Am primit o leapşă. Prima de când scriu pe blog. Mereu vedeam pe la alţii şi mă cam încerca invidia. Eu de ce nu primesc? Acum însă, a avut grijă prietenul meu virtual, Bogdan Apostol, să mă lovească. Cum îmi era greu să aleg, să mă gândesc, să fac un top al cărţilor care mi-au plăcut de când am început eu să desluşesc înţelesul slovelor, am ales să scriu despre primele 11 cărţi care îmi vin în minte. Iar leapşa o pasez Simonei (că tot e ea expertă în leapşa) şi lui Remus (care nu ştie ce e aia).

1. Cireşarii – Constantin Chiriţă, pentru că o citeam pe ascuns prefacându-mă că învăţ prin şcoala generală şi pentru că mi-a dat idei de jocuri şi expediţii imaginare pe care le-am pus în practică împreună cu prietenii copilăriei mele.

2. Metamorfoza – Franz Kafka, pentru că trăim într-o lume kafkiană şi câteodată îmi vine să îmi iau câmpii.

3. Extravagantul Conan Doi – Vlad Muşatescu, pentru că am citit cele patru părţi ale seriei în liceu, la propriu, râzând pe înfundate în banca a treia de la geam, la orele de chimie, fizică şi alte materii total neinteresante pentru mine.

4. Romanţe pentru mai târziu – Ion Minulescu, pentru că îmi aduce aminte de iubiri…

5. Contele de Monte Cristo – Alexandre Dumas, pentru că o am într-o ediţie veche, trei volume, aproximativ 1.800 de pagini şi pentru că prima oara cand am citit-o nu am putut să o las din mână, am citit încontinuu trei zile şi trei nopţi. Şi pentru că o am de la tataia.

6. Moartea vine pe bandă de magnetofon – Haralamb Zincă, pentru că scrie superb. Îmi pare rău că nu a fost reeditat după 1989, pentru că nu găsesc nicăieri cărţile lui ca să le pot citi pe toate.

7. Semne de cer senin – Dumitru Berbunschi, pentru că a scris-o un prieten care ne-a părăsit de curând şi pentru că a scris frumos despre avioane, zburători şi cer vertical, abrupt şi greu.

8. Adam şi Eva – Liviu Rebreanu, pentru că a dovedit că există suflete pereche şi totul este legat de o cifra dragă mie fără motiv, cifra şapte.

9. 1984 – George Orwell, pentru că nu am putut să nu fac comparaţii.

10. Muntele vrăjit – Thomas Mann, pentru că este capodopera absolută a lui Mann, debordând de simbolistica unei generaţii debusolate.

11. Tunelul – Ernesto Sabato, pentru tabloul cu femeia care privea marea de pe o plajă pustie.

Şi pentru că mi-am adus aminte în ultima clipă:

12. Maestrul şi Margareta – Mihail Bulgakov, pentru scena balului la Satan, care mă duce cu gândul la Dmitri Shostakovich – Waltz 2 (Jazz Suite) – coloana sonoră din Eyes Wide Shut.