Noi, românii, am rămas cu multe tare din vremurile de tristă amintire. Una dintre ele este statul la cozi şi comportamentul omului care o face. Mai trist este că acelaşi comportament s-a transmis (cred că odată cu codul genetic) şi persoanelor prea tinere ca să îşi aducă aminte de această activitate.

Mă deranjează cumplit oamenii care stau în spatele meu la coadă şi nu respectă nici cel mai infim grad de intimitate. Sunt femeie. În general, car o poşetă sau geantă, sau ceva în care îmi ţin portofelul. Casiera spune preţul. Eu, care între timp sunt cu geanta desfăcută şi cu portofelul în mână, nu am timp sa îi plătesc, să pun produsele în sacoşă, să îmi iau restul şi să-l pun în portofel, în plus să-mi închid şi fermoarul la geantă că, din spate, personajul neliniştit şi cu braţele pline de produse este călare pe mine. Casiera, altă „figură”, începe să-i scanneze produsele, împingându-le peste ale mele. Eu nu sunt lentă. Chiar mă mişc repede şi eficient. Dar hei! Există o limită în toate. Eu stau şi aştept ca persoana care este în faţa mea să termine, stau chiar la aproximativ 50 de centimetri în spatele ei, ţinând în spate tot şirul de oameni. Sunt evidentă. O coadă întreagă mă vede. Nicio reacţie. În plus, mă pun în pielea celui din spatele meu, a cărui răsuflare îmi încălzeşte ceafa, al cărui miros de detergent de haine ajunge până la mine. Pe el nu-l deranjează că atunci când inspiră în procesul natural de alimentare al plămânilor cu aer, odată cu aerul tras pe nări îmi trage şi mie firele de păr din cap??? E incredibil. Sunt mai intimă cu oamenii din spatele meu de la cozi decât cu iubitul meu. E incredibil!!! Iar dacă îi spun că nu avem loc amândoi, primesc câte un răspuns impertinent, în genul…”mă grăbesc”. De parcă eu stau dintr-o mare plăcere la acea coadă sau din lipsă de activitate. Whatever!

Ieri eram la coadă, la 22.45 la KFC în Romană. În spatele meu…un tânăr, la vreo 20 şi o idee de ani. Am încercat să rămân calmă la insistenţele lui de a intra într-o simbioză cu mine. Prietenul meu era lângă mine, în exteriorul cozii. Vorbeam cu el. Ajung la casieră. Eu tac. Prietenul meu face comanda. Auzim din ceafa mea, într-un dulce grai moldovenesc „da’ dumneavostră eraţi la coadă?”. Eu mă enervez. Prietenul meu îl ignoră. Eu: „nu, dumnealui stătea din plăcere în spatele domnului din faţa mea”, moment în care îi şi spun că m-a deranjat că nu mi-a respectat spaţiul de intimitate. El: „dar ce, suntem la bancă?”. Evident că m-a enervat şi mai tare imperinenţa lui şi am devenit uşor agresivă. Nu m-am putut abţine să îl întreb dacă acest comportament este specific locului de unde vine (aici am fost rea, recunosc, însă pe jumătate aparţin aceleiaşi zone din care provenea junele în discuţie şi nu mă comport la fel ca el). El îmi răspunde: „văd că mă atacaţi referitor la zona din care vin”. M-am uitat la el şi i-am spus că îl atac în ceea ce priveşte educaţia lipsă pe care o are. Cred că totuşi am fost mult prea profundă pentru capacitatea lui de înţelegere.

De ce am scris acum despre toate astea? Principalul motiv este ca mă deranjează mojicia celor cu care împart o coadă. Secundarul motiv este că încă mă simt vinovată că am fost cam dură şi colţoasă cu tipul de aseară. Din păcate el nu a învăţat nimic. Iar mie îmi dă târcoale remuşcarea…asemeni lui Raskolnikov.