Nu o să vă plictisesc cu tot felul de poveşti legate de apartenenţa locurilor de parcare din Bucureşti. Fiecare dintre noi a păţit-o sau ştie pe cineva care are o poveste legată de acest subiect. Se ştie clar că multe locuri de parcare rezidenţială sunt lăsate în baza dreptului cutumiar de la un vecin la altul şi sunt un motiv permanent de dispută.

O să vă povestesc despre vecinul meu de la muncă, pe care nu îl cunosc decât din vedere. Nu l-aş fi cunoscut nici astfel, însă am remarcat de câteva ori stilul lui unic de a-şi revendica tot spaţiul care se întinde în faţa casei sale. Omul are o casa la stradă. Garajul face parte din aceeaşi construcţie cu locuinţa lui. Nu are curte. Pe peretele casei şi pe uşa garajului are tot felul de plăcuţe cu Nu parcaţi! Sau cu Garaj!

Cred ca omul are o mare problemă de ordin psihic. Daca parchezi cumva in faţa casei lui şi te prinde, nu te mai spală toate apele Dunpării. Au păţit-o toţi colegii mei. Este un tip cu un comportament virulent şi care nu suportă altă maşină decât a lui parcată în acea zonă.

Astăzi ieşisem în curtea biroului la o ţigară şi văd o Octavie parcată pe trotuar, în dreptul casei respectivului. La un anumit moment dat, apare omul. Trebuie să vă spun ca are o dubă. Nervos, lipeşte duba de spatele Octaviei, blocând astfel şi accesul vecinului său la garaj. Apoi, scoate din garajul lui un autoturism, îl ambalează, îl forjează ca apoi sa îl lipească de botul Octaviei. Se mai învârte puţin prin stradă, în timp ce eu împreună cu două colege îl urmăream pe după gard şi îi comentam apucăturile total nesănătoase.

Teoretic Octavia avea tot dreptul să parcheze acolo, nu blocase garajul omului şi nici nu exista vreun semn legal de orpire sau staţionare interzisă. Sincer, cred că nu este întreg la cap. Dar partea bună este că ne mai distrează pe noi. Atât timp cât nu parcăm în faţa casei lui.