Trebuie să mărturisesc. I’ve lost my mojo. Eu şi bietul Austin Powers. Evident, fiecare dintre noi şi-a pierdut câte un alt fel de mojo… Eu mi-am pierdut inspiraţia. Nu că aş fi fost lovită vreodată cu adevărat de vreuna dintre muzele inspiraţiei mele, Thalia sau Euterpe, însă cuvintele-mi curgeau. Necăutate. Se aşterneau în iureş pe hârtie, neobosite şi buclucaşe. De vreo două spătămâni, n-am nicio idee, nu mi se întâmplă nimic… Bun sau comic. Nici rău, aşa că nu mă plâng. În afară de două femei needucate care aveau masa lângă a noastră într-un restaurant, femei care stăteau liniştite de vorbă fumând de zor şi care nu aveau nicio problemă că ale lor odrasle au scos tot restaurantul din minţi cu tropăielile şi fuga printre mese, nu am remarcat nimic notabil sau demn de împărtăşit. Episodul amintit s-a terminat cu un mârâit : „Nu vă supăraţi, îi puteţi face să alerge în jurul mesei dumneavoastră şi nu în jurul mesei noastre? Mulţumesc!” şi regeşte ne-am întors la masa noastră, auzind vag scuzele bolborosite ale celor două mame.

Oricum, e cert. I’ve lost my mojo. Ceva idei? Escu mi-a propus să caut pe google “my inspiration”. Nu am încercat… Ştiu că nu e ascunsă pe acolo. Cu siguranţă şi-a făcut bocceluţa şi a plecat unde a văzut cu ochii ei parşivi de inspiraţie nerecunoscătoare şi bandită.