Am mers şi-n acest an, ca în fiecare, să iau Lumină. Pe străzi, mai puţină lume ca niciodată. La biserică aşişderea. Nu am avut pretenţia vreodată că respect dogmele creştine aşa cum o fac cei mai „credincioşi” ca mine. O fac în felul meu, aşa cum o face poate fiecare dintre noi, în epoca evoluţiei materiale.

În noaptea de Înviere majoritatea oamenilor este prinsă de febra ecumenică. Dacă i-aş lua la bani mărunţi, nu sunt sigură că aş găsi o mână dintre ei să îmi explice obiectiv motivul pentru care merg să ia Lumină. Unii o fac pentru socializare, alţii să se mai împace cu Dumnezeu şi cu ei înşişi. Majoritatea merge acolo, nu pentru încărcătura spirituală a momentului, ci pentru circumstanţă, nefiind întru totul ordodocşi practicanţi.

Bine, bine, dar cine sunt eu ca să pot judeca alţi păcătoşi asemenea mie? Nu vreau să intru în polemici religioase nici măcar cu mine însămi pentru e clar că nu aş avea argumente, o parte din mine, cea cu frica lui Dumnezeu mi-ar da peste gură, iar cealaltă parte, cea care pune întrebări ar duce discuţia la nesfârşit.

Şi totuşi…de ce merg oamenii la Înviere astăzi? Pentru că majoritatea merge o singură dată pe an, în această noapte, unii pentru a fi în rândul lumii, adică a fi la modă, adică în trend. Pe aceşti oameni nu-i poţi vedea la slujba de duminică. Prea puţini înţeleg valoarea moralei creştine şi mai puţini dintre ei o aplică.

Oamenii sunt atinşi de epifanie în Sâmbăta Paştilor şi apoi spre seară o mână nevăzută îi mână, la ora 23.30, organizaţi în cohorte de credincioşi de circumstanţă, către curţile bisericilor, din care oricum nu ajung să audă slujba începută de ceva vreme. Atunci gâturile se întind, se întreabă „ce-a zis ăla?”, şi apoi se trece la continuarea discuţiei despre vecina de la 4 care găteşte cu uşa apartamentului deschisă, sau despre prietena care a primit de Iepuraş ultimul model de Nokia. Apoi, înainte de plecare pe la 00.20, mormăie câteva dintre versurile cântate de preot şi fericiţi, împăcaţi, cu o candelă în mână pleacă spre casă, cuminecaţi. O parte dintre ei îşi simt astfel datoriile către divinitate plătite pentru următorul an.