb, cu jenţi pe 21, cromate! Şi l-a luat full din Germania şi mai bagă şi 3000 în sunet.

-          Buey…mă doare la dandan, da?

-          Şi pe mine şi mai şi. Direct la cariciu’ baro (nu ştiu exact cum se scrie baro, aşa că l-am transcris fonetic, rog a se ţine cont la citire să se pună accent pe litera O).

-          Îmi pare rău pentru tine şi regret că trebuie să te informez într-un mod atât de brutal, însă baro are numai Bestialu’.

-          Dar ce măi, baro e numa’ a lu’  Bestialu’ sau ce?

-          Io zic să nu te bagi. Dacă te aude…

…………

Din câte am văzut eu, treaba nasoală până la urmă nu era cu dandanul, nici măcar cu cariciul. Baro-ul face diferenţa. Şi-l poţi avea numai dacă eşti bestial. Cât despre calităţile maşinii de la care a pornit discuţia, ele pălesc în faţa dandanului sau a cariciului baro.

Eu tot n-am înţeles cine era Bestialu’…!?!