Eu sunt…precum frunzele la începutul toamnei,
Ma întreb…mereu ce ascund crestele înzăpezite din munte.
Aud…seară de seară marea plângându-mi la picioare,
Vreau…să plutesc pe cer ca stelele noaptea când ielele dansează,
Eu sunt…asemenea funzelor plânse de ploaie, toamna târziu.
Ma prefac…întotdeanuna că înţeleg cocorii atunci când pleacă în cârduri,
Simt că…mă apucă tristeţea pentru fiecare rază de soare zdrobită de pietre…
Ating…cu fiecare vis pe care-l am luceferii trişti,
Sunt ingrijorată…pentru fiecare amurg pe care-l rătacesc printre doruri,
Plâng…pentru fiecare cometă căzută din cauza unei iubiri pierdute,
Eu sunt…aşa cum sunt frunzele înainte să îşi dea viaţa cu fiecare toamnă care trece.
Înteleg…fiecare vers pierdut de trubaduri,
Spun…lucruri pe care nu vreau să le spun,
Încerc…să devin mai înţeleaptă cu fiecare gând îndreptat spre curcubeie,
Nadajduiesc…să iubesc pentru o eternitate ceaţa,
Eu sunt…doar frunze jelite de irişi albaştri de toamnă târzie…
(aceasta nu este o poezie
)























5 Responses to “Un joc de cuvinte”
Add Comment