Fiecare dintre noi doreşte să păstreze momente unice din viaţă, momentele frumoase şi irepetabile. Bogdan Apostol şi Dan Mireanu, au reuşit să surprindă imagini care pe ei i-au inspirat şi să le împărtăşească tuturor celor care vizitează FOTOeseu

searaSursa fotografie: FOTOeseu

Cei doi îşi însoţesc mereu fărâmele vieţii cu poveşti. De ce? Pentru că poveştile bine spuse dau valoare fotografiei, iar ea nu rămâne o şoaptă mută între paginile unui album. Arta surprinderii clipei, la hotarul dintre viitor şi amintire, este o virtute. Iar virtutea, aşa cum spunea Platon, nu este un lucru pe care îl poţi învăţa, ci un dat de la Dumnezeu. Cred că a fi suflet de artist este simplu, însă este greu să reuşeşti să transpui trăirile tale în vorbe sau în imagini şi să fie aproape de sufletul celor cărora se adresează. Pe mine cei doi m-au purtat din Montmartre, în prăfuitul Kabul şi în Bărăganul ars de sori. Sunt locuri pe care le-am vizitat, sau locuri pe unde nu am fost vreodată, dar descoperirea lor în albumul fotografilor Dan şi Bogdan,  mă face să-mi doresc să fiu acolo.

Dan iubeşte Parisul, Bogdan iubeşte poezia şi cred că dragostea lor pentru frumos i-a adus la jumătatea unui drum pe care acum ei îl fac împreună. Şi îl fac cu eleganţă, discret, bucurându-ne pe noi, spectatorii, cu imagini furate din întreaga noastră împrejurare. Imagini pe care noi, restul, suntem prea grăbiţi să le mai privim în viteza cu care ne derulăm vieţile.

floriSursa fotografie: FOTOeseu

Share this

6 Responses to “Despre FOTOeseu”

Add Comment
  1. Multumiri!
    FOTOeseu este un proiect inceput de noi, dar la care contribuie mai multi invitati. Te asteptam sa revii printre ei, mai ales ca “Poveste veche din Paris” a fost primul articol ce a inaugurat invitatiile.

  2. Cu mare drag Bogdan! Smile

  3. Mona, ai reusit sa surprinzi bine povestea fotoeseului si pentru asta nu pot decat sa iti multumesc. Cum spunea Bogdan, te asteptam sa-ti mai incerci condeiul pe cararile fotoeseului, ca de… carari sunt, iar condei, slava Domnului!

  4. Interesant conceptul…o sa urmaresc evolutia. Pana una alta astept povestea Gotan Project Smile

  5. opa, ia uite cine a înviat din morţi Grin
    vezi că povestea a fost spusă. să ştii că mi-ai lipsit.
    revenind la fotoeseu, mie îmi place stilul lor. şi îi urmăresc. Smile

  6. Da! frumos…din pacate nu am apucat inca un concert ..poate cine stie..la anul… Smile

Leave a Reply

Click to Insert Smiley

Security Code: