mi se spunea…Alias

Nu am mai avut răbdare până săptămâna următoare să mă duc la filmul care a detronat Naşul (The Godfather) pe imdb.com. Eram tare curioasă să văd Batman – The Dark Knight, filmul cotat cu 9,5, cea mai mare notă primită vreodată pe acest site.

Filmul a fost puţin cam lung pentru ceea ce a încercat să exprime. Per ansamblu, nu a existat o poveste legată, au existat numai mici „episoade” de acţiune. Intrigile au fost artificial create, acţiunea a fost diluată. Acelaşi film putea foarte bine făcut în doar o oră şi jumătate. Cred că au fost prea multe personaje bune, rele, bune care s-au transformat în rele. În concluzie, scenariul a fost confuz, fără a urmări o linie clară.

Nu este genul de film care să fi avut linii de dialog remarcabile, care să rămână în memoria oamenilor. Şi aici mă gândesc la replici de genul „Are you talking to me?”, replică celebră a lui de Niro din Taxi Driver.

Filmul are încercări de a pune în discuţie diverse aspecte ale naturii umane, lucru care este palid dus la capăt, mediocru.

Cât despre interpretarea lui Heath Ledger (The Joker), mie mi-a plăcut cel mai mult din tot filmul. A interpretat rolul corect, fără a exagera sau a minimaliza comportamentul unui anormal psihic.

Ceea ce m-a frapat, este că acest film a fost unul foarte serios. Iar Joker a fost foarte trist. Nu a râs, nu a glumit, nu s-a prostit, cum şade bine unui joker.

În rest, ce să mai zic, regia a fost ok, efectele speciale de bun simţ. M-am convins la finalul filmului, că oamenii care au votat pe imdb.com, au făcut-o afectiv, poate pentru Bale, sau poate pentru că Ledger nu mai este printre noi. Eu una, sunt de părere că o notă realistă pentru acest film ar fi undeva între 6,5 şi 7. Rămân cu impresia că este un film fără suflet.

Am fost aseară la film. Mi se părea drăguţă şi pozitivă povestea cu super eroi, faptul că protagoniştii erau interpretaţi de Will Smith şi Charlize Theron aducea un plus, iar intervenţia unui specialist în relaţii publice a fost cireaşa de pe tort. Pentru a fi sigura de valoarea filmului, am intrat pe imdb.com – nota era mare, 6,8. Buuun. Ajung la cinema. Acolo, era ceva de nedescris creat de avanpremiera la Batman. The Dark Knight. Nici floricele nu am putut lua din cauza cozilor interminabile.

Am văzut filmul. Dezamăgire profundă. Un subiect prost ales, fără nicio profunzime, interpretare lejeră a actorilor, asta a însemnat Hancock. Filmul nu a avut nicio legătură cu acţiunile tipului de personaj interpretat. După părerea mea, nota pe care o merită pe imdb.com, trebuia să fie sub 4. Nu recomand nimănui să vadă acest film. M-am aşteptat ca Hancock să salveze lumea, m-am aşteptat să fie un mesaj pozitiv. Filmul este o adunătură de elemente din Highlander, Superman şi Bad Boys. Nimic spectaculos, nimic de reţinut.

Oare cei care au realizat acest film sunt mulţumiţi de ceea ce le-a ieşit? Sau se fac filme aşteptând să fie încasări, spunând că există o super poveste, interpretată de actori consacraţi. Părerea mea e că aceasta nu reprezintă totul. Iar parte din public, mare cred eu, poate fi dezamăgită.

PS. Lasa că mă duc săptămâna viitoare la Batman. Să vedem ce-o fi…

Citeam pe un blog, pe care îl urmăresc zilnic, întrucât mă face să zâmbesc, un post despre o întâmplare dintr-un cartier bucureştean. Nu povestea în sine face obiectul postului meu, ci controversele iscate de ea.

Blog-ul aparţine unei unei fete pe care eu nu o cunosc, jurnalistă la o publicaţie din capitală, iar ceea ce postează ea urmăreşte aceeaşi idee, nu divaghează şi este foarte constantă în ceea ce istoriseşte. S-a scris despre blogul ei în presă, are vizite şi comentarii cu duiumul.

Totul a pornit de la faptul că nu foloseşte diacritice. Au fost păreri pro şi contra. S-a spus că fiecare scrie cum doreşte, atât timp cât o face într-un spaţiu personal, sau s-a zis că poceşte limba română. I s-au făcut sugestii referitor la instalarea de programe care schimbă cuvintele, i s-a spus că windows-ul are opţiuni pentru aşa ceva. Eu nu am comentat nimic. Am citit şi mi-am pus problema dacă folosirea diacriticelor este într-adevăr una reală.

Eu una, prefer diacriticele. Însă nu judec oamenii care nu le folosesc. Noi, românii, am căpătat abilitatea de a citi cuvintele scrise fără diacritice corect. Adică niciodată un român nu va citi în loc de „Fumatul dăunează grav sănătăţii”: „Fumatul dauneaza grav sanatatii”.

La muncă la mine, toată lumea scrie fără diacritice. Eu m-am conformat majorităţii, la gândul că toate comunicatele de presă pe care le trimit sunt folosite doar ca informare de către jurnaliştii mei destinatari. Iar ei îşi scriu ştirea, referitor la formă, aşa cum doresc, întotdeauna cu diacritice.

Suntem un popor foarte descurcăreţ şi care se adaptează imediat. Cum nu există o lege care să interzică scrierea fără diacritice – ca la şcoala de şoferi – unde nu se interzice în mod expres ceva, e permis.

Acum, legat de fata în discuţie…ea o să scrie fără diacritice în continuare, iar eu o să citesc. Pentru că îmi place.

Eu am zburat de multe ori, fără a fi un om al înălţimilor. Am zburat aşa, aiurea, purtată de colegi şi prieteni în maşinile lor de zburat. Am urcat în AN-uri, în Pume, în Pume SOCAT, chiar am văzut cerul de sus din C 130, zis şi Hercules cel Groaznic. Am mângâiat la sol MiG-urile 21 Lancer înainte şi după decolări. M-am învârtit pe lângă linia de MiG-uri 29 zile întregi, dorindu-mi să le fi prins măcar o singură dată zborul.

Doi ani şi jumătate am muncit printre aviatori, mediatizându-le meritele, am stat seri nenumărate pe pista din Kogălniceanu ascultându-le poveştile, unora chiar le-am plâns căderea după vreo decolare nefinalizată cu aterizarea acasă.

Astăzi, 20 iulie, la aproape un an după despărţirea mea oficială de aviaţie, cu dor de cer în suflet, m-am dus la Statuia Aviatorilor să-mi întâlnesc prietenii, să fiu alături de ei de ziua lor, Ziua Aviaţiei. Dimineaţa devreme, au trecut 6 elicoptere Puma SOCAT în două formaţii, închegate pe cerul fără nor. Ele aparţin Bazei 90 Transport Aerian. În urma lor, la câteva minute, au plutit 3 avioane de antrenament IAR 99 ŞOIM, spărgând graţioasa formaţie deasupra statuii şi plecând apoi cuminţi acasă, către Şcoala de Aplicaţie pentru Forţele Aeriene, la Boboc. Mă uitam în jur cu mare drag, cum oamenii zâmbeau şi le făceau cu mâna, fiecare dintre ei visându-se la manşă.

Eu am zburat de multe ori, e adevărat. Însă setea de văzduhuri, odată gustată, îţi este în simţuri toată viaţa. Şi de câte ori priveşti spre cer, nu te poţi regăsi decât acolo…

Astăzi, 20 iulie, de ziua aviatorilor, nu pot decât să trimit gândurile mele dragi, tuturor celor pe care i-am cunoscut şi îi admir, tuturor celor pe care nu i-am cunoscut, dar ştiu că zborul este viaţa lor.

La mulţi ani dragii mei şi Cer Senin!

Puma SOCAT survolând Statuia Aviatorilor

Regimentul de Gardă şi Protocol

Statuia Aviatorilor

Fotografiile au fost făcute de Adrian Sultănoiu, fotoreporter la Cer Senin

Vin de la muncă într-o zi călduroasă de iulie. Pe uşa liftului afiş mare: „Mâine 15 iulie se opreşte apa caldă şi apa rece toată ziua. A nu se folosi căzile de baie, chiuvetele şi vasele de WC. Avarie majoră!!!”. Trec mai departe. Ajung sus şi-mi pică fisa. Nu putem folosi nici WC-ul??? Mă apuc, investighez şi aflu. Se schimbă ţeava de evacuare. Toată ziua se schimbă şi sper să termine tot mâine. Acum, hai, pe mâini mă spăl cu gel antibacterian, apă oricum beau îmbuteliată, dar dacă am nevoie la toaletă, ce fac? Folosesc o găleată? Nici măcar nu am una în casă. România anului 2008…mi se face rău.

Că ţevile se mai şi strică înţeleg. Însă dacă a fost o reparaţie programată, de ce naiba nu au programat-o noaptea? Nu vede instalatorul, sau ce? Nu are o lanternă? Cred că administratorul nu este normal la cap, în condiţiile în care jumătate din populaţia unei scări de bloc din cele 4 existente, este formată din pensionari. Acum, eu sunt la muncă între 9.00 şi 18.00, dar oamenii ăia care stau acasă, ce să facă? Să meargă la rude în vizită? Dacă îi apucă pântecariţa? Pe instalator n-or face acum…Mda…şi încă nu avenit revizia de vară la apa caldă care ţine aproape o lună.

Din ciclul: „numai mie mi se-ntâmplă…”.