mi se spunea…Alias

Nu o să vă plictisesc cu tot felul de poveşti legate de apartenenţa locurilor de parcare din Bucureşti. Fiecare dintre noi a păţit-o sau ştie pe cineva care are o poveste legată de acest subiect. Se ştie clar că multe locuri de parcare rezidenţială sunt lăsate în baza dreptului cutumiar de la un vecin la altul şi sunt un motiv permanent de dispută.

O să vă povestesc despre vecinul meu de la muncă, pe care nu îl cunosc decât din vedere. Nu l-aş fi cunoscut nici astfel, însă am remarcat de câteva ori stilul lui unic de a-şi revendica tot spaţiul care se întinde în faţa casei sale. Omul are o casa la stradă. Garajul face parte din aceeaşi construcţie cu locuinţa lui. Nu are curte. Pe peretele casei şi pe uşa garajului are tot felul de plăcuţe cu Nu parcaţi! Sau cu Garaj!

Cred ca omul are o mare problemă de ordin psihic. Daca parchezi cumva in faţa casei lui şi te prinde, nu te mai spală toate apele Dunpării. Au păţit-o toţi colegii mei. Este un tip cu un comportament virulent şi care nu suportă altă maşină decât a lui parcată în acea zonă.

Astăzi ieşisem în curtea biroului la o ţigară şi văd o Octavie parcată pe trotuar, în dreptul casei respectivului. La un anumit moment dat, apare omul. Trebuie să vă spun ca are o dubă. Nervos, lipeşte duba de spatele Octaviei, blocând astfel şi accesul vecinului său la garaj. Apoi, scoate din garajul lui un autoturism, îl ambalează, îl forjează ca apoi sa îl lipească de botul Octaviei. Se mai învârte puţin prin stradă, în timp ce eu împreună cu două colege îl urmăream pe după gard şi îi comentam apucăturile total nesănătoase.

Teoretic Octavia avea tot dreptul să parcheze acolo, nu blocase garajul omului şi nici nu exista vreun semn legal de orpire sau staţionare interzisă. Sincer, cred că nu este întreg la cap. Dar partea bună este că ne mai distrează pe noi. Atât timp cât nu parcăm în faţa casei lui.

Întâi am ademenit-o cu gorgoaze.  Fiind pe timp de zi, nu era în toată puterea ei, aşa că putea fi permanent în pericol. Temătoare,  dar în acelaşi timp agilă, m-a apucat de pungă şi a spart-o, împrăştiind toate gorgoazele pe jos. Şi eu care voiam să-i organizez şedinţă foto în toată regula…

Mirată, neştiind de ce râdeam ca disperaţii şi îi făceam fotografii. Ca să o dăm pe net. D-aia! Nu ştiu cine a făcut mişto de ea şi cum de a stat să o picteze atât de artistic…

Desconspirată.

Fotograf: George J.

Cu ideea: Eu

Am participat la o discuţie ieri, din care nu pot spune că am înţeles ceva, însă mi s-a părut teribil de distractivă şi în acelaşi timp constructivă. Deşi cuvintele folosite nu le regăsim în DEX, sensul lor promiscuu este absolut evident. Astfel voi reda fragmentul dintr-o discuţie imaginată de un bun prieten pentru introducerea mea în terminologia de specialitate (a se citi artă de la colţ de stradă). Prietenul în discuţie este un fin cunoscător al realităţilor lingvistice atât de salon, cât şi de cartier. Vă voi împărtăşi în cele ce urmează misterele referenţiale ale unor cuvinte precum: dandan, carici sau baro.

…………

-          Am auzit că şi-a luat Ţeţe un X5, d-ăla mişto alb, cu jenţi pe 21, cromate! Şi l-a luat full din Germania şi mai bagă şi 3000 în sunet.

-          Buey…mă doare la dandan, da?

-          Şi pe mine şi mai şi. Direct la cariciu’ baro (nu ştiu exact cum se scrie baro, aşa că l-am transcris fonetic, rog a se ţine cont la citire să se pună accent pe litera O).

-          Îmi pare rău pentru tine şi regret că trebuie să te informez într-un mod atât de brutal, însă baro are numai Bestialu’.

-          Dar ce măi, baro e numa’ a lu’  Bestialu’ sau ce?

-          Io zic să nu te bagi. Dacă te aude…

…………

Din câte am văzut eu, treaba nasoală până la urmă nu era cu dandanul, nici măcar cu cariciul. Baro-ul face diferenţa. Şi-l poţi avea numai dacă eşti bestial. Cât despre calităţile maşinii de la care a pornit discuţia, ele pălesc în faţa dandanului sau a cariciului baro.

Eu tot n-am înţeles cine era Bestialu’…!?!

…se numeşte una dintre cele mai noi apariţii din Crime Scene Publishing ( Tritonic şi Flacăra). Am fost astăzi la Bookfest special ca să cumpăr cartea care cuprinde întreaga „viaţa de detectiv” a îndrăgitului personaj al lui George Arion, jurnalistul Andrei Mladin. Am citit până acum doar Atac în bibliotecă, care prezintă o întâmplare în care Andrei, ziarist la Flacăra, pică în mijlocul unei situaţii, din care numai umorul lui desăvârşit împletit cu inteligenţă şi putere de deducţie îl scot viu, dar şi uşor vătămat.

Vă daţi seama că în momentul în care am aflat că George Arion a adunat în Detectiv fără voie tot ceea ce a scris avându-l ca personaj principal pe Andrei, am ignorat cele 35 de grade de afară şi am luat direcţia Romexpo.

Bineînţeles, bunul meu prieten Bogdan Hrib, a pus mâna pe telefon şi mi-a făcut surpriza să mi-l aducă aproape pe George Arion, care mi-a dat cel mai frumos autograf pe care l-am primit până acum, în stilul lui pontos şi bine documentat.

Abia aştept să mă apuc să citesc culegerea de întâmplări ale jurnalistului Mladin care, fire iscoditoare şi pusă pe şotii, nu pregetă să intervină în tot felul de situaţii aparent fără ieşire, neţinând cont de consecinţe în momentul în care i se cere ajutorul sau întâlneşte o femeie frumoasă.

Celor pasionaţi de romane poliţiste le recomand acest autor, poate unul dintre cei mai buni scriitori autohtoni care abordează acest gen.

Dragii mei cititori,

De vreo 2 luni s-a aciuat în curtea clădirii unde lucrez o căţeluşă. Eu îi zic Sufleţel. De când o ştiu, îi caut stăpân care să stea la curte.

Fac apel la voi să anunţaţi în stânga şi în dreapta şi poate, cu ajutorul vostru, o să îi găsesc o familie adoptivă. Cine este interesat îmi poate scrie pe adresa mona.ardeleanu@allias.ro.

Este obişnuită cu mâncare de căţei (eu îi cumpăr boabe, Monica îi cumpără conserve), ştie să bea din pahare de plastic, iar după ce îi dau apă latră la mine. Este foarte jucăuşă şi mai nou, de când a mai crescut un pic, ne apără curtea. Din păcate nu o putem ţine la noi, nu îi putem face o cuşcă pentru ca această iniţiativă să nu devină un obicei.

Este foarte haioasă, dacă ar fi un pic mai voinică ar semăna cu Bolt. Momentan seamănă cu un liliac drăguţ, după cum puteţi observa şi în poze.

Vă rog mult să ne ajutaţi să îi găsim un stăpân. Mulţumesc!

Ştie să stea şi la pozat. :) ceea ce am observat prima oară la ea, au fost ochişorii ca două mărgele negre.

Cum o prinde pe Monica, stă numai după pantalonii ei.