Astăzi este 8 martie. Frumos. În afară de faptul că s-a stârnit o vijelie şi ninge ca în basmele lui Andersen…
M-am dus la Împuţilă, cârciuma de peste drum de biroul meu, de altfel singura existentă în zonă, să mănânc de prânz. Măreţul stabiliment era închiriat pentru o chermeză în cinstea zilei femeilor de pretutindeni (mai puţin Afganistan, cred), însă patronul cel mereu serviabil şi pe fază, ne-a zis că putem sta pe terasă. Acoperită, fireşte. Terasa. Lângă noi, stăteau vreo şase dudui de liceu, fumau (de parcă eu nu făceam acelaşi lucru la vârsta lor) şi se hihăiau de mama focului. După ce dăm comanda, în tractir intră un june plin de coşuri şi cu o frezie în mână, însoţit de o tânără speranţă a instituţiei de învăţământ preuniversitar din cartier. După limbajul nearticulat şi mişcările dezlânate ale liceenelor vecine, mi-am dat seama că se cunosc. Lucru confirmat de îndrăzneala cu care tânărul se apropie de masa celor şase june ca să le întindă ţanţoş şi generos frezia: „La mulţi ani, pentru voi fetelor!”. Din punctul meu de vedere, mai bine o păstra pentru el, sau i-o dădea fetei cu care a venit la birt, lucru pe care i l-am împărtăşit. S-a uitat tâmp la mine, a dat din umeri şi şi-a aprins un Kent. Acesta este unul dintre motivele care mi-au ieşit astăzi în cale pentru care mi-aş dori să fug într-o ţară care măcar pare civilizată de aici din România.
Ziua a continuat fără incidente, întrucât m-am izolat în birou şi nu m-am mai expus pericolelor.
În drum spre casă, m-am oprit la o florărie. Aveam eu două mame pe listă pentru care voiam să cumpăr flori frumoase. Am ochit nişte begonii şi aşteptam cuminte la rând. După mine intră o doamnă spre cincizeci de ani (deci nici bătrână, nici gravidă). Alege şi ea trei lalele. Când mi-a venit rândul, politicoasă şi bine crescută, am rostit:
- Bună ziua, aş dori şi eu două flori, dar în ghiveci.
- Vă supăraţi dacă o servim înainte pe doamna, mă întreabă vânzătoarea. Evident se referea la doamna cu cele trei lalele, care după cum vă spuneam nu părea nici bătrână, nici gravidă şi nici bolnavă…
- Da, mă supăr. Credeţi că de plăcere stau aici în florărie, sau pentru că nu îmi place cum ninge afară? Mergând pe acest raţionament, de ce nu serviţi înaintea mea pe toată lumea care este în spatele meu la coadă?
- Vai, dar nu vă supăraţi, amândouă îmi sunteţi cliente.
I-am zâmbit în timp ce mă gândeam că mai mult ca sigur doar doamna cu lalelele îi va mai fi clientă de acum încolo, pentru că pe mine m-a pierdut. Mai bine mă tocmesc cu florăresele în piaţă, măcar alea îmi arată respectul cuvenit şi dacă le cer, îmi ghicesc şi-n palmă în preţul buchetului. Şi iarăşi m-am întrebat eu de ce nu plec naibii în Australia…?
Am ajuns acasă cu paltonul meu crem şi cu mănuşile mele albe murdare de pământ de la ghivece, pentru că doamna de la florărie nu a mai avut plase mari pentru flori şi nici nu a vrut să îmi împacheteze ghivecele pentru că „arată mai bine cu o fundiţă roşie şi atât”. Oare cât costă avionul one way to Australia?
După toate acestea, m-am ales şi cu o uşoară indigestie şi cu o vizită prelungită în camera intimă, indigestie cauzată de îngurgitarea unor alimente preparate în mediu insalubru în cârciuma mai sus amintită. În plus, pe Facebook nu a vrut deloc sa funcţioneze un Quizz pe care chiar doream să mi-l fac. Din motive necunoscute mie şi independente de mine, Use of application “Află care este numele tău de manelist.” has been restricted.
În concluzie, ori fug din ţară, ori mă apuc să scriu “Jurnalul românului care nu a avut unde să emigreze din motive nici măcar de el ştiute”.
PS La mulţi ani dragele mele semene, să vă fie anul precum o primăvară continuă!
Recent Comments