În general urc pe munte până unde mă duce maşina. Week end-ul trecut am fost la Braşov la apartamentul de vacanţă al prietenei Ana. Cu gânduri mari, am plecat înflăcăraţi de promisiunea unui traseu montan uşurel, chiar dacă toate prognozele vesteau ploaie.

Confundata fiind cu o capră neagră, am fost luată pe sus spre traseul „Şapte scări”. M-am documentat, Alex a făcut poză la tabla cu traseul şi marcaje, Ana a luat indicaţii despre traseu prin telefon, iar eu am notat în mobil, conştiincioasă telefonul Salvamontului Braşov, în caz de urs, noapte sau Doamne fereşte!

Bun…am pornit, trei înalţi ca brazii. Evident că am avut planuri, să luăm apă, batoane de ciocolată, deh, poate ne apuca slăbiciunea pe munte…Am uitat toţi trei. Nu a fost nicio panică. Foame nu ne era, cât despre apă, am zis noi că vom da de vreun izvor neviciat de diverse resturi lăsate de turişti sau alte chestii lăsate de animale în urma tranzitului alimentelor prin tubul digestiv.

Oricum, ne-am plimbat dus-întors vreo 3 ore, am ajuns înapoi la maşină exact înainte de înserare. Traseul îl recomand oricui, este uşor (din moment ce am reuşit eu să-l fac). Plouase peste zi, iar pământul era umed, pe alocuri îmbibat de apă, peste tot erau râuleţe şi cascade. Superbe cascade, mici, insinuându-se printre stânci…Verdele era curat şi mirosea a verde, departe de Bucureştiul acesta plin de praf…Ce e frumos la cheile Şapte scări, este că sunt nişte cheiţe. Locul prin care urci este strâmt, apa curge aproape pe tine. E linişte. După ce am urcat, am ajuns într-o poieniţă, total pustie. Ne-am făcut poze singuri, punând aparatul foto pe o piatră. Aşa, mai cu frică şi cu urechile ciulite ca să auzim dacă vine ursul. Am băut apică de la izvor, doar eu şi Ana, Alex a avut grijă să ne explice cum este cu infestarea cu viermişori din apa din natură pe unde umblă animale…

Am coborât pe altă parte decât am suit, iar seara se lăsa mişeleşte peste pădure. Şi peste noi. Am tot urmărit marcajele pe copaci, la un anumit moment dat ne gândeam că dacă ne prinde noaptea în pădure, sunăm la salvamont. Alex se uita urât la mine pentru că uitasem la birou încărcătorul de GPS, device pe care ar fi vrut să îl ia cu noi în eventualitatea rătăcirii celor trei montaniarzi. Bun. I-am liniştit că nu e panică, dacă rămânem prin pădure şi salvamontul nu vine după noi, am un telefon plin cu membri ai presei centrale şi dacă dau două telefoane, o rezolvăm. Până vine presa să ne salveze, eu pot scrie comunicatul de presă la lumina lanternei: „Trei turişti au fost surprinşi de lăsarea întunericului în Masivului Piatra Mare. Cei trei erau total nepregătiţi şi neinstruiţi în depăşirea capcanelor ce le poate întinde muntele. Au apelat de pe telefoanele mobile numărul de urgenţă 112 şi au aşteptat venirea salvamontiştilor din Braşov. Cei trei au fost recuperaţi şi acum se află în afara oricărui pericol, nu au necesitat ajutor medical de specialitate. S-au ales doar cu o sperietura zdravănă…”

Lăsând gluma, a fost minunat. Drept urmare, Ana ne-a promis că până data viitoare se mai interesează ea de nişte trasee şi coclauri pe unde ne poate plimba. Aneto, abia aşteptăm!

Vigilenţi, am luat coordonatele.

Brăduţi drăguţi pe drum. Urşii…p-acolo…

Pârâiaş nevinovat, din care am vrut să beau. Dar am zis să mai urcăm puţin.

Melc la nani printre ierburi.

O primă cascadă pe drum spre canion.

Atenţie la scară! Micuţul Alex.

Contre jour…

Noi trei şi piatra, în poieniţă.

Verde, mult verde şi apă.

Balerinele, Alex şi Ana.